Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 171/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 171/
Ședința publică din 17 Februarie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul, domiciliat în M C,-.A.20 județul H, împotriva Sentinței civile nr. 1917 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 10.02.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la 17.02.2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1917/11.09.2008 a Tribunalului Harghitas -a respins acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul MIRA, prin B, reținându-se în considerentele hotărârii atacate următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata actualizată a premiilor acordate în perioada 01.09.2007 până în prezent, de Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor H din cadrul Consiliului Județean H; plata actualizată a orelor suplimentare achitate de aceeași unitate, aferente lunii noiembrie 2007, arătând că în raport de prevederile art. 24 ind. 1 din Legea nr. 372/2002 a fost detașat cu începere de la 01.04.2005 din cadrul MIRA la Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor H, cu păstrarea drepturilor și obligațiilor specifice, prevăzute de legislația în vigoare. A susținut că sumele solicitate i-au fost reținute de pârâta în mod nelegal, deși au fost acordate de un alt ordonator de credite, respectiv SPCJEP H, dar instanța de fond a apreciat că nu se impune acordarea acestor sume, în raport de disp. pct. 1 lit. a-c din Anexa nr. 4 OUG nr. 38/2003, care reglementează drepturile salariale ale polițiștilor detașați să îndeplinească funcții în afara MIRA; că reclamantul nu a precizat natura premiilor solicitate și nici orele suplimentare efectuate.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând hotărârea atacată ca nelegală, fără a indica în drept vreun motiv de nelegalitate al acesteia, arătând însă că potrivit art. 24 ind. 1 din OUG nr. 84/2001 aprobată prin Legea nr. 372/2002, persoanele transferate în cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor beneficiază de drepturilor și obligațiile specifice prevăzute de legislația în vigoare, așa cum acestea sunt reglementate de Anexa 4 din OUG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 - pct. 1 lit. a- Mai mult, a apreciat că plata sumelor reprezentând premii sau ore suplimentare nu ar face parte din totalul drepturilor salariale, și că în mod injust sumele respective au fost reținute de către.
Mai mult, lucrătorii din cadrul SPCJEP H au beneficiat de aceste drepturi bănești în considerarea muncii depuse și a rezultatelor obținute, iar prin diminuarea salariului s-a realizat îmbogățirea fără just temei a pârâtei.
Legal citat, pârâtul B nu a formulat întâmpinare și nici nu a precizat propria poziție în raport de apelul promovat în cauză.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Este cert că reclamantul, angajat al MIRA a fost detașat cu începere de la 01.04.2005, la SPCJEP H, din cadrul Consiliului Județean H, drepturile salariale cuvenite acestuia ca urmare a detașării fiind cele prevăzute în art. 24 ind. 1 alin. 3 din OG nr. 84/2001, modificată prin Legea nr. 372/11.06.2002 respectiv cele prevăzute în legislația în vigoare. În raport de această normă juridică de trimitere, regimul salarizării acestuia, este cel prevăzut în Anexa 4 la OG nr. 38/2003, și anume:
- pct. 1 lit. a - salariul de bază al funcției, sporul de vechime în muncă, îndemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea;
- pct. 1 lit. b - salariul pentru gradul profesional și gradațiile calculate la acesta, aplicabil polițiștilor.
De asemenea, același act normativ prevede și situația în care drepturile salariale expuse mai sus, cumulativ, ar fi mai mici decât cele ce s-ar cuveni polițiștilor încadrați în cadrul poliției, pe funcții similare celor îndeplinite de la instituțiile unde sunt detașați, persoana în cauză poate opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție, potrivit pct. 1 lit. c din Anexa 4. În acest caz, drepturile salariale cuvenite conform prevederilor de la lit. a, se acordă de către unitățile unde sunt detașați, iar diferența până la totalul drepturilor bănești cuvenite în calitate de polițiști, se acordă de către unitățile de poliție, dispoziții reiterate și de pct. 7 din Anexa 4.
În concluzie, Curtea reține că, din considerente de echitate și tocmai pentru a înlătura eventualele discriminări în materia drepturilor salariale, legiuitorul a consfințit teoria drepturilor câștigate în detrimentul simplelor expectative, păstrând drepturile salariale cuvenite la data detașării și mai mult, a prevăzut pentru persoana detașată posibilitatea de a opta pentru varianta de salarizare care conduce la drepturi salariale maxime.
Mai mult, în aceeași ordine de idei, s-a prevăzut la pct. 7 din Anexa 4, că polițiștii detașați beneficiază de premiile care se acordă polițiștilor, calculate asupra drepturilor plătite de către unitățile de poliție și achitate din fondurile acestora.
Revenind la cauza dedusă judecății, întrucât reclamantul a criticat tocmai faptul că pârâtul B ar fi redus diferența până la totalul drepturilor salariale, justificând că acestea ar avea un cuantum fix, limitat la întindere, stabilit prin pct. 1 lit. c din Anexa 4; ceea ce presupune că acordarea orelor suplimentare și a primelor de către unitatea unde au fost detașați, ar determina reducerea corespunzătoare, cu această creștere, a sumelor plătite de B, până la concurența drepturilor salariale ce putea fi obținute de polițist în unitatea de poliție.
Pe de altă parte, potrivit OG nr. 38/2003, polițiștii sunt îndreptățiți să primească spor din salariul de bază pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru (art. 16 alin. 1 ); polițiștii detașați beneficiază de salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute (art. 37 alin. 1). Așadar, dacă în condițiile legale, polițiștii sunt îndreptățiți să primească și alte drepturi bănești, pe lângă salariul de bază, este cert că, în aceeași măsură se impune ca și cei detașați în unități în afara celor de poliție, să beneficieze de aceleași drepturi.
În consecință, prima instanță respingând acțiunea reclamantului a pronunțat o hotărâre nelegală, făcând pe de o parte o greșită aplicare a legii, dar pe de altă parte, modificarea hotărârii atacate nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă.
Păstrând cauza spre rejudecare, după casare, Curtea va suplimenta probatoriul cauzei, în acest sens urmând a lămuri pe de o parte modalitatea de acordare a drepturilor salariale către polițiști, întinderea acestora, precum și cu privire la polițiștii detașați, după cum este cazul reclamantului.
Mai mult, vor fi apreciate comparativ drepturile salariale cuvenite atât polițiștilor cât și cele acordate reclamantului, pentru a se asigura o acordare a acestora în spiritul prevederilor legale ce consfințesc dreptul la o salarizare echitabilă, egală și nediscriminatorie pentru aceeași muncă prestată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de, domiciliat în M C,-. A.20 județul H, împotriva Sentinței nr. 1917/11 septembrie 2008, Tribunalului Harghita.
Casează hotărârea atacată, și reține cauza spre rejudecare, stabilind termen la10 martie 2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 17 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Judecători:Nemenționat








