Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 194/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.194
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2134 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 05.06.2009 în dosarul nr.12649/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2010, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului B -Sectia a IX-a sub nr. 12649/3/CA/2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la acordarea sporului de salariu în cuantum de 25% pentru perioada 01.09.2005 - 20.09.2007, actualizat cu indicele de inflație, acordarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.12.2006 - 06.09.2007, sau la plata prin echivalent a valorii acestora, indexată cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare și obligarea pârâtei la acordarea tichetelor cadou, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în perioada 01.09.2005 - 20.09.2007 a îndeplinit funcția publică de economist, respectiv, personal contractual în perioada 01.09.2005 - 06.01.2006 și funcționar public în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor I în perioada 07.01.2006 - 20.09.2007, fără a beneficia de sporul de 25%, de tichetele de masă și tichetele cadou, prevăzute de Legea nr. 435/2006, Legea nr. - și Legea nr. 193/2006.
Reclamantul precizează că potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006 și art. 41 din 0.0. nr. 6/2007, funcționarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor I au dreptul la sporul lunar de 25% din salariul de bază, iar discriminarea dintre funcționarii publici care beneficiază de acest spor și funcționarii publici din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor I nu are o justificare legală, întrucât toți funcționarii publici au același statut, reglementat de Legea nr. -. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii sau discriminări.
Reclamantul a mai arătat că, potrivit art. 23 din Legea nr. 435/2006, are dreptul la alocatia individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și anume, includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială, existând discriminare între bugetarii care au obținut în instanță dreptul la tichete de masă și ceilalți bugetari care nu au solicitat acordarea acestui drept.
Pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor 1I1ov a formulat Întâmpinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilității acțiunii, motivată de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin sentinta civila nr.2134/05.06.2009,Tribunalul Bar espins excepția inadmisibilitatii actiunii,iar pe fond a respins actiunea ca neintemeiata.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsa ca neintemeiata, întrucât, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile legii generale în materie de contencios administrativ (Legea nr. -), ci dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999, care nu condiționează actiunea funcționarului public de parcurgerea unei proceduri prealabile.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat ca potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006, salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar - veterinare sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de nr.OG 2/2000 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Din interpretarea logice - gramaticală a acestui text de lege, rezultă că dispozițiile legale menționate nu prevăd acordarea unui spor de salariu, ci doar o mărire de salariu cu 25% pentru funcționarii publici din cadrul, față de salariile prevăzute în nr.OG 2/2006. Mai mult, în art. 17 alin. 2 din nr. 2/2006 și în Legea nr. 435/2006, se prevede că acordarea drepturilor pe care le solicită categoriile de funcționari publici se stabilesc în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Ca urmare, având în vedere că acordarea sporului de salariu pentru funcționarii publici din unitățile sanitar veterinare este limitată prin lege la sumele stabilite prin bugetul instituției, instanța a respins acest capăt de cerere.
In ceea ce privește cererea reclamantului de obligate a pârâtei la acordarea tichetelor de masă,se retine de catre instanta de fond ca în conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații sectorului bugetar, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Dispozițiile legale menționate nu instituie o obligatie de a acorda tichete de masă in sarcina angajatorilor, ci acordă numai dreptul acestora de a acorda astfel de tichete, rezultând că dreptul la tichete de masă nu este un drept garantat de legiuitor, ci fiind numai o posibilitate, a cărei exercitare practică se face numai în anumite condiții.
Astfel, una din condiții este cea prevăzută de art.1 alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Cum în art. 3 din nr.OUG 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, s-a prevăzut expres că pentru anul 2007 nu se acordă tichete de masă, iar Legea nr. 435/2006 a intrat în vigoare la data de 07.12.2006 și prevederile acesteia nu pot fi aplicate pentru trecut, instanța a constat că în sarcina pârâtei nu s-a născut nici o obligație de acordare a tichctelor de masă, astfel încât și acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Referitor la cererea de acordare a tichetelor cadou, Legea nr. - prevede posibilitatea acordării tichetelor cadou, fără însă să stabilească în sarcina angajatorului această obligativitate, acest fapt rămânând la aprecierea angajatorului. Ori, cât timp nu sau prevăzut astfel de sume în bugetul instituției angajatoare, aceasta nu avea dreptul și nici obligația să acorde tichete cadou.
Împotriva sentintei civile nr. 2134/ 05.06.2009 pronuntata de Tribunalul B Sectia a IX,a formulat recurs reclamantul, solicitand modificarea in parte a acesteia, in sensul admiterii actiunii si acordarii tichetelor de masa aferente perioadei 01.12.2006-20.09.2007.
In motivare,reclamantul arata ca potrivit dispozitilor art. 23 din Legea 435/2006 "Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, personalul incadrat in unitatile sanitar-veterinare publice finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa, cu exceptia pensionarilor ".
Avand in vedere ca in perioada septembrie 2005-septembrie 2007 fost salariat al DSVSA I, iar conditiile de salarizare si alte drepturi ale personalului care isi desfasoara activitatea in sistemul sanitar-veterinar au fost reglementare printr-o lege speciala,recurentul opineaza ca instanta de fond a retinut in mod eronat ca in speta au aplicabilitate dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, de dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ,Curtea constata ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Potrivit art. 23 din Legea 435/2006,se prevade ca "Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, personalul incadrat in unitatile sanitar-veterinare publice finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat beneficiaza lunar de 20 de tichete de masa, cu exceptia pensionarilor ".
Dispozițiile legale anterior mentionate au un caracter special în raport cu cele ce au constituit temeiul de drept al sentintei recurate,respectiv art.1 alin.2 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa si cele ale art.3 din OUG nr.88/2006 privind modificarea si completarea unor acte normative prin care se acorda drepturi solciale,precum si unele masuri in domeniul cheltuielilor de personal,care conditioneaza acordarea tichetelor de masa de resursele bugetare,respectiv care inlatura acordarea tichetelor de masa in anul 2007.
Avand în vedere principiul de dreptspecialia generalibus derogant, de calitatea reclamantului de functionar în cadrul Directiei Sanitar Vetrinare si pentru Siguranta Alimentelor I în perioada pentru care se solicita acordarea tichetelor de masa,apare cu evidenta aplicarea prioritara a dispozițiilor art.23 din Legea nr.435/2006 care statueaza dreptul la acest drept în mod neconditionat si,pe cale de consecinta caracterul întemeiat al actiunii deduse judecatii.
de cele expuse în temeiul art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 proc.civ.,Curtea va admite recursul,va modifica în parte sentinta recurata,în sensul ca va admite în parte actiunea si va dispune obligarea paratei la acordarea tichetelor de masa catre către reclamant, pentru perioada 10.12.2006 - 20.09.2007.Totodata,va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2134 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 05.06.2009 în dosarul nr.12649/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea, obligă pârâta la acordarea tichetelor de masă către reclamant, pentru perioada 10.12.2006 - 20.09.2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura