Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 173/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 173/R/2009 Dosar Nr-
Sedința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțare asupra recursului declarat de pârâta Direcția Fiscală B împotriva sentinței civile nr. 16/CA din 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise și a deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 10 martie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că.
La data de 14 noiembrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Fiscală B solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce se ca pronunța să se dispună obligarea pârâtei să aloce, să calculeze drepturile și să plătească drepturile bănești, reprezentând "indemnizația de dispozitiv" lunară în procent de 25 % din salariul de bază începând cu data de 4.04.2005 și până la încetarea raportului de serviciu 16.05.2006, sume actualizate cu rata inflației și consemnarea în carnetul de muncă, fără cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului cu nr- al Tribunalului Brașov, în care instanța a pronunțat sentința civilă nr. 16/CA din 12.01.2009 prin care a dispus următoarele: s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 04.04 - 13.11.2005, invocată din oficiu și, în consecință:
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B, pentru perioada 04.04 - 13.11.2005 ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B și, în consecință.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma reprezentând indemnizația de dispozitiv, pentru perioada 14.11.2005 - 16.05.2006, sumă actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății.
S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la consemnarea in carnetul de muncă a indemnizației de dispozitiv; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept, următoarele:
Excepția prescripției este fondată și a fost admisă având în vedere dispozițiile art. 3 din Decretul. Lege 167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii ( 14.11.2008) și data de la care se solicită, 04.04.2005. Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca prescrisă, pentru perioada 04.04 - 13.11.2005.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în fapt, în perioada vizată de reclamant prin acțiune, acesta a fost funcționar public în cadrul Direcției Fiscale B, aspect necontestat de către pârâtă.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadre militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul, MI, și MJ.
Prin ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de MAI, la pct. 9.2 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice" iar, la pct. 31.1, se arată că prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege ( Legea nr. 138/1999 ) cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege.
Art. 13 din Lege nr. 138/1999 prevede că indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, se acordă cadrelor militare in activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Rezultă așadar, din analiza și interpretarea textelor de lege arătate anterior, că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract beneficiază, în plus, față de salariații civili, și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că, prin Ordinul 496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul aflat în subordinea și/sau coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Așa fiind, în temeiul pct. 9.2, pct. 31.1 din Ordinul MAI nr. 496/2003, art. 13 din. 138/1999, raportat la art. 1, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului a fost admisă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând indemnizația de dispozitiv pentru perioada arătată în dispozitivul prezentei sentințe, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
În ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei să consemneze această indemnizație în carnetul de muncă, instanța de fond a respins-o având în vedere faptul că raportul de serviciu dintre reclamant și pârâtă a încetat la data de - iar pârâta nu se mai află în posesia carnetului de muncă, aspect ce rezultă din xerocopia carnetului de muncă aflată la dosar și, pe cale de consecință, nu mai are nicio obligație legată de mențiunile ce trebuie înscrise în acest act. Instanța de fond avut în vedere și dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 92/1976 potrivit cărora "(1) Carnetul de munca se întocmește, se completează și se păstrează de către unitatea socialistă sau societatea mixtă care funcționează pe teritoriul România, unde cel în cauza s-a încadrat pentru prima dată în muncă; pentru cei încadrați pentru prima dată în muncă la persoane juridice, altele decât unitățile socialiste sau la persoane fizice, inclusiv la meșteșugarii cu ateliere proprii, carnetele de muncă se întocmesc, se completează și se păstrează de către direcțiile județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale și a municipiului "Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată,
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Direcția Fiscală B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea criticilor de recurs, recurenta pârâtă a invocat următoarele critici sentinței atacate.
Sentința atacată este nelegală deoarece prevederile Legii nr.138/1999, și ale Ordinului nr.496/2003, indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, și că aceste dispoziții legale vizează alte categorii de angajați și nu și pe cei din administrația publică locală, respectiv în speță.
Se invocă și faptul că, prin Legea nr. 500/2002 a bugetului, nu au fost alocate fonduri pentru astfel de destinații, și că în lipsa unei prevederi legale nu pot fi efectuate cheltuieli privind plata acestei indemnizației funcționarilor publici din administrația publică locală.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, și respingerea acțiunii reclamantului ca nelegală și netemeinică.
În drept, a invocat prevederile Legii nr.138/1999 și ale Ordinului MAI nr.496/2003, solicitând judecarea în lipsă a cauzei.
Recursul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
În cauză intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.16/CA/12.01.2009, a Tribunalul Brașov, prin prisma criticilor formulate în recurs și față de prevederile legale aplicabile în cauză, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Din analiza întregului probatoriu administrat în cauză rezultă că în mod corect și legal a apreciat instanța de fond situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Cât privește prima critică formulată de recurentă privind nelegalitatea, sentinței civile atacată, în sensul că prevederile Legii nr. 138/199 și ale Ordinului MAI nr.496/2003, nu sunt aplicabile în speță, această critică nu poate fi reținută de instanța de recurs, deoarece prevederile legale invocate sunt aplicabile și funcționarilor publici din administrația publică locală, aspect corect reținut în drept de instanța de fond în sentința dată.
Ca atare, nefiind exceptați funcționarii publici de la aplicarea acestor prevederi legale, urmează a înlătura prima critică de recurs ca neîntemeiată și nelegală.
Referitor la cea de - a doua critică, aceea că, nu au fost alocate fonduri bănești în legea bugetului, cu astfel de destinații de plată a indemnizației de dispozitiv, instanța de recurs constată că și această critică este neîntemeiată și nelegală, deoarece acest aspect nu poate împiedica acordarea efectivă a drepturilor bănești prevăzute prin legi speciale funcționarilor publici, câtă vreme aceste drepturi sunt legale, ele urmând a fi plătite, chiar dacă în legea bugetului nu au alocate astfel de fonduri cu destinația plății indemnizației de dispozitiv.
Ca urmare, se va înlătura și această critică de recurs ca neîntemeiată și nelegală.
În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept expuse se constată recursul pârâtei, ca nefondat, sens în care conform prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins, iar sentința atacată se va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Fiscală B, împotriva sentinței civile nr. 16/CA din 12.01.2009, a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10 martie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. I- 10.03.2009
Dact. - 17.03.2009/2 ex.
Jud fond. M
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Maria Ioniche, Silviu Gabriel
