Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 171/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.171
Ședința publică din data de 09 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul-. G,domiciliat în Târgoviște, str. -, - 2/B,.2,.7, județul D, în contradictoriu cu pârâtaAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul -. G, personal și asistat de avocat din cadrul Baroului D, lipsind pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că acțiunea se află la al doilea termen de judecată, este motivată, după care:
Avocat pentru reclamantul -. G depune la dosarul cauzei ordinul nr.985/22.05.2009, precum și comunicatul de presă al Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea Legii de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.37/2009.
Curtea pune în discuția părților excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare.
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului, avocat, având cuvântul pentru reclamantul -. G, solicită respingerea acesteia, întrucât ordinul contestat are ca obiect desființarea funcției publice de conducere ocupată de reclamant.
Curtea respinge excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere împrejurarea că ordinul contestat are ca obiect desființarea funcției publice de conducere ocupată de reclamant până la această dată și numirea sa într-o altă funcție, apreciind că justifică un interes în formularea acțiunii de anulare a ordinului contestat.
Curtea pune în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea
plângerii prealabile, avocat având cuvântul pentru reclamantul -. G, solicită respingerea acesteia, precizând că potrivit art.3 pct.11 din nr.OUG37/2009, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi din cele prevăzute la alin.1, li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. Apreciază că nu se află în prezența unui act administrativ pentru care trebuie să urmeze procedura prealabilă înainte de a sesiza instanța de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin întâmpinare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI la nr-, reclamantul -. Gac hemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, și a solicitat anularea ordinului nr.985/22 mai 2009 emis de pârâtă, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecție fiscală, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului
În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că ordinul atacat a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art.99 (1) lit.b, cu aplicarea dispozițiilor art.65 Codul muncii, raportate la dispozițiile art.117 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public, în sensul că reorganizarea invocată nu este efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecința desființării efective a locului de muncă, sub o cauză reală și serioasă.
Potrivit dispozițiilor art.99 (1) lit.b din Legea nr.188/1999 citată, eliberarea din funcția publică se dispune prin act administrativ, atunci când instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public, potrivit dispozițiilor art.65 din Codul muncii, concedierea poate fi dispusă motivat de desființarea efectivă a locului de muncă, sub o cauză reală și serioasă.
Ordinul atacat este motivat de adoptarea OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit dispozițiilor art.III (11), dar nu satisface condițiile de validitate cerute de art.99 (1) lit.b din Statutul funcționarilor publici și de art.65 din Codul muncii. În mod evident nu este reală și serioasă cauza preavizului, de vreme ce reorganizarea activității nu a produs o desființare efectivă a locului său de muncă, așa cum cer dispozițiile art.99 (1) lit.b din Statutul funcționarului public și art.65 din Codul muncii, noua funcție de director coordonator adjunct fiind rezultatul din schimbarea nomenclaturii funcției de director executiv adjunct - Activitatea de Inspecție Fiscală, făcută prin art.III(1) din nr.OUG37/2000, tocmai pentru debarasarea de funcționarii publici socotiți neatașați de actuala guvernare și instalarea în funcții publice de conducere a unor persoane agreate de actuala guvernare.
Susține reclamantul că termenul de desființare utilizat de art.III (1) din OUG nr.37/2009 este impropriu relativ la desființarea locului de muncă ocupat de salariat, art.65 (1) Codul muncii, sau la reducerea postului ocupat de funcționarul public - art.99 (1)lit.b din Statutul funcționarului public. Acest termen, privește printre altele, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și se pare că legiuitorul a vrut să spună că aceste servicii nu vor mai funcționa cu conducătorii și adjuncții acestuia.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar ordinul nr.985/22.05.2009 emis de pârâtă, adresa nr.-/24.04.2009, ordinul nr.554/24.04.2009 emis de pârâtă și decizia nr.710 din 6 mai 2009 a Curții Constituționale.
În temeiul dispozițiilor art. 115-118 Cod procedură civilă, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant pentru excepțiile invocate, iar în situația respingerii acestora, ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului și excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pârâta a arătat că în fapt, prin adresa nr.-/24.04.2009 a înaintat reclamantului preavizul, prin care i s-a comunicat acestuia faptul că funcția publică de conducere în care a fost numit - director executiv adjunct - Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP D - a fost desființată în baza prevederilor art.III din nr.OUG 37/22.04.2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Prin același preaviz, i s-a adus la cunoștință reclamantului faptul că, până la data de 18.05.2009, să comunice opțiunea sa pentru una din funcțiile publice vacante aflate în lista anexă la preaviz.
Prin cererea înregistrată la ANAF - Direcția generală de organizare și resurse umane sub nr.-/15.05.2009, reclamantul și-a exprimat opțiunea și a solicitat să fie numit în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul de colectare și executare silită persoane juridice din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Târgoviște.
Având în vedere opțiunea clară a reclamantului, pârâta consideră că numirea sa în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul colectare și executare silită persoane juridice la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Târgoviște s-a făcut cu respectarea prevederilor art.99 alin.1 lit.b și alin.5 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, în acest caz nefiind îndeplinite prevederile art.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare, conform cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un interes legitim, de către o autoritate publică, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, pârâta susține că potrivit art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Susține pârâta că în demersul său, reclamantul a eliminat această fază obligatorie, imperativ instituită de lege și, ca atare, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât instanța de judecată nu se poate pronunța asupra unui aspect atâta timp cât acesta nu a fost cenzurat de autoritatea publică emitentă.
Pe fondul cauzei, în situația în care excepțiile invocate nu vor fi admise, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere prevederile Legii nr.188/1999, respectiv art.56 lit.e, art.99 alin.1 lit.b și alin.5, în temeiul cărora reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale, a vechimii în funcția publică, precum și studiilor.
Susține pârâta că reclamantului nu i-a fost îngrădit dreptul de a participa la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director coordonator, respectiv, director coordonator adjunct, în cadrul sistemului ANAF și, în aceste condiții, nu i-au fost afectate reclamantului nici dreptul la muncă, nici dreptul la salariu și nici dreptul de a accede la o funcție de conducere - director coordonator/director coordonator adjunct - a serviciilor deconcentrate.
În ședința publică din data de 09 octombrie 2009, Curtea a respins excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere împrejurarea că ordinul contestat are ca obiect desființarea funcției publice de conducere ocupată de reclamant până la această dată și numirea sa într-o altă funcție, apreciind că justifică un interes în formularea acțiunii de anulare a ordinului contestat.
Asupra excepției lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă, curtea reține următoarele:
Reclamantul -. G, funcționar public, a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, și a solicitat anularea Ordinului nr.985/22 mai 2009 emis de pârâtă, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecție fiscală, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente, sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că, în cazurile în care legea prevede îndeplinirea unei proceduri prealabile, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea acestei proceduri.
Reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.544/2004 și a invocat faptul că nu se află în prezența unui act administrativ pentru care trebuie să urmeze procedura prealabilă înainte de a sesiza instanța de judecată.
Susținerile reclamantului sunt neîntemeiate și nelegale, având în vedere că dispozițiile art. 106 din Legea nr.188/1999 modificată privind Statutul funcționarilor publici prevăd că, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Cum potrivit dispozițiilor legale menționate, efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ este obligatorie și constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, curtea va admite excepția lipsei procedurii prealabile și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul-. G,domiciliat în Târgoviște, str. -, - 2/B,.2,.7, județul D, în contradictoriu cu pârâtaAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 5,-, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red./CC
4 ex/06.11.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu