Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 196/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 196/R-

Ședința publică din 22 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

Judecător: -

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile formulate de recurenții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP, cu sediul în Pitești,-, INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești-, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței 582/CA, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, G, toți cu domiciliul ales la INSPECTORATUL DE POLIȚIE A, Pitești,-, județ

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul A, consiler juridic, în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimații reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, celelalte părți fiind lipsă.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului pârât A, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost motivate în scris și casarea sentinței atacate cu rejudecare. De asemenea, arată că, la fond a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece dreptul pretins de reclamanți a fost diminuat prin OUG8/2004, act care putea fi atacat potrivit Legii contenciosulu administrativ. Totodată arată că a fost acordat sporul de condiții grele de muncă și nu cum a fost cerut de reclamanți și anume sporul pentru condiții de pericol deosebit. Acest spor a fost stabilit potrivit OUG38/2003, modificată prin OUG8/2004, care arată condițiile în care aceasta este acordat, cuantumul acestuia fiind în funcție de locul de muncă.

Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca finnd neîntemeiate și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că instanța s-a pronunțat pe ceva care a fost cerut și nu cum susține recurentul pârât

CURTEA

Constată că prin sentința nr.582/CA din 23 noiembrie 2007 Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți:, -, G, -, și a fost obligat pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A (IPJ) să plătească reclamanților sporul pentru condiții grele de muncă în procent de 30%, în loc de 20%, pe perioada 5.04.2004 - 31.12.2004, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății, în raport cu timpul efectiv lucrat de fiecare; și totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA) să asigure fondurile necesare plății drepturilor reclamanților. De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de IPJ A și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) să asigure pârâților MIRA și IPJ A fondurile necesare plății.

Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că reclamanții, -, G, -, au solicitat obligarea pârâților IPJ A, MIRA și MEF să plătească pe anul 2004 sporul de condiții grele de muncă de 30%, în loc de 20%, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății; sub motiv că reclamanții sunt ofițeri de poliție, iar în anul 2004 le-a fost acordat sporul de condiții grele de muncă în procent de 20%, în loc de 30%, așa cum este prevăzut în OG nr.38/2003.

Tribunalula mai constatat că MEF a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și pe fond faptul că acesta nu poate suporta cheltuielile pentru plata salariilor funcționarilor din alte instituții publice.

De asemenea,tribunalula constatat că IPJ Aai nvocat lipsa calității procesuale pasive a acestuia ca și prescripția dreptului la acțiune și totodată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece procentul de 20% a fost prevăzut în OG nr.8/2004.

Totodată,tribunalula constatat că IPJ Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a MEF, solicitând obligarea acesteia să asigure fondurile necesare plății acestui spor în cazul în care va fi admisă acțiunea.

Analizând excepțiile invocate, tribunalul a constatat că pe perioada 1.01 - 4.05.2004 acțiunea reclamanților este prescrisă, potrivit art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958; că nu sunt fondate excepțiile de lipsă a calității procesuale pasive a pârâților IPJ A și MEF, deoarece prima este chemată în judecată în calitate de angajator al reclamanților, iar a doua a fost chemată în judecată pentru a asigura fondurile necesare plății sporului și nu pentru a efectua plata din propriul buget.

Pe fond,tribunalula constatat că în temeiul art.22 alin.1 din OG nr.38/2003 și a alin.2 din același articol, precum și din Ordinul Ministrului de Interne, reclamanții sunt îndreptățiți la sporul de 30% pentru condiții grele de muncă, însă în anul 2004 acestora le-a fost diminuat sporul arătat la procentul de 20% în temeiul pct.10 din OG nr.8/2004 ce completează OG nr.38/2003, text prin care a fost prevăzută diminuarea în anul 2004 cu 10 puncte procentuale a sporului pentru condiții de pericol deosebit, de care beneficiază ofițerii conform art.21 din ordonanță. Totodată, tribunalul a constatat că textul din OG nr.8/2004, ce dispunea diminuarea sporului arătat, încalcă dispozițiile art.53 din Constituție, care stipulează că "restrângerea drepturilor și a libertăților se poate realiza numai prin lege și numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice"și prin aceasta se aduce atingere protecției juridice a drepturilor omului, iar pe de altă parte un drept deja câștigat nu poate fi restrâns sau retras decât printr-un act normativ cu aceeași putere.

În concluzie,tribunalula cosntatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească diferența de 10 puncte ca spor pentru condiții grele de muncă pe perioada 5.04.-31.12.2004.

Cu privire la cererea de chemare în garanție tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă.

La 21.12.2007, IPJ Aad eclarat recurs, criticând soluția primei instanțe ca nelegală și netemeinică.

1. Greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că diminuarea procentului sporului pretins de reclamanți a fost făcută în temeiul OG nr.8/2004, iar acest act normativ a rămas în vigoare.

2. Nelegalitatea sentinței deoarece reclamanții aveau un spor pentru pericol de condiții deosebite în procente diferite, în funcție de locul de muncă al acestora, însă instanța le-a acordat greșit sporul maxim de 30%.

Recursul este fondat.

1. Este fondat recursul declarat de IPJ A, încadrat corect de aceasta în motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Curtea constată că instanța de fond a calificat pretenția reclamanților ca fiind întemeiată pe textul art.22 alin.1 din OG nr.38/2003, ce reglementează sporul pentru condiții periculoase de muncă și a constatat că pretenția reclamanților este întemeiată deoarece aceștia ar avea dreptul la un procent de 30% al acestui spor, întrucât dispoziția din OG nr.8/2004 de diminuare cu 10 puncte procentuale a sporului de 30% este neconstituțională.

Curtea constată că, în adevăr, soluția primei instane este greșită, deoarece diminuarea acestui spor fiind făcută în temeiul OG nr.8/2004, așa cum a reținut prima instanță, ea nu putea să cenzureze dispozițiile acestui act normativ și să decidă contrar lui, sub motiv că ar încălca art.53 din Constituție. unui text dintr-o ordonanță de guvern poate fi supusă cenzurii instanței, însă, până în prezent, reclamanții nu au formulat cerere de constatare a neconstituționalității unui text din actul normativ arătat.

Chiar și în cazul în care OG nr.8/2004 nu ar fi redus cu 10 puncte sporul pentru condiții periculoase de muncă, ci un alt spor, această reducere este însă legală, atâta timp cât nu a fost atacat actul administrativ prin care a fost decisă reducerea sporului pentru condiții periculoase de muncă.

În fine, cu privire la legalitatea acestei reduceri, curtea consideră că potrivit art.57 din OG nr.38/2003,plata drepturilor bănești, prevăzută în acest act normativ, se face în limita sumelor bugetare alocate acestui scop.Acest text dă posibilitatea instituției prevăzută în acest act normativ să decidă ca plata unor sporuri să fie diminuată dacă sumele alocate pentru plata drepturilor salariale sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor sporurilor.

În consecință, curtea constată că instanța de fond a aplicat greșit legea, acordând reclamanților un drept prin substituirea în atribuțiile pârâtei.

2. Este fondat și al doilea motiv de recurs, căci reclamanții nu au dovedit faptul că acestora li s-a recunoscut sporul de condiții periculoase de muncă și care a fost procentul pentru fiecare persoană.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.3 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul că pe fond se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești-, împotriva sentinței nr.582/CA, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, G, toți cu domiciliul ales la INSPECTORATUL DE POLIȚIE A, Pitești,-, județ

Modifică în tot sentința primei instanțe, în sensul că pe fond respuinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

27.02.2008

Red.DV

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Miriță
Judecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 196/2008. Curtea de Apel Pitesti