Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1817/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1817
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Laboratorul Central pentru Fitosanitară -, cu sediul în orașul -,-, județul I, împotriva sentinței nr. 767 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul și reclamanții intimați, (), și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată acestei Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din 05.01.2009, reclamanții, (), în contradictoriu cu pârâtul Laboratorul Central pentru Fitosanitara au solicitat obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate;
In motivare reclamanții a arătat că în temeiul art.29 lit.c și d din Legea nr.188/1999 li s-a acordat funcționarilor publici drepturile cerute prin prezenta acțiune, însă nu au beneficiat de aceste drepturi. Astfel, la data de 24.11.2008, prin plângerea prealabilă înregistrată sub numărul 187, formulată în temeiul Legi nr.554/2004, coroborată cu disp.Legii nr.188/1999, reclamanții au cerut instituției pârâte plata acestor drepturi salariale. Plângerea a fost respinsă.
În temeiul disp.art.44 din legea nr.92/2004 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea disp.art.29 al.1, devenit art.31 al.1 din legea nr.188/199, până la data de 31 decembrie 2006, suspendare ce contravine prev.art.15 al.2 și art.53 din Constituție, precum și dis part.38 și 39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
În drept au fost invocate disp.Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.554/2004.
In dovedire au fost anexate în copie,înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava în soluționarea prezentei cauze și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților aferent anului 2004, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca tadiv formulată.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, în temeiul art.115 cod procedură civilă, art.3 din.6/2007, OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006.
Prin sentința nr.767 din 16 aprilie 2009 Tribunalul Suceava a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01.2004-06.01.2004 și a constat că dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2004-06-01.2004 este prescris.Totodată a admis în parte acțiunea având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" formulată de, (),în contradictoriu cu pârâtul Laboratorul Central pentru Fitosanitara B, obligând pârâtul să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, pentru intervalul 06.01.2004 până la data pronunțării hotărârii.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Laboratorului Central pentru Fitosanitara.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.
Instanța a constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.
Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Cu toate acestea, raportat la momentul introducerii acțiunii, precum și la dispozițiile art.3,7 din decretul nr.167/1958,instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004-04.02.2004.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul criticând sentința, susținând că nici o prevedere legală nu specifică valoarea procentuală a sporurilor solicitate.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta-recurentă admite, reclamanții nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâta corect a fost obligată la plata sumelor solicitate prin acțiune.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Laboratorul Central pentru Fitosanitară -, cu sediul în orașul -,-, județul I, împotriva sentinței nr. 767 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/17-11-2009
jud. fond.
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Turculeț Ana Maria, Sas
