Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1816/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1816

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO B împotriva sentinței nr. 181 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO B și intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

PRO

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal, este scutit de taxa de timbru iar recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2)

Curtea apreciind cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 181 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanții, G-, -, - -, -, -, -, -, - prin reprezentant SINDICATUL NATIONAL AL POLITISTILOR SI VAMESILOR B REPREZENTANT LEGAL AL RECLAMANTILOR, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 27 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Prin deciziile nr. 818 din data de 3 iulie 2008, nr. 819 din data de 3 iulie 2008 și 997 din data de 7 octombrie 2008 pronunțate de Curtea Constituțională a decis admiterea excepției de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Dosarele în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare au ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale și solicitate de reclamanți în aceste cauze, în temeiul actului normativ menționat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda și lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare.

Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Din considerentele hotărârilor Curții Constituționale, instanța a reținut faptul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.

Prin urmare prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

În aceste condiții instanța de judecată, neavând posibilitatea să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată, a constat faptul că în virtutea statului special polițiștii sunt salarizați potrivit dispozițiile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor iar OG6/2007 nu le este aplicabilă.

Reclamanții arată că, începând cu luna ianuarie 2007, au fost emise un număr de trei ordonanțe prin care s-a dispus majorarea drepturilor salariale tuturor funcționarilor publici - OG 6/24.01.2007, privind unele masuri salariale si alte drepturi ale funcționarilor publici, OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat si OG 16/31.01.2007, privind de asemenea creșterile salariale pentru anul 2007 ale personalului salarizat insa toate aceste majorări salariale nu s-au aplicat si polițiștilor, care sunt funcționari publici cu statut special.

Reclamanții sunt angajați ai Ministerului Internelor si Reformei Administrative fiind potrivit art. 1 din legea 360/2002 funcționar public civil, cu statut special, înarmați, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului, drepturile si obligațiile acestora fiind reglementate de acest act normativ special nu de Statutul funcționarului public (legea 188/1999).

Art. 1 din OG 6/2007 prevede faptul că prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007. Anexele 1-6 la OG 6/2007 de asemenea, stabilesc care sunt categoriile de angajați cărora li se aplica acest act normativ însă polițiștii care, așa cum am arătat mai înainte, reprezintă o categorie de funcționari publici cu activitate reglementată printr-un statut propriu nu se regăsesc printre funcționarii publici vizați de OG 6/2007.

În virtutea statutului special pe care ii au polițiștii, aceștia sunt salarizați potrivit OG38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor iar OG6/2007 nu le este aplicabilă. Nici nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică nu se aplica angajaților MIRA.

Astfel, potrivit art. 1 din aceasta ordonanța "în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape.

Acest act normativ este mai explicit decât OG6/2007 stabilind in mod limitativ care sunt actele normative in temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici care beneficiază de creșterile salariale iar OG38/2003 - legea de salarizare a polițiștilor nu se regăsește printre acestea.

Pe de altă parte OG16/2007, cel de-al treilea temei invocat de către reclamanți in acțiune, nu se referă la angajații MIRA. nr.OG 16 din 31 ianuarie 2007 vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. V din OUG 75/20.06.2008, in ordonanța Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata in MO Partea I, nr. 99 din 08.02.2007, după alineatul (2) al articolului 19, se introduce un nou alineat, alin 3), cu următorul cuprins: 3) sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră in competenta de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Așadar, potrivit acestui act normativ care a intrat in vigoare la data publicării in MO, respectiv 20.06.2008, reclamantul nu mai poate invoca dispozițiile OG 137/2000, pentru ca acțiunea acestora vizează masuri legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar iar aceste dispoziții legale nu mai sunt aplicabile spetei iar cererea de a dispune înlăturarea pentru viitor a pretinsei discriminări, la care ar fi fost supuși reclamanții nu are temei legal.

Cu privire la capătul de cerere privind plata dobânzilor legale, calculate conform art. 3 alin 3 din OG 9/2000 precum si cel referitor la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație), instanța de judecată a constat că acestea sunt neîntemeiate deoarece atâta vreme cat drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate nici drepturile accesorii acestora (dobânda legala si indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.

În raport de considerentele mai sus expuse Tribunalul neavând posibilitatea să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată a respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei a declarat recurs reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, a arătat că Legea 232/2007 pentru aprobarea OG 6/2007, modificând art. 39 alin. 2 prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici iar potrivit art.43 din OG 38/2003, iar potrivit art.43 din OG 38/2003, majorarea salarială a urmat să fie făcută în conformitate cu prevederile Legii 232/2007 care modificând art.48 din Og.6/2007 stipulează că aceasta se completează cu prevederile legii 188/1999 R precum și cu dispozițiile actelor normative speciale ce reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.

Astfel, se consideră că interpretarea instanței de fond conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost aplicată funcționarilor publici, contravine textelor de lege specială menționate.

A mai criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul reținerii eronate de către aceasta a solicitării extinderii sferei de aplicare altor dispoziții legale și categoriei din care fac parte reclamanții întrucât există dispoziție chiar în actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face în baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.

Menționează că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 și nu pe dispozițiile OG 10/2007 așa cum eronat s-a reținut de prima instanță, aceasta fiind menționată doar cu titlu de exemplu.

A solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii pentru ca dreptul consacrat de legea specială OG 38/2003, privind majorarea salariilor polițiștilor în funcție de reglementările personalului din sectorul bugetar, să nu devină doar un drept lipsit de conținut, fără posibilitatea valorificării sale.

În drept a invocat dispozițiile art.3041, Legea 232/2007, OG nr.6/2007 și OG 38/2003.

Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:

Reclamanții sunt funcționari publici cu statut special - polițiști în cadrul

Prin acțiunea introdusă, reclamantul a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.

Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.

Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.

De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.

Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.

Se mai reține și că începând cu data de 01.01.2007, polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 privind modificarea OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Această modalitate a creșterilor salariale acordate polițiștilor evidențiază și mai pregnant inaplicabilitatea nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică angajaților MIRA.

Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că, recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO B împotriva sentinței nr.181 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red jud.-

Tehnored SI 2 ex./05.05.2009

Jud fond

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1816/2009. Curtea de Apel Craiova