Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1892/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1892
Ședința publică din 3 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Floarea Tămaș Mirela Budiu
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, împotriva Sentinței civile nr. 145/CA din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, și, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ - UNITATEA PENTRU AMELIORARE ȘI REPRODUCȚIE ÎN ZOOTEHNIE B-N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - supliment post 25% și supliment corespunzător treptei de salarizare 25%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimații, o dată cu citația.
La data de 15 mai 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului B-N, în numele pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin intermediul căreia solicită admiterea în parte a recursului declarat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
La aceeași dată, 15 mai 2009, s-a înregistrat întâmpinare și din partea reclamanților intimați, -, și, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea la data de 15 mai 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N prin care, ținând cont de existența unei practici judiciare în acest sens, lasă la aprecierea instanței temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu recurs solicitând, la rândul său, judecarea cauzei în lipsă.
Raportat la documentele existente Curtea, din oficiu, ridică excepția prematurității acțiunii formulate de reclamanți și reține cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 145 pronunțată la data de 20.03.2009 în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL D E FINANȚE; a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, împotriva pârâților Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B-N și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca fiind întemeiată și, în consecință, a fost obligată pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B-N să recunoască reclamanților dreptul la plata suplimentului de post și a suplimentului treptei de salarizare începând cu 1 ianuarie 2004 și până la 1 iunie 2008 în funcție de data stabilirii și a încetării raporturilor de serviciu pentru fiecare reclamant în parte; a fost obligat pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor de mai sus, au fost respinse celelalte petite ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este fără putință de tăgadă că din moment ce textul legal precizează expres că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului, acestea trebuie acordate împreună cu celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.
Pornind de la acest principiu, suspendarea acordării drepturilor în cauză prin OUG nr. 92/2005 și OUG nr. 2/2006, suspendare care a operat pentru anii 2004 - 2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor, care este contrară dispozițiilor art. 53 din Constituția României. Restrângerea exercitării acestor drepturi a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art. 31 din Legea nr.188/1999.
În raport de cele de mai sus, baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, că drepturile sunt datorate, inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007 până la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, mai reține instanța că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins. Există unele posturi, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar preventiv, pentru care legislația specifică prevede un spor - ce poate fi eventual echivalat cu suplimentul postului -, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul de post la care face referire art.31 al.1 lit. c din Legea nr.188/1999.
În raport de împrejurarea că nu există dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, pretinse instanța că nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
În plus, nu poate nici să acorde drepturile pretinse în cuantum de 25% din salariul de bază, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, cu motivarea că așa a stabilit practica judiciară, cât timp practica nu este un izvor de drept, iar instanțele se pronunță cu respectarea principiului legalității.
Concluzionând, arată instanța, legea recunoaște drepturile salariale în discuție, dar nu a individualizat procentul acordării lor, motiv pentru care acțiunea reclamanților a fost admisă în limitele anterior explicate, obligând pârâta să recunoască reclamanților, în funcție de data angajării, dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004 și până la 1 iunie 2008, reprezentând perioada în care funcționarii publici reclamanți au funcționat la DADR B-
Cât privește apărările pârâților, reține instanța că sunt neîntemeiate. Împrejurarea că, în calitatea lor de ordonatori de credite, pârâții nu au fonduri necesare plății drepturilor datorate, neputând fi imputabilă in nici un mod reclamanților. Nu există justificare pentru ca un drept recunoscut de lege să nu fie acordat pe considerentul că ordonatorii de credite nu au solicitat alocarea fondurilor bugetare necesare plății, ori că organele de reglementare nu au prevăzut sumele pentru plata drepturilor în discuție, nefiind de conceput ca drepturile salariale câștigate să nu fie acordate din cauza unor reglementări deficitare sau a necuprinderii lor în bugetul angajatorilor.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Podurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL CLUJ, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii ca inadmisibilă și respectiv în subsidiar ca neîntemeiată.
În susținerea celor solicitate, recurenta a arătat că în mod greșit, instanța a respins excepția necompetenței câtă vreme legiuitorul, în cazul raporturilor de serviciu ale funcționarilor, nu distinge între anularea unui act sau drepturile bănești, iar conform art. 1 din HG nr. 8/2009, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului cu autoritatea Instituția centrală sunt de competența Curții de Apel.
Mai arată recurentul că în mod greșit a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care se ignora dispozițiile art. 26 din OUG nr. 192/2002, art. 30 din OUG nr. 92/2004 și art. 31 din nr.OG 2/2006, care arată că funcționarii introduc contestații la ordonatorii de credite cu privire la salariile, sporurile, premiile și alte drepturi stabilite de aceștia în termen de 30 de zile de la comunicare la instanțele de contencios.
Pe fond, arată recurentul că, de asemenea, este greșită reținerea instanței, întrucât norma invocată a fost suspendată; funcționarii publici se supun sistemului unitar de salarii; nu au un statut contractual; sporurile nu pot fi decât cele prevăzute de sistemul de salarizare; nu exista o bază legală pentru calcularea (cuantificare și acordarea suplimentului). Sub acest din urmă aspect, în dezvoltare, recurentul arată că în condițiile în care nu este reglementată legal modalitatea de calcul a suplimentelor, angajatorul nu le poate determina, întrucât ar însemna ca acestea să fie stabilite discreționar, ceea ce este inadmisibil și, în plus, ar însemna să nesocotească decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia, s-a reținut că instanța nu are competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative ori să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, astfel că nu are nici competența de a se substitui legiuitorului. Prin urmare, arată recurentul, în condițiile în care modalitatea de calcul nu este reglementată de legile în vigoare, nici pârâții nu pot fi obligați la determinarea acestora și cu atât mai mult la plată.
Prin întâmpinarea formulată, Direcția Generală a Finanțelor Publice Baa rătat că reținerile instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Finanțelor Publice este greșită, că împărtășește motivele invocate de recurenți cu privire la excepțiile invocate, iar pe fond, acțiunea este nefondată, drepturile invocate neputând fi aplicate din cauza cuantificării legale.
Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, prin întâmpinare, a arătat că ținând cont de existența practicii lasă la aprecierea instanței verificarea temeiniciei și legalității hotărârii recurate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimații, -, și, au solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că argumentele cu privire la competență și inadmisibilitate și la drepturi sunt neîntemeiate din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. 1 și art. 7 din Legea nr. 554/2004 respectiv a art. 31 din Legea nr. 188/1999, a art. 13 din Legea nr. 188/1999, a art. 53 din Constituție, cât și a reglementărilor date de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenției.
Față de argumentele aduse de părți, reținând că prin dispozițiile pe care s-a fundamentat demersul introductiv, nu s- cuantificat un procent al suplimentelor solicitate, Curtea a pus în discuție prematuritatea acțiunii apreciate ca întemeiate.
Astfel, se reține că în susținerea celor solicitate prin demersul introductiv de instanță, intimații au relevat că sunt funcționari și îndreptățiți la acordarea suplimentelor în contextul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, a dispozițiilor constituționale și din perspectiva art. 1 al Protocolului la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca ignorându-se prevederile actelor normative în mod justificat se refuză acordarea.
Argumentele aduse au în vedere refuzul nejustificat al autorității de a acorda drepturile recunoscute.
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ, refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea, iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță, nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului reținut de recurenți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din: "c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului, iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. În aceste circumstanțe, dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de o obligație certă, de o obligație de plată la un procent, respectiv de un refuz nejustificat și ca atare, de o aplicare greșită a dispozițiilor legale. vreme printr-o dispoziție legală nu este statuat un procent și de vreme ce un demers în fața autorităților competente a legifera un atare procent nu se relevă, a fi fost făcut demersul promovat este prematur introdus.
Evident, se relevă că, în practică, s-a statuat un procent de 25% prin analogie sau similitudine cu alte drepturi/sporuri și ca atare, nu se poate reține o prematuritate. Această susținere nu poate fi primită, deoarece instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25% prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25% nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că Hotărârea de Guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999, în prezenta procedură, constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare, prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Intimații reclamanți vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Desigur se relevă de intimați că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută, întrucât intimații nu cer recunoașterea unui drept acesta fiind dat de lege, ci cer obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare, la acest moment nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret, demersul fiind astfel prematur.
Așadar, față de cele menționate, în baza art. 312. proc. civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și va respinge ca prematură acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, împotriva sentinței civile nr. 145 din 20.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o modifică, în sensul că respinge ca prematură acțiunea formulată de reclamanții, -, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - ---
red.FT/dact.
3ex./18.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Floarea Tămaș Mirela Budiu
