Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 200/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.6668,-
DECIZIA NR.200
Ședința publică din data de 8 februarie 2010
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Secrețeanu Adriana Florina Stoicescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind rejudecarea recursului formulat de pârâtulPRIMARUL COMUNEI-, domiciliat în comuna, județul P, împotriva sentinței nr.181 din data de 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă,domiciliată în comuna, județul P, potrivit deciziei nr.44 din 18.01.2010, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat, lipsind recurentul -pârât Primarul comunei -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimata-reclamantă, arată că pe coperta dosarului Tribunalului Prahova, se află atașat un plic ce poartă stampila 4.06.2009, iar pe verso 09.06.2009, de la același Oficiu Poștal. Solicită a se face un proces verbal în acest sens, întrucât va formula plângere penală.
Curtea, față de cererea formulată de reprezentantul intimatei reclamante, dispune detașarea plicului de pe coperta Tribunalului Prahova, atașarea acestuia la prezentul dosar și numerotarea.
Având cuvântul pentru intimata-reclamantă, avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea luând act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Având cuvântul pentru intimata-reclamantă, avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând că reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor nr. 692/13.08.2008 și nr. 736/5.09.2008 emise de Primarul comuna, G, întrucât au fost date cu încălcarea legii, prin dispoziția nr.692/2008 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de secretar și numirea în funcția de agent agricol, numind, totodată, o altă persoană în funcția de
secretar, iar prin dispoziția nr.736/2008, pârâtul a dispus încetarea de drept a raporturilor de muncă ale reclamantei cu comuna și încetarea oricăror efecte juridice ale dispoziției nr.692/2008.
Potrivit dispozițiilor art. 97 lit. a din Legea 188/1999 raportat la art. 56 lit. b din Codul muncii, reclamantei nu-i erau aplicabile dispozițiile Codului muncii, aceasta fiind funcționar public cu funcție de conducere.
Mai mult, orice act emis de primar trebuia contrasemnat de secretar, ori decizia nr. 815/2008 a fost contrasemnată de o persoană, fără a se face dovada că aceasta îndeplinea funcția de secretar.
Solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, sub nr.6668,-, Primarul comunei - a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei nr.1515 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 318 pr.civilă, în motivarea acesteia susținându-se că instanța de recurs a făcut o gravă eroare materială când s-a pronunțat numai pe excepția invocată, fără a cerceta fondul recursului.
Prin decizia nr.44 din 18.01.2010, Curtea de APEL PLOIEȘTI, a admis contestația în anulare, a anulat decizia nr.1515 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și a reținut cauza spre rejudecare.
Astfel, prin decizia nr.1515/2.11.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -a admis
excepția tardivității invocată de intimata-reclamantă și s-a respins recursul declarat de pârâtul Primarul comunie împotriva sentinței nr.181/7.04.2009 a Tribunalului Prahova, ca fiind tardiv formulat.
Cum prin decizia nr.44/18.01.2010 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -a admis contestația în anulare formulată de contestatorul Primarul comunei - G împotriva deciziei nr.1515/2.11.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI și s-a anulat această decizie pe motiv că admiterea excepției de tardivitate a fost o greșeală materială, în sensul art.318 alin. 1 pr.civilă, Curtea a fost investită cu rejudecarea recursului.
Prin cererea inițial înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr-, reclamanta a solicitat anularea dispozițiilor nr. 692/13.08.2008 și nr. 736/5.09.2008 emise de Primarul comuna, G, precum și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este secretarul comunei, că după alegerile locale pârâtul a început să o șicaneze, că prin dispoziția 692/2008 a dispus eliberarea reclamantei din funcția de secretar și numirea în funcția de agent agricol, numind totodată o altă persoană în funcția de secretar, precum și că dispoziția precizată este nelegală, fiind atacată în contencios administrativ de către Prefectul Județului
S-a mai arătat că prin dispoziția 736/2008, pârâtul a dispus încetarea de drept a raporturilor de muncă ale reclamantului cu comuna și încetarea oricăror efecte juridice ale dispoziției 692/2008, indicând drept temei legal
dispozițiile art. 97 lit. a din Legea 188/1999 raportat la art. 56 lit. b din Codul muncii, precum și că reclamantei nu-i erau aplicabile dispozițiile Codului muncii, aceasta fiind funcționar public de conducere. În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar cele două dispoziții.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că dispoziția nr. 736/2008 este revocată în parte pe cale administrativă și modificată în parte prin dispoziția nr. 815/2008, precum și că dispoziția
nr. 692/2008 a fost revocată prin dispozițiile art. 3 din dispoziția nr. 736/2008. S-a mai arătat că raportul de muncă al reclamantei a încetat de drept, conf. art. 98 al. 1 lit. d din Legea 188/1999, întrucât Casa Județeană de Pensii a comunicat că reclamanta îndeplinește condițiile de pensionare încă din data de 3.03.2008, astfel că pârâtul doar a aplicat dispozițiile legale.
Instanța a încuviințat părților probe, iar la termenul de judecată din 3.03.2009, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat instanței și anularea dispoziției pârâtului nr. 815/22.10.2008.
Prin sentința nr.181/7.04.2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamanta, in contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei - G, a anulat dispozițiile nr. 692/13.08.2008, nr. 736/5.09.2008 și nr. 815/22.- și a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1504,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a îndeplinit funcția publică de conducere de secretar al comunei, iar prin dispoziția nr. 692/13.08.2008 pârâtul a eliberat-o din această funcție, începând cu data de 13.08.2008, numind-o în funcția de agent agricol, până la comunicarea deciziei de pensionare de către Casa Județeană de Pensii P, numind-o pe provizoriu începând cu aceeași dată, în funcția de secretar al comunei.
Prin dispoziția nr. 736/5.09.2008, pârâtul a depus încetarea de drept a oricărui raport de muncă al reclamantei cu Primăria comunei, începând cu data de 12.09.2008, iar în perioada 8-12.09.2008 reclamanta a fost delegată la Prefectura Județului P pentru a desfășura activități specifice. Totodată, prin art. 3 al acestei dispoziții s-a dispus încetarea oricăror efecte juridice ale dispoziției nr. 692/2008, iar prin dispoziția nr. 775/24.09.2008, pârâtul a modificat temeiul juridic al dispoziției nr. 736/2008, în sensul introducerii prevederilor art. 61 lit. e din Legea nr. 53/2003, restul mențiunilor rămânând neschimbate.
Prin dispoziția nr. 815/22.10.2008, pârâtul a modificat art. 1 din dispoziția 736/2008, în sensul că "raportul de serviciu al d-nei încetează de drept începând cu data de 12.09.2008", abrogând prevederile art. 2 din dispoziția 736/2008 și art. 1 și 2 din dispoziția nr. 775/2008.
Referitor la dispoziția nr. 692/2008, tribunalul a mai reținut că aceasta este nelegală, întrucât pârâtul a modificat raportul de serviciu al reclamantei
(eliberând-o din funcția de secretar și numind-o în cea de agent agricol) cu nerespectarea dispozițiilor art. 87 al. 2 din Legea 188/1999 - referitoare la
modalitățile de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și de conducere.
Totodată, prin numirea lui în funcția de secretar, chiar provizorie, au fost încălcate dispozițiile art. 56 din Legea 188/1999, privind modalitățile de ocupare a funcțiilor publice, modalitatea "de numire" dispusă de pârât neregăsindu-se printre cele prevăzute de legiuitor.
Întrucât, în locul reclamantei a fost numită, începând cu data de 13.08.2008, dispoziția nr. 692/2008, a produs efecte juridice începând cu acest moment - efecte concretizate, atât prin numirea reclamantei într-o altă funcție publică, dar și prin numirea noului secretar -, tribunalul a reținut că această dispoziție nu mai putea fi revocată ulterior, la data de 5.09.2008, prin art. 3 din dispoziția nr. 736/2008, măsura revocării dispoziției, după ce aceasta a intrat în circuitul civil, fiind nelegală.
Și dispoziția nr. 736/2008 este nelegală, întrucât măsura încetării de drept a raporturilor de muncă ale reclamantei nu este motivată de drept.
Astfel, deși pârâtul a invocat dispozițiile art. 97 lit. a din Legea 188/1999 (privind încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici), totuși nu a invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 98 din Legea 188/1999, astfel că nu se poate ști care a fost cazul de încetare de drept avut în vedere. Totodată, reclamantei îi erau aplicabile exclusiv dispozițiile din Legea 188/1999, iar nu dispozițiile din Codul muncii, invocate de pârât.
S-a mai reținut de prima instanță că măsura delegării reclamantei la Prefectura județului P, dispusă în mod unilateral de către pârât, fără consultarea Prefecturii, încalcă dispozițiile art. 88 al. 1 din Legea 188/1999, întrucât din cuprinsul dispoziției nr. 736/2008 nu rezultă în vreun mod motivația luării acestei măsuri, respectiv interesul autorității publice de a dispune delegarea.
Așa cum s-a precizat anterior și dispozițiile prin care se revocă ("încetează orice efecte juridice") dispoziția 692/2008 sunt nelegale.
Referitor la dispoziția nr. 815/2008, tribunalul a reținut că aceasta este nelegală, întrucât măsura încetării de drept a raportului de serviciu al reclamantei a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 98 al. 1 lit. d din Legea 188/1999, invocate de pârât ca fundament juridic al acestei măsuri.
Astfel, dispozițiile art. 98 al. 1 lit. d precizate prevăd că raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Din adresa Casei Județene de Pensii P nr. 19138/2008, rezultă că reclamanta are îndeplinit stagiul minim de cotizare, însă nu are vârsta standard de pensionare de 60 de ani, prev. de art. 41 al. 2 din Legea 19/2000, întrucât este născută la 3.12.1949 și împlinește această vârstă abia la 3.12.2009. Ca urmare, la data emiterii dispoziției 815/2008 nu erau îndeplinite condițiile legale cumulative precizate, astfel că măsura dispusă de pârât este nelegală.
Tot nelegale sunt și prevederile art. 2 și 3 din dispoziția nr. 815/2008 - prin care se abrogă art. 2 din dispoziția nr. 736/2008 și art. 1 și 2 din dispoziția
nr. 775/2008, întrucât măsura abrogării este specifică actelor normative, iar nu celor administrative, care pot fi doar revocate sau anulate în condițiile legii.
Câtă vreme actele administrative au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, acestea nu mai pot fi abrogate. De altfel, față de modul de succesiune al dispozițiilor pârâtului și de contrarietatea conținutului acestora, rezultă cu evidență reaua credință a primarului, precum și lipsa lui de responsabilitate cu prilejul emiterii și revocării actelor administrative, motivează prima instanță.
Împotriva sentinței nr.181/7.04.2009 a Tribunalului Prahovaa formulat recurs pârâtul Primarul comunei, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului aceasta învederează că instanța de fond a anulat dispoziția nr.692/2008, în condițiile în care aceasta a fost revocată pe cale administrativă de primarul comunei.
Mai arată aceasta că în acest sens este și hotărârea judecătorească din al cărei dispozitiv rezultă faptul că instanța respinge acțiunea Prefectului județului P ca rămasă fără obiect, iar precizarea că acțiunea introdusă de Prefectul județului P avea ca obiect anularea dispoziției 692/13.08.2008, însă în dovedirea faptului că această dispoziție a fost revocată pe cale administrativă s-a depus dispoziția primarului comunei, nr.736/05.09.2008.
Astfel, prin art.3 al dispoziției 736/05.09.2008 s-a stabilit că începând cu data de 5.09.2008 încetează orice efecte juridice ale dispoziției 692/13.08.2008.
Față de acest aspect, aceeași instanță a ținut cont respingând în consecință acțiunea Prefectului județului P, ca lipsită de obiect, așa cum a precizat mai sus, arată reclamantul.
Însă, în dosarul -, aprecierea instanței că sintagma "încetează orice efecte juridice" nu este legală, în ciuda faptului că în alt dosar această formulare a fost asimilată cu revocarea actului administrativ.
Cu privire la dispoziția 815/22.10.2008, recurentul motivează că nu există motive de nelegalitate în sensul că aceasta reflectă situația juridică a raportului de muncă a numitei.
Instanța de fond, în mod greșit a apreciat că reclamanta nu îndeplinește una din condițiile încetării de drept a raportului de muncă, în sensul că nu a împlinit încă vârsta de pensionare de 60 de ani, deoarece în Legea 19/2000, la art. 41 alin. 3 se arată că:"Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbații. Atingerea vârstei de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa 3."
În această situație adresa emisă de Casa Județeană de Pensii P reflectă în mod corect atât aspectul cu privire la stagiul de cotizare cât și la vârsta pensionării.
În final se precizează că potrivit adresei 19138/11.09.2008 emisă de Casa județeană de pensii P, sunt îndeplinite condițiile încetării de drept a raporturilor de muncă prevăzute de dispozițiile art.98(1) lit. d din Legea 188/1999, republicată.
De asemenea, consideră că hotărârea recurată, din punct de vedere procedural, nu respectă condițiile impuse de Codul d e procedură civilă, în sensul că nu este dată în numele legii, conform art. 261(1) Cod pr. civilă.
Se solicită admiterea recursului, iar pe fond modificarea sentinței criticate.
Curtea analizând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului,urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs, Curtea constată că este nefondat, deoarece cum bine a motivat prima instanță Dispoziția nr.692/13.08.2008 a Primarului comunei, județul P, prin care doamna a fost eliberată din funcția de secretar al comunei și începând cu aceeași dată a fost numită provizoriu o altă persoană, a intrat în circuitul civil, producându-și efecte.
În atare situație, măsura revocării propriilor dispoziții, este nelegală, fiind luate în data de 5.09.2008, deci după aproximativ o lună.
Cu privire la celălalt motiv de recurs, indiferent de vârsta reclamantei și de condițiile privitoare la pensionarea sa, în mod legal prima instanță a procedat și la anularea dispoziției nr.815/22.10.2008, cât timp prin aceasta s-au luat o serie de măsuri privind decizia 736/2008 și implicit cu privire la încetarea raportului de serviciu al reclamantei, fără ca acestea să fie motivate în fapt.
Procedându-se la luarea unor măsuri și revenirea ulterioară asupra acestora, s-au încălcat dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
Astfel, în cauză s-a aplicat măsura încetării raportului de serviciu cu Primăria comunei, apoi s-a luat măsura delegării la Prefectura județului P, după care se revine asupra datei încetării raportului de muncă și asupra măsurii delegării, încălcându-se disp. art. 98 din Legea nr.188/1999, care reglementează situațiile în care raportul de muncă încetează de drept.
Așa fiind, față de situația de fapt și de drept sus menționată și văzând și disp. art.312(1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 pr.civ. va obliga recurentul Primarul comunei - G la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtulPRIMARUL COMUNEI-, domiciliat în comuna,
județul P, împotriva sentinței nr.181 din data de 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă,domiciliată în comuna, județul P, cauză reținută spre rejudecare potrivit deciziei nr.44 din 18.01.2010, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - --- -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DR
Tehnored.DL
4 ex./23.02.2010
- Tribunalul Prahova
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Secrețeanu Adriana Florina Stoicescu