Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1750/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1750

Ședința publică din 26 octombrie2009

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Inspectoratul Social Regional Nord, cu sediul în B, str. -, nr. 63 A,Autoritatea Națională pentru Persoanele cu handicap,cu sediul în B, nr. 194, sector 1și Inspecția Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,cu sediul în B,-, sector 2, împotrivasentinței nr. 1005 din 21.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cureclamantul,cu domiciliul în S,-,. 88,. A,.3,.43, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, luând act că atât recurenții cât și intimatul au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursurile în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestora.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr- din 20.03.2009, reclamantu1, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Social Regional B, Inspecția Socială B și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap Bas olicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin. l lit. "c" si "d" din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. "c" si "d" din lege.

Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, a solicitat a se constata că potrivit art. 29 alin. 1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 până la data de 01.01.2007. Această prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin. l din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.

În drept a invocat dispozițiile art. 31 al.1 lit. "c" și "d" și art. 109 din Legea nr.188/1999, republicată, art. l și art.8 din Legea nr.554/2004, modificată, Legea nr.53/2003 și Constituția României.

Pârâta Inspectoratul Regional Nord a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a fi posibilă calcularea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarului public, este necesară existența unor dispoziții date în executarea art.31 al. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999, atribuție ce îi revine legiuitorului, care urmează să adopte prin lege, sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.

Pârâta Autoritatea Națională pentru persoanele cu Handicap, a formulat întâmpinare în care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava întrucât fiind vorba de un pârât, instituție publică a administrației publice centrale, competentă în soluționarea cauzei este Curtea de Apel Suceava.

Pârâta Inspecția Socială B, prin întâmpinare a invocat excepție necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, întrucât în soluționarea proceselor și cererilor de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale estre competentă Curtea de Apel și excepția prematurității cererii, întrucât cererea depusă la dosar de reclamant și adresată Inspecției Sociale nu are număr de înregistrare.

Prinsentința nr. 1005 din 21 mai 2009, Tribunalul Suceavaarespins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și excepția prematurității ca nefondată. A admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat prim pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data pății efective, pentru intervalul 01.01.2008 și până la data pronunțării sentinței. A obligat secund pârâta să-i plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data pății efective, pentru intervalul 01.07.2007 31.12.2007. A obligat terț pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data pății efective, pentru intervalul 01.01.2004 30.09.2005.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Conform disp. art. 31 al.3 din Legea nr.188/1999 "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici; în cauză nu este incident art.10 al.1 din Legea nr.554/2004, potrivit căruia - litigiile privind actele emis4 sau încheiate de autoritățile publice centrale" atrag competența Curților de Apel, întrucât reclamantul nu contestă un act administrativ emis de o astfel de instituție. Fiind vorba de drepturi salariale competența de judecare a cauzei lor revine tribunalului, conform disp.art.76 din Legea nr.554/2004.

Dispozițiile art.106 al.1 din Legea nr.188/1999 prevăd că numai în litigiile având ca obiect încetarea raportului de serviciu a funcționarului public acțiunea trebuie exercitată în condițiile și termenele prevăzută de legea nr.554/2004; per a contrario în celelalte litigii care-i privesc pe funcționarii publici nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, fiind incidente disp.art.76 al.1 din Legea nr.554/2004.

Pe fondul cauzei, instanțe reține că reclamantul are calitatea de funcționar public după cum urmează: în perioada 01.04.-.09.2005 în cadrul Inspectoratului regional V ulterior aceasta fiind desființată întreg pasivul și activul fiind preluat de Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap. Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. "c" și "d" din actul normativ citat.

Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2006.

Instanța a constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la

suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.

Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Potrivit art.l din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. l din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurspârâții Inspectoratul Social Regional Nord B,Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicapși Inspecția Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale

În motivarea recursului recurenții au arătat - în esență - că procentul celor două suplimente salariale nu au fost stabilite prin Legea nr. 188/1999 și nici prin acte normative, astfel încât orice cuantificare a acestor drepturi este arbitrară. Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

În concluzie, recurenții arată că instanțele de judecată nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată nefondate recursurile.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâții în mod corect au fost obligați la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondate recursurile pârâților.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondate recursurile declarat de declarate depârâții Inspectoratul Social Regional Nord,cu sediul în B, str. -, nr. 63 A,Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap,cu sediul în B, nr. 194, sector 1și Inspecția Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,cu sediul în B,-, sector 2, împotrivasentinței nr. 1005 din 21.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cureclamantul,cu domiciliul în S,-,. 88,. A,.3,.43, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/02.11.2009

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1750/2009. Curtea de Apel Suceava