Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1770/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 1770

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

GREFIER - - -

XXX

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtul PRIMARUL COMUNEI - și reclamanții, împotriva sentinței nr.2322 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât PRIMARUL COMUNEI -, recurenți reclamanți, și intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen.

S-a arătat că recurenți reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr.2322 din data de 24 noiembrie 2008, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Primarul Comunei și Primăria com.. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază aferentă perioadei 01.02.2008- 24.11.2008.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanții, sunt funcționari publici la Primăria com., așa cum rezultă din adeverințele nr. 7173, 7174 și 7175 din 24.10.2008 emise de Primăria com., iar potrivit art.9.2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Ordinul MAI nr.496/2003 care reglementează sporul de dispozitiv a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr.63/2003 și Legii nr.138/1999.

Art. 31.1. din ordin definește personalul civil ca fiind format din funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.

Același articol prevede că personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din Lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.

Că potrivit art.13 Legea nr.138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

În raport de sistemul de salarizare reglementat de art.29 din Legea nr.188/1999 indemnizația de dispozitiv face parte din categoria alte drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

Deci, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților publice locale pot beneficia de prevederile Ordinului MAI nr.496/2003 în sensul acordării indemnizației de dispozitiv în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare de natură să satisfacă plata indemnizației respective.

Această soluție se impune deoarece gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii conform dispozițiilor art.3 din OG 92/2004.

În speță, Primăria com. dispune de resursele financiare necesare pentru plata indemnizației de dispozitiv, așa cum rezultă din adresa nr. 7445/11.11.2008 emisă de Primăria com..

A reținut că nu poate fi obligată pârâta la plata acestor suplimente și pentru perioada ulterioară pronunțării acestei sentințe, deoarece dreptul nu este actual, ci viitor, fiind condiționat de existența raporturilor de serviciu între părți și supus modificărilor legislative.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul PRIMARUL COMUNEI - și reclamanții,.

În motivele de recurs pârâtul a arătat că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât a fost obligat la plata indemnizației de dispozitiv către funcționarii publici ai Primăriei,în timp ce personalul contractual nu a beneficiat de această indemnizație.

Recurenții reclamanți au arătat în motivele de recurs că în mod greșit a interpretat instanța de fond, principiile acordării acestor sporuri, având în vedere că acest spor este prevăzut și de acordul colectiv de muncă încheiat de Primăria și Sindicatul Liber din Administrația Județeană

Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:

Recursul pârâtului este nefondat.

Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv OUG 63/2003, Legea nr.138/1999, Legea 137/2000, OG nr.139/2000.

Astfel, în mod corect s-a reținut de către Tribunal că dispozițiile Ordinului MAI nr.496/2003, pct.9.2 referitoare la indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului autorității publice locale.

Aceasta întrucât, pe de o parte, din dispozițiile Ordinului MAI nr.496/2003 se reține că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reglementare ce se regăsește și în dispozițiile art.13 coroborat cu art.47 din Legea nr.138/1999, iar pe de altă parte, conform OUG 63/2003, activitatea de evidență a populației ce aparținea MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și județene), MAI având în continuare atribuții și în domeniul administrației publice locale.

Ori, pentru a se da eficiență principiului constituțional și legal al egalității între cetățeni și principiului creării unui sistem unitar de salarizare în domeniul administrației publice locale se face aplicarea dispozițiilor Ordinului MAI nr.406/2003 tuturor categoriilor de personal din cadrul autorităților publice locale, în măsura în care sunt acordate de către ordonatorul principal de credite.

S-a reținut totodată corect de către instanța de fond faptul că acordarea indemnizației de dispozitiv nu încalcă principiile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea 215/2001, în condițiile în care autoritatea locală, în baza autonomiei locale, este cea care are competența să hotărască acordarea sau nu a indemnizației de dispozitiv pentru personal.

Acordarea acestui spor se face astfel în măsura în care sunt asigurate resursele financiare, ori în speță pârâtul a apreciat că dispune de aceste resurse, în condițiile în care prin hotărârea nr.32/29.09.2006 a aprobat acordarea acestei indemnizații lunare de dispozitiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu.

În raport de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E:

Respinge recursul pârâtului PRIMARUL COMUNEI - împotriva sentinței nr.2322 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.

Admite recursul reclamanților, declarat împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința în sensul că obligă pârâții la acordarea celor două suplimente și pe viitor până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligațiilor de plată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red

/2ex/ 23 Aprilie 2009

Fond

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1770/2009. Curtea de Apel Craiova