Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1754/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1754
Ședința publică de la 4 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
XXXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 28 august 2008, privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 119 din data de 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 28 august 2008 au fost consemnate separat într-o încheiere, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 119 din 11 februarie 2008, respins acțiunea reclamantului.
În considerentele sentinței s-a reținut că activitatea funcționarilor publici cum este cazul reclamantului nu se desfășoară pe baza unui contract individual de muncă, aceștia fiind numiți în funcții publice cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prin actul administrativ al primarului în care se înscrie salariul de încadrare precum și celelalte sporuri prevăzute de legislația în vigoare.
Nu pot fi invocate prevederile art. 25 din muncii, deoarece clauza de mobilitate nu este prevăzută în actul administrativ de numire în funcție al reclamantului iar pârâții nu au convenit cu acesta să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Pentru orele lucrate peste programul de lucru, deci în afara celor 8 ore prevăzute de Codul Muncii, reclamantul primește un spor de dispozitiv de 25 % aplicat la salariul de încadrare iar pentru zilele în care este ofițer de serviciu pe instituție primește zile libere.
Nici prevederile art. 26 din referitoare la clauza de confidențialitate nu pot fi aplicate reclamantului deoarece Regulamentul de ordine Interioară și Regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului nu prevăd o astfel de clauză.
Funcționarii publici au obligația conform art. 45 din legea 188/1999 "să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și de confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public", fără a se preciza că pentru această prevedere legală sunt remunerați suplimentar.
Acordarea efectivă a sporului solicitat de 25% nu se poate înscrie principiului egalității de șanse consfințit prin dispoz. art. 39 alin. 1 din Legea 53/2003 deoarece acesta se referă la consilierii juridici care pot negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauză de mobilitate și clauză de confidențialitate nu și pentru ceilalți salariați care nu au pregătire juridică, reclamantul având pregătire economică.
În mod corect, ordonatorul de credite a emis dispoziția nr.4091/15.11.2007 prin care i-a respins reclamantului cererea pentru acordarea sporurilor solicitate prin acțiunea introdusă la instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a arătat că instanța de fond a apreciat eronat că, dacă părțile nu au convenit asupra clauzelor de mobilitate și confidențialitate, instanța nu se poate substitui angajatorului și să-i impună acordarea sporului aferent acestei clauze.
Recursul este nefondat.
Reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Consiliului Local și acesta nu a dovedit că și-a desfășurat activitatea în proporție de 50 % în afara instituției. În acest sens, reclamantul trebuia să depună la dosar acte din care să rezulte această susținere, să dovedească un anumit număr de zile lucrătoare din cadrul unei luni, acesta își desfășura activitatea la alte instituții și în alte locuri din județ, simpla afirmație că trebuie să se deplaseze la instituțiile arătate, neconstituind o probă în susținerea cererii.
În conformitate cu prevederile art.31 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
În ceea ce privește adaosul salarial, corespunzător sporului de mobilitate și confidențialitate, reglementat de art.25 și 26 din Codul Muncii, Curtea precizează că acesta nu este datorat de către angajator, în măsura în care nu a fost prevăzut expres în actul normativ care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Reclamantul nu a invocat în sprijinul acțiunii sale nici un act normativ,privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, ci numai cadrul legal general, reprezentat de dispozițiile art.25 și 26 din Codul Muncii și aplicabilitatea acestora în cazul funcționarilor publici.
Arătăm că pentru a se acorda sporul de mobilitate și confidențialitate, așa cum rezultă din prevederile art.31 din Legea 188/1999, este necesar ca alte drepturi salariale pentru a fi acordate funcționarului, să formeze obiectul unei reglementări legale.
Într-adevăr dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art.117 din legea republicată, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției.
În ceea ce privește drepturile decurgând din clauza de mobilitate și confidențialitate, acestea nu contravin legislației funcției publice, numai că legiuitorul a condiționat acordarea altor drepturi, a căror sferă se poate extinde și la cele două clauze, de existența unei reglementări legale.
Legislația prin care în decursul timpului s-a reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici nu a stabilit niciodată acordarea celor două tipuri de sporuri pentru funcțiile publice de execuție sau de conducere, în acest sens enunțăm cu titlu de exemplu OG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007.
Aceste acte normative au prevăzut toate drepturile și sporurile care se acordă funcționarilor publici.
În OG 2/2006 a fost inclus sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul propriu al Guvernului, al Administrației prezidențiale, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului legislativ, așadar legiuitorul a enumerat expres categoriile care pot beneficia de un astfel de spor.
Același act normativ la care am făcut referire mai sus a reglementat și faptul că acest spor se stabilește prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul alocat.
Din expunerea efectuată în această decizie, se reține că în ceea ce privește funcționarii publici din cadrul autorităților locale nu a existat niciodată o reglementare prin care să se acorde spor de confidențialitate și mobilitate și că, mai mult, chiar în situația acordării acestora pentru categoriile de funcționari prevăzute expres în lege, aceste sporuri sunt limitate, în sensul încadrării în cheltuielile de personal.
Clauzele de mobilitate și confidențialitate nu sunt contrare statutului funcționarului public, însă determinant este ca drepturile respective care se constituie în sporuri adaosuri în salarizare să fie nominalizate și cuantificate într-un act normativ.
În cazul funcționarului public nu s-a inclus o normă care să reglementeze aceste drepturi în nici unul dintre actele normative care se referă la salarizarea funcționarilor, cu excepția consilierilor juridici, care în statutul profesional au prevăzut dreptul de a primi sporurile aferente celor două clauze.
Față de considerentele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 119 din data de 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/2 ex/24.09.2008
Jud.fond:
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță