Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 179/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 179/CA

Ședința publică de la 22 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

Grefier - - -

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi României, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se dă citire referatul cauzei de către grefierul de ședință, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre, și că, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 22 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra acțiunii de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 3460/99 din 20 mai 2009, reclamantul a solicitat ca pârâta Curtea de Conturi a României să fie obligată la plata de despăgubiri proporționale cu suma rezultată din recalcularea drepturilor salariale cuvenite începând cu luna iulie 2007 și până la data încetării activității, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Prima instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea cererii.

Reclamantul, prin apărător, și pârâta, prin întâmpinare, au solicitat respingerea excepției

Prin sentința civilă nr.1223 din 24 iunie 2009, Tribunalul Iași - Secția civilă (litigii de muncă) și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași, pe motiv că, așa cum rezultă din definiția dată de art.1 ind.1 lit.e din Legea nr.94/1992 funcției deținută de reclamant în cadrul Curții de Conturi, aceea de controlor financiar(auditor), prevăzută și în anexa la Legea nr.188/199, aceasta este o funcție publică, astfel că, potrivit art.109 din Legea nr.188/1999, reclamantul are calitatea de funcționai public, iar cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

Curtea, investită astfel cu soluționarea acțiunii în pretenții formulată de reclamant, care are statut de controlor financiar în cadrul Camerei de Conturi I și se află în raporturi de muncă cu Curtea de Conturi a României, care l-a angajat pe bază de contract de muncă, constată că nu are competența materială de a judeca pricina, având în vedere următoarele:

Este necontestat faptul că regimul juridic al reclamantului este guvernat de Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi care are valoare de normă specială și că, în acest caz, nu are nici o relevanță, pentru acest statut, faptul că funcția de auditor se regăsește menționată și în anexa la Legea nr.188/1999.

Chiar dacă, conform dispozițiilor art. 115 din Legea nr.94/1992, modificată, controlorii financiari (auditorii publici) sunt numiți de președintele Curții de Conturi a României, simplul fapt al numirii, nu semnifică însă că funcția pe care controlorii financiari o exercită în cadrul

-2-

camerelor de conturi județene este o funcție publică și că cei în cauză au statut de funcționari publici, în sensul dat acestui termen de Legea nr. 188/1999, întrucât statutul de funcționar public nu se poate dobândi prin asimilare cu alte categorii de personal, ci doar prin consacrarea lui expresă de către legiuitor.

Ori, nici din Legea nr. 94/1992, în forma ei inițială, și nici din Legea nr. 217/2008, de modificare a celui dintâi act normativ menționat, nu rezultă că funcția de controlor financiar, în cadrul Curții de Conturi a României, este o funcție publică și nici că persoanele care o ocupă au statut de funcționari publici, imprecizia legii în această privință neputând fi complinită de judecător.

În lipsa unei norme exprese, care să stabilească în mod clar și fără echivoc că funcția de controlor financiar, în cadrul camerelor de conturi județene, este o funcție publică, asemenea celei reglementate de Legea nr.188/1999, și că persoanele care o ocupă au statut de funcționar public, Curtea consideră că răspunsul în ceea ce privește natura funcției și a statutului juridic al personalului respectiv trebuie căutat în actele normative care au reglementat salarizarea acestei categorii de personal.

Sub acest aspect, Curtea constată că, prin chiar titlul Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 (anexele III/2 și VI/2 lit. D), legiuitorul face trimitere expresă la funcțiile de execuție și de specialitate specifice Curții de Conturi, stabilind, în mod clar și fără echivoc, că aceste funcții se aplică personalului contractual din sectorul bugetar, definit la art. 1 alin.2 din actul normativ citat ca fiind personalul angajat în acest sector, în funcții de conducere sau în funcții de execuție, pe bază de contract individual de muncă, în condițiile legii.

Chiar dacă anexele referitoare la funcțiile specifice Curții de Conturi au fost abrogate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000, acest fapt nu are nici o înrâurire în ceea ce privește statutul și regimul juridic al personalului încadrat în camerele de conturi județene, întrucât acest act normativ se referă doar la sistemul de salarizare a controlorilor financiari, nu și la regimul lor juridic, care a fost și rămâne acela stabilit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000, respectiv de personalul contractual din sectorul bugetar.

Că așa este o dovedește și faptul că, pe lângă actul de numire, controlorii financiari încheie și un contract individual de muncă cu Curtea de Conturi a României, contract care stă la baza raporturilor dintre părțile aflate în litigiu și care le definește ca fiind raporturi de natură contractuală și nu raporturi de serviciu, în sensul dat acestui termen de art. 1 din Legea nr. 188/1999, astfel cum rezultă din contractele de muncă nr. 0893/9.05.1996 și nr.0895/9.05.2006.

Atâta timp cât însăși legiuitorul a încadrat pe controlorii financiari în categoria personalului contractual din sectorul bugetar, Curtea consideră că și litigiile referitoare la remunerarea muncii prestate de această categorie de angajați, din care face parte și reclamantul, trebuie să se supună regulilor și procedurilor stabilite prin Legea nr. 168/1999 și nu dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, ca unele ce exced sferei contenciosului administrativ, atâta timp cât, nici cu ocazia adoptării Legii nr. 94/1992, nici cu ocazia adoptării Legii nr. 217/2008, legiuitorul nu a înțeles să includă în categoria funcționarilor publici pe controlorii financiari ce-și desfășoară activitatea în cadrul camerelor de conturi județene.

Raportat la cele mai sus reținute, Curtea constată că nu are competența materială de a soluționa litigii născute din executarea unui contract de muncă, că orice conflict de drepturi ce-și are izvorul într-un contract de muncă trebuie supus procedurilor prevăzute de Legea nr. 168/1999 și că nu se poate asimila, în acest caz, raportul de muncă cu raportul de serviciu, doar pentru că funcția de auditor(controlor financiar) apare și în anexa la Legea nr. 188/1999.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 158 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea își va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului muncii și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 22 Cod procedură civilă, va proceda la suspendarea judecății pricinii și la înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea emiterii regulatorului de competență.

-3-

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei promovată de, în contradictor cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Iași - Secția civilă -litigii de muncă.

Suspendă din oficiu judecata.

Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea rezolvării conflictului negativ de competență apărut între Tribunalul Iași - Secția civilă - litigii de muncă și Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică,azi 22 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.RL/ 27.10.2009

Tehnored.gref.TN/29.10.2009

29 Octombrie 2009

Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 179/2009. Curtea de Apel Iasi