Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1855/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1855
Ședința publică de la 01.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 943 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 09.03.2009 în dosarul nr.3535/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă - personal, lipsind intimata - pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Recurenta - reclamantă - personal precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta - reclamantă - personal solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și motivat și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii pe fond.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.943/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul B -Sectia a IX-a Contencios administrativ si fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteană de Pensii a Judetului I.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicata, privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfașurată aceștia au dreptul la un salariu compus, printre altele, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În condițiile în care nu sunt reglementate și definite suplimentul gradului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturile pretinse de reclamanți nu pot fi cuantificate și prin urmare nu pot fi acordate acestora, stabilirea la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept fiind arbitrară și fără suport legal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, invocând aplicarea eronata a dispozițiilor legale.
În motivarea cererii de recurs a arătat în esență că drepturile solicitate trebuiau acordate,simplul fapt că nu este clarificată prin lege întinderea dreptului neputând conduce la concluzia că acest drept nu există sau că titlularii acestui drept ar putea fi privați de beneficiul său.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită să obțină plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel, pentru a fi posibilă acordarea acestora, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) acestora, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Art.29 din Legea nr.188/1999 devenit art.31 după republicare, la alin.1 lit.c și d,prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din suplimentul postului și suplimentul gradului.
În perioada 2004 - 2006, aplicarea acestor prevederi a fost suspendată prin OUG 92/2004,aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005 și prin OG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006.
Pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordare o solicită reclamanta, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale sus menționate.
Se constată că până în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.
De altfel,suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor situații de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarului public trebuie să i se asigure creșterea salarială prevăzută de lege.
Reclamanta nici nu a dovedit că s-a aflat într-o situație specifică reglementate de prevederile legale privind salarizarea funcționarilor publici pentru a justifica acordarea suplimentelor salariale solicitate.
De reținut și faptul că în ședința plenului judecătorilor Secției Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 06.04.2009 a fost adoptată soluția de principiu pentru unificarea practicii conform căreia, este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prev. de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
Constatând că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, Curtea în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 943 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 09.03.2009 în dosarul nr.3535/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A JUDEȚULUI
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică,azi 01.10.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Lucretia
Red.
21.10.2009
Jud.fond.R
Președinte:Stânișor Denisa AngelicaJudecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela