Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 178/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 178/ Dosar Nr-
Sedința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.828/CA din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 03 martie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 10 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.828/CA/17.12.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2004 invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, L, A,., A, A, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, și în consecință:
A obligat pârâta să acorde fiecărui reclamant,în funcție de data angajării, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare,datorate pe perioada 01.01.2005-17.12.2008,data pronunțării hotărârii,actualizate cu indicele inflației din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor acordate până la data plății efective, respingându-se restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, instanța de fond apreciind că dispozițiile art. 31 din nr.OG 6/2007 nefiind aplicabile in speța de față atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații in legătură cu stabilirea sporurilor, or sporurile solicitate prin prezenta acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâta, ci nu au fost acordate deloc.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici in cadrul P, aspect necontestat de pârâtă, și rezultă din adeverința anexată cererii de chemare in judecată.
Legea nr. 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c,d din. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea a fost admisă in parte.
Pârâții au fost obligați la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere care este fondată, fiind obligați pârâții in acest sens, având in vedere dispozițiile art. 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente.
Este nefondat petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
De asemenea, este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile aferente anului 2004,atâta timp cât nu s-a dispus suspendarea acordării drepturilor decât pentru anii 2005 și 2006,astfel că pentru aceste drepturi termenul de prescripție s-a împlinit,față de dispozițiile art.7 din Decretul lege ne.167/1958 care stipulează termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește perioada 01.01.2005 -13.10.2005,deși acțiunea a fost promovată la data de 13.10.2008,urmare a suspendării acordării acestor drepturi pe anul 2005 s-a suspendat și dreptul la acțiune,motiv pentru care pentru această perioadă nu operează prescripția.
Pe cale de consecință,instanța a respins acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999,pentru anul 2004.
Deși reclamanții au solicitat în scris procentul de 25 % pentru fiecare spor instanța nu a acordat procentual aceste drepturi având în vedere că procentul nefiind stabilit de legiuitor,iar practica judecătorească invocată de reclamanți nu constituie izvor de drept.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, A, A, -, A, Și, precum și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâta DGFP Bas olicitat, în esență, modificarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii reclamanților. În susținerea recursului declarat, pârâta a arătat că în mod greșit a fost respinsă de prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile cuprinse între 01.01.2004-31.12.2004, respectiv în mod greșit ar fi fost admisă pe fond acțiunea reclamanților, instanța obligând greșit pârâta să plătească reclamanților funcționari publici cele două suplimente salariale și pentru viitor.
În recursul promovat, reclamanții au solicitat modificarea în parte a sentinței instanței de fond, anume în sensul de a se stabili cuantumul de 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale și de a se respinge excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.01.2004 și 01.01.2005. Recurenții reclamanți au cerut instanței, de asemenea, respingerea recursului pârâtei și menținerea sentinței recurate, apreciind că sentința instanței de fond este temeinică și legală, că în mod corect au fost respinse excepțiile ridicate de către pârâtă. Intimații au susținut că sporurile salariale solicitate instanței de fond sunt prevăzute expres în art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 republicată, astfel încât în mod corect instanța de fond le-a recunoscut și acordat.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 pr.civ. precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursul declarat de reclamanți este în parte fondat și urmează a fi admis în parte, în timp ce recursul declarat de pârâtă nu este fondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut corect faptul că dreptul reclamanților, ca funcționari publici, la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare exista la momentul introducerii acțiunii de către reclamanți, tribunalul reținând corect că nu din data de 01.01.2004 cum au cerut reclamanții, ci numai de la data de 26.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG nr.92/2004). Instanța de fond a constatat corect, în motivarea opiniei sale, că dreptul reclamanților la cele două suplimente salariale este un drept actual prevăzut în art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici. Astfel, prin art.44 din OUG nr.92/2004 și OUG nr.2/2006 s-a suspendat numai executarea dreptului la cele două categorii de sporuri/ suplimente salariale, fără să se înlăture existența acestora. De altfel, acordarea celor două sporuri a reintrat în vigoare din data de 01.01.2007, conform art.13 din Legea nr.251/2006.
Tribunalul a soluționat parțial corect fondul cauzei, anume cu privire la dreptul funcționarilor publici de a li se acorda suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, însă numai de la data de 26.11.2004, anterior acestei date calendaristice operând prescripția extinctivă, astfel încât în perioada 01.01.2004 - 26.11.2004 acțiunea reclamanților este prescrisă, dar instanța de fond nu a observat că dreptul la cele două suplimente salariale se cuvine reclamanților recurenți și pentru viitor, până la modificarea situației de fapt, până la pierderea calității lor de funcționari publici sau până la modificarea cadrului normativ aplicabil. Dreptul reclamanților funcționari publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare se cuvine, în limitele de mai sus, pentru fiecare reclamant corespunzător cu perioada în care aveau dobândită calitatea de funcționari publici, inclusiv pentru viitor, cum corect a reținut instanța de fond, până la modificarea situației de fapt a fiecărui funcționar public reclamant, în sensul pierderii calității speciale care atrage acordarea suplimentelor salariale denumite suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sau până la modificarea cadrului normativ aplicabil.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială în diferite domenii și în alte situații prevăzute de lege, cum este și cazul funcționarilor publici, unde legiuitorul a prevăzut expres acordarea celor două categorii de sporuri menționate în acțiunea introductivă, precum și incidența art.15 alin.1 și 2 din Constituție privind principiul activității legii, respectiv neretroactivitatea legii, astfel încât un drept consacrat prin lege trebuie respectat de autoritățile statale, trebuie pusă în viață norma juridică cu putere de lege care a consacrat acel drept sau drepturi. și restricțiile constituționale în exercitarea drepturilor consacrate prin voința legiuitorului trebuie subsumate regulii constituționale din art.53 din Constituție, iar cele două sporuri consacrate prin lege nu se circumscriu vreunei situații dintre cele care ar permite restrângerea exercițiului dreptului de a primi aceste sporuri salariale, constituantul stabilind că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și dacă este proporțională cu situația care a determinat-
Pe de altă parte, suspendarea dreptului nu poate echivala cu eliminarea, abrogarea, anularea dreptului consacrat prin lege anterior, suspendarea exercițiului dreptului nu poate conduce la suprimarea dreptului însuși, deoarece ar însemna că voința reală a legiuitorului ar fi extinsă și asupra unei situații pe care acesta nu a avut-o în vedere, încălcând principiul legalității.
OUG nr.92/2004, nefiind în prezent în vigoare și prin natura sa de ordonanță cu aplicare temporară, poate fi criticată pentru neconstituționalitate de către instanțele de judecată, fără a mai fi necesar filtrul controlului posterior de constituționalitate pe care îl exercită Curtea Constituțională potrivit art. 146 lit.d din Constituția României. De asemenea, instanța de recurs constată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.38 din Codul muncii, potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, acestea fiind protejate de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
În privința suplimentelor salariale acordate prin lege organică (Legea nr.188/1999 republicată) funcționarilor publici și care au fost suspendate și apoi neaplicate din culpa autorităților executive care nu au concretizat formele și cuantumul de acordare, s-a conturat practica judecătorească în sensul acordării pentru funcționarii publici a acestor categorii de sporuri stabilite prin lege, atât pentru perioada pentru care au fost suspendate, cât și pentru viitor, dacă textul de lege care le consacră nu a fost abrogat expres. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Beian contra României în sensul că dacă anumitor categorii de persoane le-au fost recunoscute anumite drepturi patrimoniale, cu trimitere la drepturi de natura salarială, atunci nerecunoașterea pentru categorii similare de reclamanți a acelorași drepturi ar reprezenta o discriminare. Mai mult decât atât, drepturile salariale sunt drepturi de natură patrimonială, care conduc la sporirea patrimoniului salariaților, astfel încât orice afectare a acestui patrimoniu prin măsuri impuse de stat trebuie să respecte dispozițiile art.44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată, iar blocarea unor drepturi salariale deja recunoscute prin lege reprezintă practic o expropriere, care este posibilă numai în limitele stabilite de art.44 alin.3 din Constituția României revizuită. De altfel, ingerința autorităților în dreptul de proprietate al persoanei (al reclamanților, în cauză) este obiect al jurisprudenței CEDO (cu referire la art.1 din Protocolul 1), salariul fiind considerat "bun", iar o creanță poate constitui "bun" în sensul Convenției dacă este stabilită cu suficientă certitudine, prin hotărâri judecătorești în cazul drepturilor salariale, și care creează o "speranță legitimă", recunoașterea unor drepturi salariale într-o lege aflată în vigoare constituind fără îndoială "speranțe legitime".
Instanța constată, de asemenea, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.53 din Constituție referitoare la restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, prin care să se poată justifica neacordarea acestor drepturi recunoscute prin lege funcționarilor publici. De asemenea, în jurisprudența CEDO s-a statuat că refuzul unor instituții ale statului de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi salariale prevăzute de o lege constituie încălcare a art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată prin una dintre excepțiile prevăzute în acest articol din Convenție. În situația dedusă judecății instanța constată că niciuna dintre excepțiile de la art.1 din Protocolul 1 la Convenție nu subzistă.
Prin urmare, neplata unor drepturi salariale recunoscute prin lege constituie o măsură abuzivă a autorității statale, iar autoritățile statale ce aveau obligația de a executa Legea nr.188/1999 nu se pot apăra invocând propria culpă, anume împrejurarea neadoptării unor norme de gestiune a sistemului de salarizare a funcționarilor publici, așa cum de altfel impune art.3 din OUG nr.6/2007, norme prin care să stabilească cuantumul sau criteriile de cuantificare a celor două sporuri reglementate de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată. De altfel, din dispozițiile art.33 alin.4 din OUG nr.6/2007 rezultă că la calculul vechimii necesare pentru avansarea în treapta de salarizare se are în vedere și vechimea în treapta de salarizare, precum și gradul de salarizare, ceea ce implică faptul că în salariul de bază se regăsește și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare
Ca atare, instanța de recurs reține că reclamanților li se cuvine suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data de 26 noiembrie 2004, pentru perioada anterioară dreptul fiind prescris, instanța de fond stabilind în mod corect recunoașterea dreptului la acordarea sporurilor salariale intitulate suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, expres prevăzute de legea privind statutul funcționarului public. Din moment ce aceste două sporuri/suplimente sunt în continuare reglementate în art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată, legea fiind în continuare în vigoare, atunci, pe baza principiului constituțional al activității legii consacrat de art.15 din Constituție, aceste două drepturi de natură salarială sunt în continuare în vigoare și se cuvin reclamanților funcționari publici, pe perioada solicitată de reclamanți și acordată de instanța de fond, recursul judecându-se în limitele sesizării instanței de control judiciar. În raportul juridic cu natură juridică mixtă, de dreptul muncii și de drept administrativ, născut între funcționarul public (ca persoană angajată) și angajatorul său (care întotdeauna este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, cum este și pârâta în cauză), legea reprezintă instrumentul principal care stabilește conținutul și obiectul acestui raport juridic, astfel încât dreptul angajatului de a primi salariul este prevăzut direct de lege (consacrat explicit în art.31 din Legea nr.188/1999 republicată), angajatorul având obligația (prevăzută de art.3 din OG nr.6/2007 pentru ordonatorii principali de credite), pentru a concretiza raportul juridic menționa mai sus, de a pune în executare comandamentele legii, în cauza dedusă judecății de a fi stabilit cuantumul sumelor de bani cuvenite și modalitățile de plată ale celor două suplimente salariale reglementate de lege. Văzând principiul de interpretare potrivit căruia actul juridic trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice și nu în sensul în care nu produce efecte juridice (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat),autoritatea publică de executare a legii este cea care se află în culpă în privința nepunerii în practică a normelor legale ce prevăd cele două sporuri salariale pentru funcționarii publici, cum am expus mai sus, în cauză neputându-se reține vreo culpă a reclamanților în neacordarea acestor două sporuri / suplimente salariale.
În privința cuantumului, valorii bănești a celor două componente salariale reprezentate de suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, atribuția de a le stabili aparține pe de o parte, cu titlu general, legiuitorului, executivului, iar pe de altă parte, în mod particular, ordonatorilor de credite angajatori ai funcționarilor publici reclamanți, pe verticala acestor ordonatori de credite până la nivelul inclusiv al ordonatorului principal de credite care, pe principiul loialității instituționale și pe principiul general al legalității consacrat de art.1 alin.5 din Constituție, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, au obligația de a face toate demersurile legale necesare pentru aplicarea efectivă, concretă a drepturilor salariale prevăzute lege și recunoscute și prin hotărâre judecătorească. De asemenea, principiul securității juridice larg consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și de Curtea de Justiție a Comunităților Europene trebuie, la rândul său, respectat și aplicat efectiv de către autoritățile statului, așa cum este în situația celor două suplimente salariale consacrate de Legea nr.188/1999 care intră deja în categoria drepturilor câștigate expres consacrate de către legea organică. Instanța de judecată nu are abilitarea constituțională de a dispune în sectorul rezervat altor puteri publice, fiind imperativă respectarea principiului separației puterilor în stat, potrivit art.1 alin.4 din Constituție, precum și cel de respectare a competențelor autonome și exclusive ale celorlalte puteri constituționale.
Recursul declarat de pârâta DGFP B urmează a fi respins, întrucât, potrivit argumentelor de mai sus, reclamanților li se cuvin suplimentele salariale solicitate prin acțiune, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, atâta vreme cât cele două categorii de componente salariale sunt expres enumerate de legea specială privind statutul funcționarilor publici sau de legislația salarizării acestei categorii socio-profesionale.
Ca atare, instanța de recurs urmează a respinge recursul declarat de pârâta DGFP B și de a admite în parte recursul declarat de reclamanți, în sensul de a obliga pârâta să plătească reclamanților sumele de bani ce reprezintă suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și în continuare de la data de 17.12.2008 până la modificarea situației de fapt și/sau de drept, menținând restul dispozițiilor din sentința atacată.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanții, A, A, -, împotriva Sent.civ. nr.828/CA/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamanților sumele de bani ce reprezintă suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și în continuare de la data de 17.12.2008 până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice B împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./7.04.2009
Dact./14.04.2009/ 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Maria Ioniche, Silviu Gabriel
