Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2.756/2008
Ședința publică din 24 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 480 din 13.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - tichete de masă.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 480/CA din 13 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta are calitatea de funcționar public, ca angajat al Casei Județene de Pensii B-N și apreciază că are dreptul la tichete de masă la valorile stabilite prin Ordinul Ministrului.
Din prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, rezultă că funcționarii publici pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, dar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, al bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Așa fiind, acordarea tichetelor de masă funcționarilor publici este stabilită prin norme legale cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ și astfel, acordarea tichetelor de masă apare ca o facultate în sarcina autorităților publice și în cazul în care angajatorul a prevăzut în buget sume cu această destinație și aceste beneficii au fost negociate prin contractul colectiv de muncă.
În concluzie, s-a reținut că în condițiile în care bugetul de stat nu sunt incluse sume destinate tichetelor de masă, iar în actele normative privind salarizarea și alte drepturi salariale ale funcționarilor publici nu se prevede acordarea tichetelor de masă, tribunalul a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul de a admite acțiunea și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu luna februarie 2001 și până în prezent, suma actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, pârâta avea obligația să îi acorde tichetele de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii, Solidarității și Familiei, privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masă.
În susținere, recurenta a invocat și prevederile exprese și imperative ale art. 1 alin 1, 2 precum și prevederile art. 29 alin 2 din Legea nr. 188/1999 care dispun în sensul că funcționarii publici au dreptul de a beneficia de prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii, în afara celor prevăzute la alin 1 din același articol (salariul de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului).
Față de aceste texte legale, care nu reglementează expres care sunt celelalte drepturi salariale și prime care pot fi acordate funcționarilor publici, recurenta apreciază că legiuitorul, prevăzând aceste adaosuri la salariul de bază a avut în vedere dispozițiile din alte acte normative prin care aceste drepturi sunt prevăzute.
Recurenta a invocat și prev. art. 41 alin 2 din Constituția României, astfel că salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, alocație suportată integral de angajator.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanta prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze potrivit Legii nr. 142/09.07.1998 începând cu luna februarie 2001 și până în prezent, suma actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății efective.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea calității de funcționar public iar în drept s-a invocat incidența dispozițiilor art. 1 alin (1) din Legea nr. 142/1998 arătând că pârâta avea obligația a depune diligențele necesare pentru ca drepturile stabilite în textul indicat să devină drepturi efective.
Susținerile recurentului vizând împrejurarea că aplicarea legii a devenit discriminatorie fiind încălcat un drept fundamental respectiv cel al egalității tuturor cetățenilor în fața legii garantat atât de Constituția României cât și de prevederile art. 14 din Cartea Europeană a drepturilor Omului nu pot fi primite.
Dispozițiile art. 1 statuează că (1) Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Textul legal indicat anterior creează doar premisa acordării drepturilor și cadrul legal necesar, subsecvent acestui moment fiind necesară existența unor acte normative distincte care să dispună asupra drepturilor funcționarilor publici în discuție în mod expres.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul dispozitiv al normelor legale invocate de reclamant în favoarea sa iar interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 142/1998 și a art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin nr.HG 5/1999 s-a realizat în mod corect, condițiile de acordare a tichetelor de masă fiind astfel determinate în conformitate cu scopul pentru care au fost edictate textele invocate.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariați și angajatori și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru funcționarii publici angajați în diferitele autorități publice.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și, de asemenea, Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 480 din 13 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red.Gh.
Dact. /2 ex./02.12.2008
Jud.fond..
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
