Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1729/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1729
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului M și Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva sentinței nr. 2318 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți Inspectoratul de Poliție al Județului M și Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr.2318 din 24.11.2008, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean al Poliției M și IGPR. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului prima de vacanță aferentă perioadei 24.08.2002-31.12.2003, în sumă actualizată cu indicele ratei inflației, calculată de la data nașterii dreptului și până la inclusiv data plății efective.
S-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții IGPR și IPJ
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamant ul, la plecarea în concediu de odihnă, avea dreptul să primească în baza art. 37 alin. 2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu cu Inspectoratul Județean de Poliție M, însă Inspectoratul General al Poliției Române este ordonator secundar de credite, iar potrivit OG nr.22/2002, avea obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății stabilite prin titluri executorii.
Și excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă de către prima instanță care a reținut că prescripția extinctivă reprezintă o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului.
În cauză starea de pasivitate a reclamantului nu s-a datorat atitudinii acestuia, ci a fost generată de acte, fapte, împrejurări mai presus de voința lui, respectiv de apariția legilor bugetare anuale prin care s-a suspendat succesiv plata primelor de concediu până la 31.12.2006, care au afectat exercițiul liber al drepturilor procesuale ale reclamantului și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune, potrivit art. 13 din Decretul nr. 167/1958.
S-a apreciat că nu se poate reține că acțiunea privind plata primei de concediu pentru anii 2002-2003 nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 fiind prescrisă.
Mai mult prin art. 1 din nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 s-a prevăzut pentru personalul din sectorul bugetar inclusiv pentru funcționarii publici acordarea primelor de concediu pentru perioada 2001-2006.
Art. 4 alin. 5 din acest act normativ prevede că plata drepturilor prevăzute la art. 1 se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi de către instituțiile la care persoanele respective au fost angajate în perioada respectivă.
A mai avut în vedere instanța de fond că prima de concediu aferentă anilor 2002-2003 nu s-a acordat reclaman tului de către pârâți, invocându-se că acest drept nu a existat în anii 2002-2003, ci începând cu anul 2004 când a intrat în vigoare OG 38/2003.
S-a apreciat că dreptul funcționarului public de a i se plăti prima pentru concediul de odihnă subzistă, nefiind înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit, numai plata a fost suspendată, iar după încetarea suspendării dreptul devine actual.
Pentru ca acest drept să nu fie o simplă ficțiune este necesar ca după încetarea suspendării dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care trebuie asigurată plata primei pentru concediu de odihnă de către ordonatorii principali de credite și ordonatorii de inferior.
Rezultă că dreptul la prima pentru concediu de odihnă acordat funcționarilor publici există și cum reclamantului nu i s-a plătit această primă, deși a efectuat concediul de odihnă urmează ca pârâții să fie obligați la plata acestei prime actualizată cu indicele de inflație la data plății pentru a se realiza o justă despăgubire a reclamantului.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 77/5.11.2007 prin care a soluționat un recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului M și Inspectoratul General de Poliție al Poliției Române.
În motivele de recurs pârâții au arătat că salarizarea polițiștilor este reglementată de OG 38/2003, că prin acest act normativ a fost introdus dreptul polițiștilor la prima de concediu, anterior neexistând prevederi în acest sens.
În raport de împrejurarea că prima de concediu a fost reglementată prin OG 38/2003, s-a susținut că anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv pentru perioada 2002-2003, polițiștii nu sunt în drept să primească prima de concediu.
Examinând actele cauzei, precum și legislația aplicabilă, Curtea reține următoarele:
Reclamant ul are calitatea de polițist în cadrul M, iar prin acțiune a solicitat acordarea primei de concediu de odihnă pentru anii 2002 -2003 cerere întemeiată pe prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
A precizat reclamant ul în acțiune că prin legea 360/2002 privind statutul polițistului au fost reglementate drepturile polițiștilor și că același act normativ prevedea în art.78 alin.1 că dispozițiile acestuia se completează cu prevederile Legii 188/1999, situație în care în baza art.35 alin.2 din această lege polițiștii au dreptul la prima de concediu.
De asemenea, în acțiune s-a arătat că până la intrarea în vigoare a OG 38/2003 sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999 și că în caz contrar s-ar ajunge la o îngrădire a exercitării dreptului.
Recursurile declarate de pârâți sunt fondate, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată expres și unitar prin OG 38/2003, act normativ care a intrat în vigoare, conform art.60, la 01 ianuarie 2004.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediu, polițistul are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Din analiza prevederilor art. 60 și art. 37 alin.2 din OG 38/2003, Curtea constată că funcționarii publici cu statut special, care se încadrează în categoria polițiștilor, au dreptul să primească primă de concediu începând cu 1 ianuarie 2004.
Pentru perioada anterioară acestei date, sunt aplicabile în materia salarizării polițiștilor prevederile din Legea 138/1999.
Instanța de fond, examinând cererea reclamant ului, a apreciat că este fondată susținerea acestuia privind aplicabilitatea prevederilor art.35 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public.
Aprecierea s-a întemeiat pe dispozițiile art.78 alin.1, care reglementează completarea Legii 360/2002 cu prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și a altor acte normative aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în situația specifică polițistului.
S-a omis însă a se observa reglementarea cuprinsă în alin.2 al aceluiași art.78 din Legea 360/2002, reglementare care conține norma tranzitorie în materia salarizării polițiștilor.
Astfel, textul respectiv dispune că, până la intrarea în vigoare a Legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de modul în care este redactat textul citat și de conținutul acestuia, se constată că în materia salarizării polițiștilor nu sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, ci acelea conținute în Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Legea 138/1999, aplicabilă de la data intrării în vigoare a statutului polițistului, respectiv Legea 360/2002, și până la 01.01.2004, când a intrat în vigoare art.37 alin.2 din OG 38/2003, nu a prevăzut acordarea primei de concediu pentru personalul care intra sub incidența acestei legi.
În ceea ce privește pe polițiști, în perioada anilor 2002-2003, aceștia nu au avut dreptul legal constituit de a primi prima de concediu, respectiv, dreptul la prima de concediu, nu a existat în patrimoniul polițiștilor în perioada în litigiu.
A acorda dreptul la prima de concediu de odihnă pe perioada respectivă, ar însemna că judecătorul să se transforme în legislator pozitiv, cu precizarea că nu se pune în discuție interpretarea legii, a efectelor unei ordonanțe și a consecințelor și aplicabilității art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza prezentă precizăm că nu sunt aplicabile art.1 ale Protocolului nr.1 la CEDO, text în temeiul căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, întrucât reclamanții nu au avut în patrimoniu acest drept înainte de intrarea în vigoare a nr.OG 38/2003.
Având în vedere analiza prevederilor legale aplicabile în materia salarizării polițiștilor, Curtea constată că instanța de fond a acordat drepturi nereglementate, că s-a substituit legiuitorului, deoarece în perioada de până la 01.01.2004 polițiștii nu au avut prevăzut în lege dreptul la prima de concediu.
Referirea din cuprinsul hotărârii la suspendarea prevederilor art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind acordarea primei de concediu de odihnă,este complet lipsită de relevanță în cauză, deoarece în anii 2002-2003 acest text nu era în vigoare și deci nu putea fi suspendat, suspendarea poate să vizeze numai o normă legală existentă, producătoare de efecte juridice, și nu ceea ce nu există.
Suspendarea a intervenit ulterior anului 2004, prin legi speciale, însă obiectul pretențiilor îl constituie prima de concediu pentru anii 2002 și 2003, perioadă în care textul art.37 nu avea aplicabilitate, pentru motivul că, pe de o parte, în anul 2002 legea nici nu a fost adoptată, iar după data adoptării - ianuarie 2003, chiar în cuprinsul ordonanței, în art.60, s-a indicat data de intrare în vigoare a acesteia, respectiv data de 01 ianuarie 2004.
Curtea arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999, deoarece în materia salarizării polițiștilor, în baza art.78 alin.2 din Legea 360/2002, erau aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi reglementate prin Legea 138/1999.
Având în vedere considerentele prezentei hotărâri, Curtea apreciază că motivele de recurs formulate de pârâți sunt întemeiate, așa încât, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursurile vor fi admise, se va modifica sentința primei instanțe, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului M și Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva sentinței nr. 2318 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. CI
Tehn. MI 2 ex/04.05.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
