Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1870/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1870

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu JUDECĂTOR

-- --PREȘEDINTE SECȚIE

-- - -JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

GREFIER -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 03 2008, privind recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 1022 din data de 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 03 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 17 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1022 din 08 aprilie 2008, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei DGFP

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că decizia nr.265/2007 prin care i s-a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 20 % pe trei luni este legală și temeinică.

A avut în vedere Tribunalul că, în luna mai 2007, reclamantul nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, stabilite prin fișa postului, în sensul că nu a aplicat nici un sechestru la societățile din C nu a transmis nici un sechestru spre evaluare, nu a înființat nicio poprire și nu a întocmit nici un dosar de insolvabilitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că nu a săvârșit abaterea disciplinară pentru care i s-a aplicat sancțiunea, întrucât niciodată nu a încălcat cu vinovăție îndatoririle corespunzătoare funcției pe care o îndeplinește.

A mai precizat că nu este posibil ca în timpul unei luni calendaristice să se realizeze toate sarcinile cuprinse în fișa postului, deoarece lunar există atribuții imposibil de realizat, determinate de volumul lucrărilor și complexitatea acestora, motiv pentru care fiecare funcționar apreciază asupra urgențelor și priorităților existente în fișa postului.

A mai precizat că nu este vinovat de săvârșirea abaterii, că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiovas -a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

Examinând motivele de recurs, probele administrate și legislația aplicabilă, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a fost sancționat prin decizia nr.265/2007 cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni.

La adoptarea acestei măsuri disciplinare autoritatea angajatoare a apreciat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu constând în luarea măsurilor de executare silită, respectiv înființarea de sechestre sau popriri.

Starea de fapt reținută în decizie a fost determinată de referatul șefului adjunct al Administrației Financiare C, din care rezultă că inspectorii nu au aplicat nici un sechestru și nu au înființat popriri și nu au întocmit niciun dosar de insolvabilitate.

În același referat s-a precizat că prin adresa cu nr.41190/2007 s-au stabilit,de către șeful Administrației,indicatorii ce trebuie realizați de fiecare funcționar, situație adusă la cunoștința salariaților.

Comisia de disciplină a cercetat sesizările și în ceea ce-l privește pe reclamant a reținut că din situația privind îndeplinirea sarcinilor de serviciu a rezultat că acesta nu și-a realizat sarcinile de serviciu cu privire la aplicarea de sechestre, popriri, înregistrarea creanțelor în arhiva electronică și întocmirea dosarelor de insolvabilitate.

La dosarul cauzei au fost depuse și cereri adresate de reclamant alături de alți funcționari conducerii executive a DGFP D, în care se arăta că există imposibilitate obiectivă de rezolvare a tuturor sarcinilor de serviciu, determinată și de atitudinea șefului adjunct al.

În același timp s-a depus la dosar rezoluția din 15 octombrie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, din care rezultă că reclamantul alături de alte persoane au fost scoși de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute deart.249 Cod procedură penală.

La adoptarea soluției Parchetul a reținut că nu se poate reține vinovăția în cazul persoanelor cercetate.

Curtea arată că în conformitate cu art.75 din Legea 188/1999 R, încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție,a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.

Se constată din enunțul de mai sus că toate tipurile de răspundere enumerate sunt fie alternative, fie cumulative, în sensul că un funcționar public poate să răspundă pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora atât disciplinar, cât și contravențional, civil sau penal.

Împrejurarea că nu s-a reținut săvârșirea unei fapte penale nu exclude săvârșirea unei abateri disciplinare.

Curtea consideră că reclamantul recurent nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, corespunzătoare funcției publice pe care o deține și că a avut loc o încălcare cu vinovăție a obligațiilor profesionale.

Volumul mare de activitate la care s-a făcut referire atât în acțiune cât și în motivele de recurs, nu este de natură a exonera de răspundere pe reclamant, pentru că nu se pot îndeplini alternativ și la alegerea funcționarului obligațiile de serviciu.

Autoritatea angajatoare a susținut că în luna mai reclamantul nu a înființat niciun sechestru sau poprire.situație necontestată de recurentul reclamant.

Indiferent de celelalte sarcini se serviciu, existente în fișa postului, reclamantul funcționând în cadrul Serviciului de Colectare taxe și impozite, ar fi trebuit să îndeplinească și obligațiile legate de înființarea sechestrelor, popririlor, dosare de insolvabilitate.

Ori, din probele administrate rezultă că nu a înființat nici un sechestru și nicio poprire, situație în care este evidentă vinovăția acestuia în îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de serviciu.

Curtea mai arată că prin rezoluția Parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru neglijență în serviciu și producerea unui prejudiciu, ori în speța de față se analizează numai îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu în luna mai 2007, faptă care nu are o legătură directă cu cauza directă.

Față de motivele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat, așa că în baza art.312 urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECI DE:

Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 1022 din data de 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008

PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier,

Red.

Tehn. /20.10.2008.

Fond.

Președinte:Iuliana Rîciu
Judecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1870/2008. Curtea de Apel Craiova