Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 19/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.19/ Dosar nr-
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - reprezentat în teritoriu prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr.3656/com/2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 8 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 15 ianuarie 2008, respectiv pentru astăzi 22 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3656/com/2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în consecință:
Au fost obligați pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților, -, și drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești, pentru perioada 1 2004 - 1 2007 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, pentru reclamanții și pe perioada 18.06.2007 - 1.11.2007, iar pentru reclamanta pe perioada 05.07.2005 - 01.11. 2007 actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Au fost obligați pârâții de mai sus la plata în continuare a acelorași drepturi salariale cu cele prevăzute de lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție până la elaborarea unui sistem nediscriminator de salarizare.
Au fost obligați pârâții să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget sumele datorate reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Tribunalului Brașov.
Salarizarea funcționarilor din departamentele menționate se face conform dispozițiilor OUG nr. 82/2004.
Deși potrivit art. 125 - 128 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești, este uniformă pentru tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor din respectivele departamente este diferită. Funcționarii publici din cadrul departamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salarizați conform Anexei 1 a OUG nr. 82/2004, în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor aparținând tribunalelor și curților de apel sunt salarizați la un nivel inferior, potrivit Anexei 3 la actul normativ menționat.
Această situație s-a perpetuat prin OUG nr. 92/ 2004 pentru anul 2005, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
Instanța de fond a reținut că diferențierea privind salarizarea funcționarilor publici din departamentele în cauză este inechitabilă și discriminatorie.
Prin acest mod de salarizare se încalcă dispozițiile art. 6, alin. 2 din Codul muncii, care stipulează că, pentru toți salariații se garantează retribuție egală, pentru muncă și pregătire profesională egală.
Sistemul respectiv de salarizare diferențiată, este în contradicție și cu normele comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale consacrate prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, norme care potrivit art. 20 din Constituția României, trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
În sensul considerentelor exprimate mai sus, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 262 /21.06.2007 (filele 5 - 10 ).
Așa fiind, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților.
Sumele reprezentând diferențele de salariu, vor fi indexate în raport cu rata inflației la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 161, alin. 4 din Codul muncii, coroborate cu cele ale art. 1082 și 1084, Cod civil.
Instanța de fond a admis acțiunea formulată și împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, care are atribuții de a elabora bugetul de stat și rectificările bugetului de stat, acesta fiind obligat să asigure Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate mai sus, pentru trecut și viitor, până la elaborarea unui sistem de salarizare nediscriminator al funcționarilor publici.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor - reprezentat în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Recurentul TRIBUNALUL BRAȘOVa solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, susținând că încadrarea reclamanților nu este realizată de TRIBUNALUL BRAȘOV, ci de ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, astfel că numai acesta poate să pună în aplicare pe fond dispozițiile Hotărârii nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii față de acest pârât.
În motivare recurentul a arătat că Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților. Acest minister nu trebuie confundat cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Recurentul a mai arătat că atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților o are numai Ministerul Justiției prin instituțiile sale subordonate.
Recurentul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
În motivare acesta a arătat că instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești arogându-și atribuții de legiferare ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct. 4 Cod procedură civilă. de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, respectiv Curții Constituționale.
Recurentul a mai arătat că referirile instanței de fond la deplina aplicabilitate în cauză a dispozițiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului și a altor documente internaționale ratificate de Statul Român, prin raportarea la dispozițiilor art.20 din Constituție nu pot justifica înlăturarea aplicabilității unor dispoziții legale în vigoare - OG nr.6/2006.
Recurentul a susținut că în cauza de față nu există discriminare întrucât nu suntem în prezența unui drept ce este indisolubil legat de exercitarea unui drept garantat de Convenție. Dispozițiile art.1 din Protocolul 1 nu suplinesc și nu recunosc un drept pe care legislația internă nu-l prevede. cu privire la protecția și garantarea dreptului de proprietate nu pot fi confundate cu cele ce privesc raporturile de muncă și salarizarea.
Recurentul Ministerul Justiției a invocat și motivul prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă arătând că deși funcționarii publici din cadrul instanței supreme sunt salarizați conform Anexei 1 iar funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești sunt salarizați conform Anexei 3 din același act normativ, chestiunea unei discriminări în materie de salarizare trebuie analizată din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu dat inclusiv de instituția în cadrul căreia funcționarii publici își desfășoară activitatea.
Astfel, spre deosebire de președinții tribunalelor și ai curților de apel, ce au calitatea de ordonatori terțiari și secundari de credite, președintele instanței supreme are calitatea de ordonator principal de credite, aceasta putând fi delegată managerului economic, conform dispozițiilor art.129 din Legea nr.304/2004, republicată; corespunzător, activitatea managerilor economici poate fi stabilită în raport de calitatea președinților instanțelor de ordonatori de credite. Aceleași precizări sunt valabile și în cazul celorlalte categorii de funcționari publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești, salarizarea acestora realizându-se nu prin raportare la atribuțiile de serviciu generice, ci prin raportare la conținutul concret al acestora, care poate fi diferit în raport de autoritatea publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea.
De altfel, art.4 din OG nr.6/2007 stabilește criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici după cum urmează "salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr.1 - 6".
Este de observat că o diferențiere în ceea ce privește felul muncii prestate în raport de caracterul local sau central al autorității publice rezultă și din dispozițiile art.90 alin.5 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată ce prevăd că "Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori, după caz, între autorități sau instituții publice din administrația publică locală.
Intimații reclamanți au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă constată că recursurile promovate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor - reprezentat în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B sunt nefondate.
Referitor la recursul promovat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea constată că acesta este nefondat, motivele invocate nefiind întemeiate.
Astfel, chiar dacă Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite realizează încadrarea intimaților, Tribunalul în calitate de ordonator terțiar de credite are atribuții de angajare și salarizare a acestora, astfel că în mod corect a fost admisă acțiunea promovată în contradictoriu cu acest pârât.
Referitor la recursul promovat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că și acesta este nefondat având în vedere că potrivit art.19 lit.a din Legea nr.500/2002 privind legea finanțelor publice, acest minister, în calitate de autoritate publică centrală cu atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat și ale legilor de rectificare, va avea obligația de a prevedea în proiectul bugetului de stat, respectiv în proiectul legii de rectificare, sumele necesare executării hotărârilor judecătorești. Acest minister are și obligația legală de a acoperi cheltuielile privind despăgubirile acordate în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Referitor la recursul promovat de Ministerul Justiției, Curtea constată că și acesta este nefondat. Astfel cum a reținut și prima instanță, salarizarea reclamanților s-a făcut în conformitate cu OUG nr.82/2004 deși art.125 - 128 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară a statuat că organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este uniformă pentru Tribunale, Curți de apel și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe cale de consecință salarizarea funcționarilor din aceste departamente a fost diferită.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de muncă și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentul economico-financiar și administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, salarizarea acestora s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale OUG nr.82/2004 realizându-se diferențieri salariale nejustificate.
Pe cale de consecință s-a ajuns la aplicarea unui tratament diferențiat pentru aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în cadrul diferitelor instanțe, sistem care a fost preluat și de acte normative ulterioare, respectiv OUG nr.32/2005, OUG 2 /2006 și OUG nr.6/2007.
Acest tratament diferențiat a fost constatat și prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (filele 5 -10 dosar nr.-).
Susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare sunt nefondate având în vedere că instanța de fond nu a făcut altceva decât să constate că anumite dispoziții legale cu privire la salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentul economico-financiar și administrativ al instanțelor sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale și reglementările internaționale. Prin dispozițiile date, instanța de fond a restabilit supremația legii și a procedat în sensul respectării principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorității publice și principiului aplicării prevederilor internaționale cuprinse în pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Astfel, recunoașterea "dreptului lucrătorilor și lucrătoarelor la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală" este prevăzut la punctul numărul trei al art.4 din Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr.74/1999. Declarația Universală a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1955, la art.23, prevede că "toți cetățenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariul egal pentru muncă egală".
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale, pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că, în baza art.20 din Constituția României republicată, Curtea va avea în vedere, cu prioritate aceste reglementări internaționale.
Nici celălalt motiv invocat de recurentul Ministerul Justiției nu este întemeiat având în vedere că așa cum s-a arătat și mai sus condițiile de muncă și atribuțiile funcționarilor din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative sunt identice, indiferent de instanța la care aceștia funcționează.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile promovate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor - reprezentat în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 3656/com/13 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții TRIBUNALUL BRAȘOV cu sediul în B, 15 nr.45, Județul B, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat în teritoriu prin Direcția generală a Finanțelor Publice B cu sediul în B, str. - nr.7, Județul B, și Ministerul Justiției cu sediul în B-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 3656/com/13 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.CC 24.01.2008/dact.VP 30.01.2008/2 ex.
Judecător fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara
