Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ și Fiscal

Decizia nr. 2/R/CC Dosar Nr-

Sedința Camerei de Consiliu din 05 mai 2009

PREȘEDINTE: Comșa Marcela judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - JUDECĂTOR 3: Lorența

- grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 831/R din 09.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenții reclamanți, C, G, G, toți prin Sindicatul Liber " Solidaritatea", lipsă fiind intimații pârâți Primăria Mun. A I și Consiliul Local al Mun. AI.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat, învederează instanței că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 281/2 Cod procedură civilă, solicitând admiterea cererii așa cum a fost formulată.

CURTEA:

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data de 31.03.2009, reclamanții recurenți, C, G, G, toți prin Sindicatul Liber " Solidaritatea" prin avocat au solicitat îndreptarea omisiunii din dispozitivul deciziei civile nr. 831/R /9.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr- în sensul includerii obligației pârâților să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților acordarea indemnizației de dispozitiv.

În motivarea cererii arată că instanța de recurs a admis în întregime acțiunea reclamanților iar prin cererea de chemare în judecată s-a formulat și acest petit.

Consideră că din eroare instanța de recurs nu a trecut în dispozitiv și această mențiune privind consemnarea în carnetele de muncă a indemnizației de dispozitiv acordată.

În drept se invocă dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.

Prin concluziile orale puse s-a completat temeiul de drept și cu dispozițiile art. 281/2 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarelor, Decizia nr. 831/R/9.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Curtea constată că cererea este întemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv, la actualizarea sumelor datorate și la obligarea pârâtului Primarului Mun. A să dispună Serviciului resurse Umane și Relații Internaționale consemnarea în carnetele de muncă ale funcționarilor publici a indemnizației de dispozitiv.

Prin Decizia nr. 831/R/9.12.2008 a Curtea de Apel Brașova admis recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 216/CAF/4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba pe care a modificat-o în tot în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanți în totalitate.

Din eroare a omis să dispună și obligarea la înscrierea indemnizației de dispozitiv în carnetele de muncă ale funcționarilor publici.

Aceasta este o cerere subsecventă cererii principale de obligarea la plata acestor drepturi bănești și în speță sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 92/1976.

Potrivit art. 281/2 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu se poate cere completarea hotărârii în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii date în fond după casarea cu reținere.

Curtea constată că într-adevăr a omis să se pronunțe cu privire la cererea de obligare a pârâtului de înscriere a sumelor reprezentând indemnizație de dispozitiv în carnetele de muncă ale reclamanților, în consecință în baza art. 281/2 Cod procedură civilă urmează să admită cererea și să dispună completarea Deciziei nr. 831/R/9.12.2008 prin introducerea după aliniatul 4 unui aliniat cu următorul conținut: "Obligă pârâtul Primarul municipiului A I să dispună Serviciului Resurse Umane și Relații Internaționale să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile reprezentând indemnizația de dispozitiv".

În baza art. 281/2 alin.2 coroborat cu art. 281/1 alin.3 Cod procedură civilă prezenta hotărâre se va atașa la dosarul cauzei și se va face mențiune despre ea în ambele exemplare ale deciziei nr. 831/R/9.12.2008

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite cererea formulată de recurenții reclamanți, C, G, G, toți prin Sindicatul Liber " Solidaritatea" privind completarea Deciziei civile nr. 831/R/09.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal și, în consecință:

Dispune completarea dispozitivului deciziei menționate în sensul că după alin.4 se introduce un alineat nou cu următorul conținut: "Obligă pârâtul Primarul municipiului A I să dispună Serviciului Resurse Umane și Relații Internaționale să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile reprezentând indemnizația de dispozitiv".

Dispune ca prezenta completare să se facă în ambele exemplare ale hotărârii judecătorești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /05.05.2009

Dact./06.05.2009 / 2 ex.

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Brasov