Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.374
Ședința publică din 7 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI B-N, împotriva Sentinței civile nr. 996/CA din 22 decembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați -, -, -, -, -, -C, -, G-, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -, -, -, -, ---, -, -, -, --, -, -, -, -, și -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - supliment post, supliment corespunzător treptei de salarizare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al 5-lea termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2009 s-a solicitat suspendarea judecății cauzei fundamentată pe art. 244.pr.civ. până la soluționarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al României.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 244.pr.civ. având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii, motiv pentru care respinge cererea de suspendare și în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 996/CA/2008 din data de 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -C, -, G-, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -, -, -, -, ---, -, -, -, --, -, -, -, -, și - împotriva pârâtei AUTORITATEA JUDEȚEANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B-N, care a fost obligată să recunoască reclamanților dreptul la plata suplimentului de post și a suplimentului treptei de salarizare, sporuri prev. de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor publici, aferente perioadei efectiv lucrate pentru fiecare reclamant, începând cu data de 1 ianuarie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, cu actualizarea sumelor în raport cu rata inflației până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel că din moment ce textul legal precizează expres că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului, acestea trebuie acordate împreună cu celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.
A mai arătat instanța de fond că această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III din Legea nr. 161/2003 care a modificat prev. anterioare ale art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 01.01.2004.
În ceea ce-i privește pe reclamanți, instanța a constatat conform tabelului nominal depus, că aceștia au intrat în raporturi de serviciu cu intimatul, respectiv Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor începând cu data de 01.06.2005, iar ultimul funcționar cu data de 01.04.2007, prin urmare ulterior datei de 01.01.2004, dată de la care au intrat în vigoare dispozițiile legale mai sus arătate.
Pornind de la acest principiu, instanța a constatat că suspendarea acordării drepturilor în cauză prin nr.OUG 92/2005 și nr.OUG 2/2006, suspendare care a operat pentru anii 2004 și 2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor, care este contrară disp. art. 53 din Constituția României. Restrângerea exercitării acestor drepturi a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999.
In ce privește cuantumul drepturilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul a constatat că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
In raport de împrejurarea că nu există dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse, tribunalul a stabilit că nu are competența de a crea norme prin care să stabilească procentul din salariul de bază al drepturilor pretinse, lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești pentru a se respecta principiul separației puterilor.
In virtutea textelor constituționale, Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exrecitarea drepturilor lor subiective, făcând aplicarea legii.
De aceea, a arătat instanța de fond, nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamant, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici sau în temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens, ori ca urmare a faptului că pârâtul nu a contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificat, deoarece atât acordarea dreptului cât și procentul concret nu se poate justifica decât făcând aplicare principiului legalității, or, un asemenea procent de 25 % nu este prevăzut de nici o normă legală.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
In acest sens, a arătat instanța de fond, prin decizia nr. 325 din 4.l2.2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca atare, prin prisma considerentelor mai sus reținute, instanța de fond a admis în parte acțiunea, în temeiul disp.ar. 109 din Legea nr. l88/l999 rep. privind Statrutul funcționarilor publici, în sensul celor expuse mai sus, cu precizarea că instanța nu poate stabili procentul pentru aceste sporuri din moment ce nu au fost stabilite prin lege, deoarece s-ar încălca principiul separației puterilor în stat prev.de art.l alin.l din Constituția României, fiind evident că legiuitorul a lăsat la aprecierea autorității administrative cuantificarea acestor drepturi.
Concluzionând asupra cererilor formulate și asupra drepturilor salariale pretinse, tribunalul a constatat că legea recunoaște drepturile salariale în discuție, dar nu a individualizat procentul acordării lor, motiv pentru care acțiunea reclamanților a fost admisă în limitele anterior explicate, urmând ca pârâta să fie obligată să recunoască reclamanților în funcție de data angajării dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004 și până la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta AUTORITATEA JUDEȚEANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B-N, în temeiul disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii instanței de fond ca fiind netemeinică și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a apreciat hotărârea recurată ca neîntemeiată având în vedere faptul că obligația plății unor drepturi salariale în favoarea reclamanților, respectiv suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % pentru fiecare începând cu data de 01.01.2004, presupune cuantificări ce nu sunt reglementate prin lege sau hotărâre de guvern, iar instituția pârâtă nu are competența legislativă, salarială sau posibilitatea de negociere a sporurilor salariale.
În acest context, a mai arătat pârâta, recunoașterea beneficiului legal, fără cuantificarea exactă a acestuia, face ca o atare sentință să nu poată fi pusă în executare.
A mai relevat pârâta că este ordonator secundar de credite, nu poate depăși limita și destinațiile creditelor bugetare aprobate, iar în bugetul propriu al instituției nu au fost prevăzute sume pentru plata drepturilor în discuție.
În final, pârâta a solicitat ca în cazul în care instanța de recurs va modifica hotărârea instanței de fond, să se menționeze în dispozitivul deciziei în mod expres cuantificarea procentul de 25 % privind sporul treptei de salarizare și cel al suplimentului postului, pentru a putea face fundamentarea necesarului de resurse financiare către ordonatorul principal de credite, în vederea plății efective a acestuia.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta AUTORITATEA JUDEȚEANĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ B-N împotriva sentinței civile nr. 996/CA din 22 decembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, -, -, -C, -, G-, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -, -, -, -, ---, -, -, -, --, -, -, -, -, și -.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./59 ex./15.10.2009
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
