Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1894/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1894
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
-- - -JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
- - - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER-
S-a luat în examinare recursurile formulat de reclamantul și pârâtul Consiliul Local, împotriva sentinței nr.106 din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant, recuretul pârât Consiliul Local și intimatul pârât Primarul Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și sunt scutite de taxa de timbru.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
CURTEA:
Asupra recursurilor de față,
Prin sentința nr.106 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligat pârâtul Primarul Comunei să acorde reclamantului, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, pentru perioada 21.11.2005 - 31.12.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art. 31 pct. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999 R, funcționarul public are dreptul la un salariu compus printre altele din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul Consiliul Local al Comunei, considerând-o netemeinică și nelegală.
A susținut recurentul reclamant că instanța de fond a admis acțiunea, însă nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea drepturilor solicitate prin acțiunea introductivă și în continuare.
În motivarea recursului, pârâtul Consiliul Local al Comunei a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator
Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art. 31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art. 29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Menținând soluția de admitere a acțiunii reclamantului, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Nu sunt fondate nici argumentele recurentului referitoare la faptul că soluția se justifica exclusiv pe considerente de precedent judiciar așa cum s-a demonstrat prin motivele expuse pe larg mai sus.
Potrivit considerentelor mai sus arătate, reclamantul este îndreptățit la acordarea în continuare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în condițiile în care se mențin raporturile de serviciu și prevederile legale aplicabile, neexistând actualmente, nici o împrejurare de natură să limiteze în timp, pentru viitor, îndreptățirea la drepturile ce fac obiectul prezentului litigiu în afara modificării sau încetării raporturilor de serviciu.
Această soluție se impune și pentru a se preveni declanșarea altor procese ulterioare cu același obiect dar pe o altă durată de timp, fără ca să existe o modificare a raporturilor de serviciu sau a legislației incidente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursul formulat de reclamant, va modifica în parte sentința, în sensul că va admite acțiunea reclamantului și va fi obligat pârâtul Primarul comunei la plata drepturilor salariale, reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare din salariul de încadrare și în continuare,până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.
Se va respinge recursul declarat de recurentul Primarul comunei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local, împotriva sentinței nr.106 din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Admite recursul reclamantului formulat împotriva aceleiași sentinței.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâții să acorde reclamantului suplimentele salariale și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 2 ex/06.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
