Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 19/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publici -

ROMA N I

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 19

Ședința publică din 14 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul domiciliat în S,-, -. B,. 6,. 22, jud. S (la. ) împotriva sentinței nr. 554 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr- și de pârâta Primăria comunei - prin primar, cu sediul în comuna, jud. S, împotriva încheierii nr. 245 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în același dosar.

La apelul nominal a răspuns a răspuns reclamantul recurent, iar pentru pârâta recurentă - - primarul comunei, asistat de avocat.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reclamantul recurent depune la dosar precizări, un exemplar din acestea fiind înmânat apărătoarei pârâtei recurente.

Avocat pentru pârâta recurentă arată că înțelege să retragă recursul declarat împotriva încheierii de suspendare.

Instanța constatând recursul declarat de reclamantul recurent în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului, pentru motivele invocate prin precizările depuse la dosar.

A arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că cererea de transfer nu a fost semnată. În realitate această cererea a fost semnată de secretarul comunei, la indicațiile primarului, întrucât acesta nu se afla în localitate, dându-i indicații secretatului să semneze și să trimită adresa la Primăria comunei de, jud S, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (2) din Legea 188/1999, funcționarul public fiind obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici.

Cu privire la publicitatea transferului, arată că funcția publică s-a vacantat în cursul anului, iar această obligație revene primăriei.

Potrivit HG 611/2008, recrutarea are în componența sa două proceduri distincte, respectiv: procedura de organizare a concursului și procedura de desfășurare.

Conform art. 44 din HG nr. 611/2008, desfășurarea concursului de recrutare constă în depunerea dosarelor candidaților și formularea propunerilor de numire în funcțiile publice vacante pentru care s-a organizat concursului, iar conform art. 45 din același act normativ, funcțiile publice pentru care a fost demarată procedura de desfășurare a concursului de recrutare nu mai pot fi ocupate prin transfer.

Având în vedere că dispoziția nr. 507 privind revocarea dispoziției nr. 505 din 20.10.2008, a fost emisă în data de 20.10.2008, deci cu aproximativ o lună înainte de desfășurarea efectivă a concursului de recrutare, consideră că această dispoziție este nelegală întrucât la acea dată, concursul se afla abia în faza de organizare și deci, funcția publice se putea ocupa prin transfer. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat pentru pârâta recurentă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

În conformitate cu disp. art. 90 al. 5 din Legea nr. 188/1999, "transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel superior, în urma aprobării cererii de transfer funcționarului public către conducătorul autorității sau instituției public la care se solicită transferul", ori la fila 63 dosar pe cererea de transfer nu apare vreo mențiune a primarului privind aprobarea transferului.

A mai arătat că la acea dată funcția de secretar era vacantă și ca atare cererea de transfer nu putea fi semnată de secretar.

În conformitate cu disp. art. 90 al. 7 din Legea nr. 188/1999, autoritățile sau instituțiile publice au obligația de asigura publicitatea funcțiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere, ori la dosar nu a fost depusă nici o dovadă că această dispoziție legală fost îndeplinită.

Potrivit articolul 45 lit. din HG 611/2008, funcțiile publice pentru care a fost demarată procedura de desfășurare a concursului de recrutare, nu mai pot fi ocupate prin transfer

Astfel cum rezultă din adresa de la fila 73 dosar, pârâta s-a adresat la data de 6.10.2008 Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și a solicitat organizarea concursului pentru ocuparea funcției de secretar, concursul fiind organizat în decembrie 2008, fiind declarată admisă o altă persoană.

A mai precizat că pentru ocuparea funcției de secretar, una din condiții este vechimea în funcție de minim 2 ani. Ori, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost angajat în aprilie 2008, iar după 6 luni a solicitat transferul, și din acest punct de vedere în mod corect s-a procedat la revocarea deciziei. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr.7943/86 din 19.11.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria com., jud. S, anularea Dispoziției nr.507 din 20.10.2008, suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea definitivă a prezentei cauze și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului care i-a fost creat prin actul administrativ referitor la salariul de bază corespunzător funcției publice, sporul de vechime de 15%, precum și celelalte drepturi salariale.

In motivarea cererii s-a arătat că la data de 20.10.2008, având în vedere cererea de transfer din 9.10.2008 înregistrată la Primăria com. cu nr.6952, adresa nr.1281 din 10.10.2008 emisă de Primăria com. de, Dispoziția Primarului comunei de, jud. S nr.285 din 15.10.2008 și prevederile art.90 din Legea nr.188/1999, Primarul comunei, jud. S l-a numit în funcția publică de conducere de secretar al primăriei com. începând cu 20.10.2008.

S-a mai menționat în acțiune, de către reclamant, că s-a prezentat la serviciu și în aceeași zi, respectiv 20.10.2008, Primarul comunei a dat o altă dispoziție, respectiv nr.507 privind revocarea Dispoziției nr.505 din 20 octombrie 2008, prin care se menționează că se revocă în totalitate Dispoziția Primarului com. nr.505 din 20.10.2008.

Reclamantul a mai arătat de asemenea în acțiune că i s-au adus grave prejudicii materiale și morale în comunitate, în familie și i s-a vătămat grav dreptul la muncă.

In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.29/90 și art.1 din Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că în mod legal a fost revocată decizia de numire în funcție a reclamantului, motivat de faptul că acesta nu avea vechimea de muncă prevăzută de lege.

S-a anexat întâmpinării documentația care a stat la baza emiterii dispozițiilor 505 din 20.10.2008 și 507 din 20.10.2008, înscrisuri atașate la dosar la filele 29-51.

Prin încheierea interlocutorie din 20.01.2008, Tribunalul Suceavaa respins excepția de necompetență materială invocată de către apărătorul pârâtei, având în vedere că în cauză este vorba despre un act administrativ de încetare a raportului de serviciu al funcționarilor publici și, în conformitate cu disp.art.106 al.1 din Legea nr.188/1999, "în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public".

Prin concluziile scrise formulate de către reclamant, prin apărător, s-a solicitat admiterea acțiunii, având în vedere ca în urma cererii de transfer aprobată, precum și a adresei emisă de Primarul com. de, s- a emis dispoziția nr.285 din 15.10.2008, prin care s-a aprobat transferul, în condițiile în care în perioada 9.10.2008-20.10.2008 Primarul com. i-a contactat telefonic pe subprefectul județului S și Primarul com. de cerându-le referințe despre persoana sa, acesta fiind mulțumit de referințele profesionale.

S-a mai menționat că potrivit dispozițiilor art.44 din HG nr.611/2008, desfășurarea concursului de recrutare constă în etapele cuprinse între prima zi de depunere a dosarelor candidaților și formularea propunerilor de numire în funcțiile publice vacante pentru care s-a organizat concursul și astfel dispoziția nr.507 din 20.10.2008 nu are la bază referatul de revocare al compartimentului pentru control legalitate acte și contencios administrativ din cadrul Instituției Prefectului-județul S, ci numai disp. art.45 lit.d din HG nr.611/2008, care în cazul de față este în contradicție cu art.44 din HG nr.611/2008, iar dispoziția a fost acceptată ca legală de Instituția Prefectului.

S-a arătat, în plus, că reclamantul a solicitat relații de la ANFP B și a rezultat că concursul se organizează la data de 17.12.2008, a fost publicat la 17.11.2008 și astfel procedura a început o lună mai târziu.

Prin încheierea nr.245 din 12.02.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării dispoziției atacate, iar prin sentința nr. 554 din 26 martie 2008, a respins ca nefondată acțiunea

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pe cererea de transfer reclamantului nu există nici o mențiune a conducătorului autorității, respectiv a primarului comunei, privind aprobarea transferului, că nu au fost respectate prevederile art. 90 alin. 7 din Legea nr. 188/1999 privind publicitatea funcțiilor vacante care pot fi ocupate prin transfer și că în conformitate cu disp. art. 45 lit. d din HG nr. 611/2008 în vigoare la data emiterii deciziei, funcțiile publice pentru care fost demarată procedura de desfășurare a concursului de recrutare nu pot fi ocupate prin transfer, ori în speță pârâta a solicitat ANFP la data de 6.10.2008 organizarea concursului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că la data la care a fost emisă dispoziția primarului comunei, procedura de desfășurare a concursului de recrutare nu era începută, anunțul de concurs fiind publicat în Monitorul Oficial abia în data de 17.11.2008, iar conform art. 44 din HG 611/2008 desfășurarea concursului se situează între etapa depunerii dosarului și cea formulării propunerilor de numire.

A mai arătat că cererea de transfer a fost aprobată de secretarul comunei în urma aprobării verbale a primarului, iar prin adresa nr. 1281 din 10.10.2008 a Primarului comunei, adresată Primarului comunei de s-a arătat că această instituție " va emite dispoziția de aprobare a transferului", ceea ce echivalează cu o aprobare.

În ceea ce privește faptul că nu fost respectată procedura de publicitate a funcției publice vacante a arătat că potrivit disp. art. 8 din HG 611/2008 " funcțiile publice care se vacantează în cursul anului și nu au fost prevăzute în planul de ocupare al funcțiilor publice pot fi ocupate prin recrutare, promovare, transfer și redistribuire" iar obligația de asigura publicitatea vacantării funcției revenea pârâtei.

În drept, invocat disp. art. 304 pct. 8 cod pr. civilă și cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Primăria comunei declarat recurs împotriva încheierii nr. 245/12.02.2009 reiterând că în mod greșit fost dispusă suspendarea deciziei atacate atâta timp cât funcția este ocupată în urma concursului desfășurat la ANFP în perioada 17-19 decembrie 2008.

Prin decizia nr. 1373 din 2.07.2009 Curtea de Apel Suceavaa respins ca fiind fără obiect recursul Primăriei comunei și ca tardiv recursul reclamantului.

Prin decizia nr. 2009 din 16.11.2009, Curtea de Apel Suceava admis contestația în anulare formulată de către reclamant, a anulat decizia nr. 1373 din 2.07.2009 și a trimis cauza pentru judecarea recursului, dosarul fiind reînregistrat sub nr-.

La termenul de judecată din data de 14.01. 2010, pârâta Primăria comunei a arătat că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva încheierii nr. 245/2009, astfel încât, în conformitate cu disp. art. 246 cod pr. civilă va lua act de această retragere.

În ceea ce privește recursul reclamantului, analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică însă nu pentru motivele reținute de către aceasta ci pentru considerentele ce urmează și care fac de prisos analizarea motivelor de recurs invocate de reclamant.

Astfel, reclamantul fost angajat inițial la Primăria comunei de, în funcția de secretar, pentru o perioadă de 1 an, începând cu data de 9.03.2007, motivat de faptul că nu îndeplinea condiția de vechime în specialitatea studiilor juridice sau administrative situație în care, potrivit disp. art. V alin. 2 din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii 188/1999, "ocuparea funcției publice de secretar se face pe perioadă determinată, cu obligația organizării anuale concursului pentru ocuparea acesteia".

În perioada 24- 25 martie 2008, ANFP a organizat un nou concurs pentru ocuparea acestei funcții, în urma căruia fost declarat admis tot reclamantul, acesta fiind numit în funcția de secretar al comunei de prin dispoziția nr. 110 din 1.04.2008 a acestei comune.

La data de 9.10.2008 reclamantul a solicitat transferul de la Primăria comunei de la Primăria comunei, cerere admisă prin dispoziția nr. 505/20.10.2008 a Primarului comunei.

În aceeași zi, Primarul comunei emis Dispoziția nr. 507, prin care a revocat dispoziția de aprobare transferului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză ( fl. 28 dosar fond) pârâta a arătat că procedat la revocarea acestei dispoziții pe motive de nelegalitate întrucât au fost încălcate prevederile HG nr. 611/2008 și ale Legii nr. 215/2001 întrucât reclamantul nu avea 2 ani vechime în profesie, însă reclamantul nu răspuns acestei apărări nici la instanța de fond, nici la instanța de recurs ( 8 - 13).

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din Legea nr.188/1999 republicată, recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice, iar potrivit alin.6 lit. a, condiția minimă de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare fiind de 2 ani pentru ocuparea funcției publice de conducere de secretar al comunei.

Potrivit dispozițiilor art.V din Legea nr.251/2006 n cazul în care la concursurile organizate pentru ocuparea funcției publice de conducere de secretar al comunei nu se prezintă persoane care îndeplinesc condiția de vechime în specialitatea studiilor de minimum 2 ani, pot candida și persoane care nu îndeplinesc aceste condiții, caz în care ocuparea funcției publice se face pe perioadă determinată, cu obligația organizării anuale a concursului pentru ocuparea acesteia.

Reclamantul nu îndeplinea aceste condiții minime de vechime, întrucât, după cum rezultă din copia cărții de muncă și din CV-ul depus la dosar, prima sa funcție în specialitatea studiilor a fost cea de secretar al comunei de începând cu data de 9.03.2007. În consecință, la data promovării celui de-al doilea concurs de recrutare, organizat în perioada 24 - 25 martie 2008 acesta nu îndeplinea condiția de vechime, putând fi angajat din nou doar pe o perioada de 1 an.

Faptul că în adresa înaintată de către ANFP Primăriei de (fl.25 ds. fond) nu se mai specifică faptul că numirea se va face doar pe perioada de 1 an, așa cum s-a specificat în adresa din anul 2007 (fl.22 ds. fond), nu este de natură a înlătura dispozițiile legale imperative.

În consecință, în mod corect Primarul comunei a dispus revocarea dispoziției prin care a aprobat transferul în momentul în care a sesizat că reclamantul nu întrunea condițiile de vechime pentru a putea fi numit în funcția publică pe perioadă nedeterminată.

Reținând aceste motive de legalitate a dispoziției atacate, care au fost invocate și la fond și cu privire la care reclamantul nu a înțeles să facă apărări, Curtea nu va mai analiza motivele de recurs ale reclamantului.

Ca urmare, hotărârea primei instanțe este corectă, însă nu pentru motivele reținute de către aceasta ci pentru cele reținute mai sus, motiv pentru care recursul reclamantului urmează a fi respins.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge - ca nefondat - recursul declarat de reclamantul domiciliat în S,-, -. B,. 6,. 22, jud. S (la. ) împotriva sentinței nr. 554 din 26 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Ia act de retragerea recursului de pârâta Primăria comunei - prin primar, cu sediul în comuna, jud. S, împotriva încheierii nr. 245 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 12.02.2010.

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 19/2010. Curtea de Apel Suceava