Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 169/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 169/
Ședința publică din 17 februarie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în B--22 sector 4 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în Târgu-M--3, împotriva sentinței civile nr.108/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că AJOFM Mad epus chitanța în original prin care face dovada achitării taxei de timbru și borderoul vizat de oficiul poștal nr.1 B ca dovadă a expedierii în termen a recursului la data de 07.01.2009 a recursului AJOFM.
dezbaterilor și susținerile reprezentantei AJOFM M au fost consemnate în încheierea de ședință din 10.02.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 17.02.2009.
CURTEA,
Prin sentința civila nr.108 din 13 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a chematului în garanție și a prescripției dreptului la acțiune invocate în cauză și s-a admis acțiunea reclamantelor, și în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă M - Tg.M, B, B și chematul în garanție MEF B și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând primele de vacanță aferente anilor 2001, 2004 și 2005, conform dispozițiilor referitoare la fiecare persoană în parte.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, reclamantele au dreptul la o primă de vacanță anuală, pe perioada anilor 2001 - 2006, primă calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă, particularizând pentru fiecare persoană în parte drepturile.
Prima instanță a reținut că această prevedere legală a fost suspendată succesiv, până la data de 31 decembrie 2006, prin: art.3 alin.1 din G nr.33/2001; art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001; art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002; art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003; art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005.
În consecință, tribunalul a apreciat ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță aferentă anilor 2001 - 2006 și a obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile bănești cuvenite cu aplicarea ratei inflației.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Finanțelor prin DGFP M și
Prin recursul declarat de DGFP M s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii și în rejudecare respingerea acțiunii.
În motivare s-a susținut nelegalitatea hotărârii primei instanțe de fond pe considerentul nesocotirii de către aceasta a împrejurării că reclamantele aveau dreptul de a beneficia de plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 conform OUG nr.146/1997, care prevedea plata eșalonată a acestor drepturi și că față de aceste dispoziții acțiunea este prematur formulată.
De asemenea s-a invocat faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, neexistând nici un raport juridic între acest minister și pârâți.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2006.
Reclamanta a solicitat prima aferentă anilor 2001, 2004 și 2005, pentru anii 2005 și 2006, iar pentru anii 2005 și 2006.
Drepturile pretinse de reclamante au fost recunoscute prin dispozițiile art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, conform cărora funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006 prin disp. art. 3 alin.1 din OUG nr.33/2001, iar apoi prin disp. art. 12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr. 631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr.511/2004 și art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005.
Curtea de apel din oficiu a invocat excepția prescripției cu raportare la anul 2001 pentru reclamanta.
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul prescripției este de 3 ani.
Art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Pentru fiecare primă de concediu, dreptul se naște în fiecare an în parte.
1 al art.12 din Decretul nr.167/1958 prevede că atunci când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Acesta este și cazul nostru, deoarece prestațiile vizează fiecare an în parte.
Art.16 din Decretul nr.167/1958 prevede limitativ cazurile de întrerupere a prescripției.
Acestea vizează recunoașterea dreptului, introducerea unei cereri de chemare în judecată sau efectuarea unui act începător de executare.
Situația din cauză nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri, astfel că prima instanță trebuia să rețină că acțiunea este prescrisă cu privire la anul 2001.
Pentru ceilalți ani reclamantele sunt în termen pentru introducerea acțiunii.
Chiar dacă prin OUG nr.146/1997 s-a prevăzut plata primelor de concediu pentru personalul din sectorul bugetar începând cu anul 2001, acest aspect este irelevant în ceea ce privește prescripția în cauza de față, deoarece plata retroactivă peste termenul de prescripție este opțiunea legiuitorului, care nu a prevăzut această excepție în Decretul nr.167/1958.
Pe de altă parte, chiar dacă reclamantele vor avea două titluri, respectiv OUG nr.146/1997 și prezenta hotărâre, alegerea titlului în baza căruia se va face plata este o chestiune care ține de faza executării.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta pe fond, în sensul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, instanța reține că actele normative la care face referire recurenta și prin care s-a suspendat sau amânat plata acestei prime de vacanță nu dispun desființarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plății acestuia nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Dreptul la acordarea primei de vacanță, prevăzut de Legea nr.188/1999 a fost suspendat succesiv printr-o serie de acte normative și anume: Legea 507/2003, Legea 511/2004 și Legea 379/2005.
În condițiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.35 alin.2 din Legea 188/1999 este în ființă, pentru ca el să nu devină lipsit de efecte juridice, se impune plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 și 53 din Constituție, deși nu exista nici un motiv de suspendare prevăzut de legea fundamentală.
Suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, fiindcă aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept,astfel că în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că pârâta poate să achite sumele solicitate de către reclamante cu titlu de primă de concediu, cu excepția anului 2001.
Cu privire la actualizarea drepturilor acordate prin hotărâre menționăm că în temeiul art.1084 civ. creditorul obligației este îndreptățit să pretindă repararea pierderii suferite, cât și beneficiul de care a fost lipsit, adică paguba reală.
Un alt argument în favoarea intimaților este menționarea deciziei nr.XII/5.02.2007 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ prin care s-a stabilit că se cuvine acordarea primei de concediu polițiștilor.
Prin analogie, având în vedere dispozițiile speciale aplicabile în speță și invocate mai sus, funcționarii publici interesați în cauză sunt îndreptățiți la prima de concediu așa cum s-a stabilit de către prima instanță.
Pe cale de consecință, în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. instanța va admite recursul,va modifica în parte hot atacată,respingând acțiunea ca prescrisă pentru anul 2001 pentru reclamanta și va menține soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală cu privire la celelalte drepturile stabilite de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de M cu sediul în Tg-M str.-.- nr.1-3, județul M și M, cu sediul în B,--22, sector 4, împotriva sentinței nr.108/13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea pentru prima de concediu solicitată de reclamanta pentru anul 2001.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
27.03.2009.
jud.fond.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
