Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1948/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1948
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
**********
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ M și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ împotriva sentinței nr. 21 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimații reclamanți, lipsind recurenții pârâți DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ M și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin Serviciul arhivă, intimații reclamanți au depus întâmpinare.
Potrivit dispozițiilor art. 137 Codul d e procedură civilă coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, instanța invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 03.11.2005.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru intimații reclamanți, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța asupra excepției invocate.
Pe fond, solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA JUDEȚEANĂ de STATISTICĂ M și INSTITUTUL NAȚIONAL deSTATISTICĂ, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți și acordarea unor cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 21 din 12.01.2009 Tribunalul Mehedinți respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtul Institutul Național de Statistică.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național de Statistică.
A respins excepția de litispendență invocată de pârâta Direcția Județeană de Statistică
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-03.11.2005 invocată de pârâtul Institutul Național de Statistică.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților Direcția Județeană de Statistică M, și Institutul Național de Statistică.
A obligat pârâții să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 01.01.2004-12.01.2009 corespunzător datei numirii fiecărui reclamant ca funcționar public în cadrul Direcției Județene de Statistică M și timpului efectiv lucrat, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Referitor la excepția netimbrării acțiunii s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece litigiul de față este un litigiu privind funcționarii publici având ca obiect plata unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu ale funcționarului public, litigiu care se judecă de instanța de contencios administrativ în baza dispozițiilor Legii nr.188/1999 completată cu dispozițiile Legii nr.53/2003 ( Codul muncii ) și nu în baza Legii nr.554/2004, astfel că nu sunt aplicabile disp.art.3 lit. m din Legea nr.146/1997. În consecință, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru, excepția netimbrării acțiunii va fi respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Statistică, s-a reținut că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, deoarece reclamanții s-au aflat în raporturi de serviciu cu Direcției Județene de Statistică M, însă Institutul Național de Statistică este ordonator secundar de credite, iar potrivit nr.OG 9/1992, are obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății stabilite prin titluri executorii.
Nici excepția de litispedență nu este întemeiată deoarece, urmare a cererii de renunțare la judecată depusă de reclamanți, dosarul nr- înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost soluționat la termenul de judecată din data de 10.12.2008.
De asemenea, nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată fiind respinsă, întrucât starea de pasivitate reclamanților a fost generată de acte, fapte si împrejurări mai presus de voința acestora, respectiv de apariția actelor normative care au suspendat plata acestor suplimente afectând astfel exercițiul liber al drepturilor procesuale și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune conform art.13 din Decretul nr.167/1958, curs care se reia după încetarea cauzelor de suspendare.
Pe fond, s-a reținut că reclamanții, G, sunt în raporturi de serviciu cu Direcția Județeană de Statistică M începând cu data de 31.07.2000, începând cu data de 30.11.2006, începând cu data de 01.06.2006, - începând cu data de 01.12.2003, începând cu data de 16.07.2008, în perioada 31.07.2007-01.05.2008, în perioada 31.07.2000-01.07.2008, în perioada 31.07.2000-01.07.2008, în perioada 15.03.2008-25.02.2008.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare este prevăzut de art.31 din Legea nr.188/1999 republicată( fost art.29) începând cu data de 01.01.2004 ca urmare a modificării acestei legi prin Legea nr.161/2003.
Plata acestor suplimente a fost suspendată prin acte normative succesive, respectiv prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006, până la data de 01.01.2007.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007-2008.
Deci, dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv conform art.64 al.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă. Ca atare începând cu data de 01.01.2007 revine autorităților statului obligația de a efectua plata acestor suplimente cuvenite începând cu data de 01.01.2004.
Reclamanții nu au beneficiat de plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, așa cum rezultă din adresa 8 emisă de Direcția Județeană de Statistică
Prin urmare, acțiunea reclamanților este întemeiată în parte numai pentru perioada de la data intrării în vigoare a actului normativ care prevede plata acestor suplimente (01.01.2004) și până la data pronunțării prezentei sentințe 12.01.2009, corespunzător datei numirii fiecărui reclamant ca funcționar public în cadrul Direcției Județene de Statistică M și timpului efectiv lucrat drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, având în vedere că plata acestora drepturi este prevăzută imperativ și nu supletiv în art.31 din Legea nr.188/1999.
Nu pot fi obligați pârâții la plata acestor suplimente și pentru perioada ulterioară pronunțării acestei sentințe, deoarece dreptul nu este actual, ci viitor, fiind condiționat de existența raporturilor de serviciu între părți și supus modificărilor legislative.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ M și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, care a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit.c și d din Legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective și că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând recursurile, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit."d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Având în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță se constată următoarele:
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii 3.11.2008, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei în cuantum de 25% pentru fiecare pentru perioada 1.01.2004 - 3.11.2005 este prescris.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursurile declarat de pârâte, va modifică sentința în parte, sensul că pentru perioada 01.01.2004 - 03.11.2005 se va constata prescris dreptul la acțiune.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ M și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ împotriva sentinței nr. 21 din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, .
Modifică în parte sentința în sensul că pentru perioada 01.04.2004 - 03.11.2005, constată prescris dreptul la acțiune.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. M
Ex.2//8.05.2009
Jud. fond A
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
