Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2000/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2000/2009
Ședința publica din data de 15 iunie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, împotriva sentinței civile nr. 716 din 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI PRIN GRUPA SINDICALA DIN CADRUL INSPECTORATULUI TERITORIAL D E REGIM SILVIC SI DE VÂNĂTOARE C - REPREZENTAT PRIN și INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC SI DE VÂNĂTOARE C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - Legea nr. 46/2008.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic Cota pentru Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta intimatului Sindicatul Național al Funcționarilor Publici arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta intimatului Sindicatul Național al Funcționarilor Publici solicită respingerea excepției necompetenței materială invocată de recurent, arătând că potrivit dispozițiilor art 9.pr.civ cererea îndreptată împotriva mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei. În ce privește lipsa plângerii prealabile invocată de recurent se arată că, față de obiectul cauzei, respectiv drepturi salariale, acțiunea nu este condiționată de plângerea prealabilă. Se mai arată că, instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale întrucât acesta stă în calitate de ordonator principal de credite. În concluzie reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, arătând că, sporul de risc se acordă pentru tot personalul silvic, nu este raportat la un buletin de risc, potrivit Legii nr. 46/2008 este o prezumție absolută.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.716 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici prin Grupa Sindicală din cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C, în numele membrilor de sindicat, A, Hojda, s, G, Onul, G, T, T, și în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Ruralem.
A fost obligat pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale reprezentând sporul de 25% de risc, calculat la salariul de bază, începând cu data de 30.03.2008.
Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să aloce fondurile necesare plății acestor sume
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici, făcând parte din categoria personalului silvic din cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare
Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008, personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspund de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de superior și al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.
Rezultă din aceste dispoziții legale că reclamanții, în calitate de personal silvic, beneficiază de sporul de risc de 25% din salariul de bază. Refuzul pârâtelor de a plăti acest spor reclamanților este unul nejustificat.
Astfel, dispozițiile legale menționate anterior sunt imperative, reclamanții neavând obligația de a dovedi condițiile în care lucrează și care ar justifica acordarea sporului, în condițiile în care art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 se aplică întregului personal silvic, riscul la care acesta este supus fiind prezumat de lege. Mai mult decât atât, nu pot fi invocate în apărare dispozițiile HG nr. 281/1993 și nici ale Regulamentului nr-, anterioare intrării în vigoare a Codului silvic. Mai mult decât atât, Codul silvic fiind o lege organică, nici nu ar putea fi modificat prin hotărâri de guvern sau regulamente. De asemenea, afirmația pârâților în sensul că sporul solicitat nu ar fi prevăzut de lege este nefondată, în condițiile în care acesta este stabilit prin art. 127 alin. 5 Cod silvic.
Prin urmare, având în vedere că sporul solicitat de reclamanți este prevăzut de lege, reclamanții neavând obligația de a dovedi condițiile în care își desfășoară activitatea pentru a putea beneficia de acest spor, tribunalul constată că refuzul pârâților de a plăti aceste drepturi salariale este unul nejustificat și că acțiunea formulată este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate iar pe fond respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare se arată că otărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. În mod nefondat instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocată de.
Consideră că prin respingerea excepției invocate, instanța de fond a ignorat însuși obiectul cererii de chemare în judecată (acordare drepturi bănești) și părțile cu care au înțeles reclamanții să se judece în contradictoriu.
Față de dispozițiile art. 10 alin.1 Legea 554/2004 coroborate cu art. 109 Legea 188/1999 rap.la art. 3 alin.1 pr.civ. cu modificările și completările ulterioare, competența materială în soluționarea cauzei aparține curții de apel, ca primă instanță. Art. 109 Legea 188/1999 prevede că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Potrivit art.1 alin.(1) din nr.HG8/2009:"Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, in subordinea Guvernului, autoritate publică centrală responsabilă cu elaborarea, reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale și cu dezvoltarea, pe baze moderneadomeniilor sale de activitate-".
Deși chiar instanța face trimitere la dispozițiile Legii nr. 554/2004, aceasta în mod arbitrar și subiectiv stabilește competența, fără a avea în vedere, în fapt, dispozițiile legii arătate și cu atât mai puțin motivele invocate de reclamanți în susținerea acțiunii..
Precizări privind natura juridică a acțiunii în contencios administrativ, art. raportat la art.1, art.8 alin. (1) teza finală și 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Obiectul acțiunii poate fi, printre altele, recunoașterea dreptului sau interesului legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Din perspectiva art.2 alin.(1) lit. f),contenciosul administrativ este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competențe potrivit legii organicealitigiilor În care cel puțin una din părți esteoautoritate publică, iar conflictul s-a născut-din nesoluționarea În termenul legal ori din refuzul nejustificat dearezolvaocerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Rezultă astfel că legea contenciosului administrativ reglementează ceea ce doctrina de drept administrativ denumește, în unanimitate, recunoașterea dreptului pretins, cu consecința obligării la plată.
Intenția legiuitorului și practica judiciară au conferit și statuat că instanța de contencios administrativ are competență exclusivă privind acțiunile ce au ca obiect recunoașterea dreptului pretins, prin care se acordă drepturi bănești.
Având în vedere natura pretenției, astfel cum este formulată de reclamanți, precum și motivele invocate în susținere, relațiile dintre cele două pârâte ( și ) se bazează pe principiul satisfacerii interesului public.
Pe cale de consecință, în eventualitatea în care raporturile dintre autoritatea publică și persoana în favoarea căreia acționează se dezechilibrează într-atâta încât nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, acest dezechilibru este soluționat de instanțele de contencios administrativ, respectiv curțile de apel.
Cum în calitate de pârât în cauză este chemată și o autoritate a administrației publice centrale (), iar prin lege specială nu se dispune altfel, competența de soluționare a prezentei cauze in primă instanță aparține curții de apel, motiv pentru care solicită admiterea excepției de necompetență materială invocată și declinarea competenței in favoarea acestei instanțe.
De asemenea, hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor Legii 554/2004. Prevederile legale din materia salarizării funcționarilor publici, respectiv art. 26 din nr.OUG192/2002, art.30 din nr.OUG92/2004 și art.31 din nr.OG2/2006, dispun că funcționarii publiciintroduc contestații la ordona tor ii de credite cu privire la salariile, sporurile, premiile și alte drepturi stabilite de aceștia,care pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanțele de contencios administrativ.
În plus, potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2005,"Înainte dea seadresa instanței de contencios administrativ competente, persoana careseconsideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuiesăsolicite autorității publice emitente sauautorității ierarhic superioare, dacă acesta există, în termen de30zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parteaacestuia."
Față de aceste considerente, este evident că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, astfel că soluția instanței de respingere a excepției invocate este eronată.
În mod nefondat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a, cu motivarea că Ministerul are calitate de ordonator principal de credite.
În literatura juridică, pentru a fi "parte" în proces trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Așa cum s-a arătat și la instanța de fond, nu au și nu pot avea calitate procesuală pasivă deoarece reclamanții nu se află în raporturi de serviciu cu
Sporul pretins are ca temei de drept dispozițiile Legii 188/1999, Legii 53/2003. Aceste dispoziții legale prevăd că se poate negocia prestația suplimentară în bani între părți, care le stabilesc "În contractul individual de muncă, în considerarea specificului muncii și executarea obligațiilor de serviciu de către salariat". Deci, aceste suplimente se negociază între salariați și unitatea angajatoare. Prin asimilare, calitatea de salariat este sinonimă cu aceea de funcționar public, iar cea de unitate angajatoare cu cea de instituție/autoritate publică. În cauza dedusă judecății reclamanții au calitatea de funcționari publici încadrați la Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C deci, raportul de serviciu există între pârâta C și reclamanți, și nu între aceștia și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Pârâtul este terț în raportul de serviciu existent între reclamanți și pârâta C, deciziile de numire în funcție a reclamanților nefiindu-ne opozabile deoarece nu sunt semnatarii acestora.
Conform HG333/2005, C este o instituție publică teritorială descentralizată cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. C în calitate de instituție publică la care sunt încadrați reclamanții, și ordonator secundar de credite, cu buget propriu, este competentă, să negocieze, să stabilească și să acorde sporurile, fiind în măsură să determine procentul cuvenit în "considerarea specificului muncii, importanței sociale a serviciilor profesionale"(art. 60 alin.2 Legea 188/1999), fiind singura în măsură să aprecieze asupra acestora ca urmare a raportului de serviciu existent.
Instanța de fond a reținut că dispozițiile art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008 sunt imperative, reclamanții neavând obligația de a dovedi condițiile în care lucrează și care ar justifica acordarea sporului solicitat. Consideră că această reținere este total nefondată întrucât aceasta conduce la nerespectarea dispozițiilor nr.HG281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările ulterioare care prevăd categoriile de sporuri, valoarea limită admisă a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, deosebit de periculoase, nedorite sau dificile.
Prin urmare, cum legiuitorul stabilește în mod imperativ modul de acordare și categoriile de sporuri care pot fi acordate este vădit că nici chiar cu acordul instanței nu se poate deroga de la dispoziiile legale aplicabile în materie.
Trebuie reținut faptul că potrivit art.58 alin.(1) nr.OG59/2000 - "Personalului silvic i se aplică dispozitiile Legii nr.188/1999 privind Statul funcționarilor publici în măsura în care prezenta ordonantă de urgentă nu dispune altfel".
Toți reclamanții sunt funcționari publici cu pregătire silvică în cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Sivic și de Vânătoare C, iar potrivit art.3 din nr.OG6/2007, cu modificările ulterioare, gestiunea sistemului de salarizare al funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
În plus, se arată că dreptul la sporul solicitat nu este negat, ci doar că nu poate fi acordat decât cu respectarea dispozițiilor legale consacrate, respectiv cele elaborate de ministerele de resort, în cazul desfășurării activității în condiții periculoase.
Pentru a putea fi acordat sporul de risc și de punere în aplicare a prevederilor art.127 alin.(5) din Legea nr.46/2008 - Codul Silvic de acordare a sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de baza, instanța de fond trebuia să aibe în vedere faptul că sporul de risc solicitat face parte din clasa sporurilor periculoase, dispozițiile legale privind acordarea acestuia fiind reglementate de nr.HG281/1993, cu modificări și completări, care prevede;"locurile de munca, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii. Solidarității Sociale și Familie". (art.8), or instanța de fond a ignorat cu desăvârșire aceste dispoziții și chiar le-a înlăturat fără a-și motiva sentința pronunțată. Mai mult, Regulamentul nr- elaborat de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, stabilește locurile de munca, categoriile de personal și cuantumul sporului în baza criteriilor de risc de îmbolnăvire nervoasa, indici de morbiditate și existența buletinelor de determinare prin expertiza re a locurilor de munca, eliberate de organele de specialitate pe baza anumitor criterii. Aceste dispoziții sunt incidente chiar dacă sunt anterioare Codului Silvic, întrucât obligativitatea determinării personalului care va beneficia de sporul de risc este prevăzut de o lege organică care arată că sporul de risc se acordă acolo unde se menține un anumit de pericol, pe baza unui buletin de determinare care trebuie să cuprindă locul de muncă, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limită admisă și metodele de măsurare a noxelor.
Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport de actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță recurenții în contradictoriu cu Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc în cuantum de 25% din salariu de bază începând cu data de 30.03.2008 data intrării în vigoare a Legii nr.46 privind Codul silvic.
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
Analiza primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 3 pr civ invocat de recurentulpârât, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, relevă că acest motiv nu este prezent.
Reclamanții,funcționari publici, făcând parte din categoria personalului silvic din cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C, au formulat acțiunea în contradictoriu cu Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale astfel că în mod corect prima instanță a aplicat corect dispozițiile art 10 din Legea nr 554/2004 potrivit cărora Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Prima instanță a apreciat în mod corect,în raport de cadrul procesual stabilit în mod corect că refuzul analizat aparține și entității publice locale astfel că acest motiv de recurs nu poate fi reținut.
Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 invocat de recurentă a fost raportat și la greșita aplicare a prevederilor art 7 din Legea contenciosului administrativ susținând că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, astfel că soluția instanței de respingere a excepției invocate este eronată.
Legiuitorul a instituit procedura prevăzută de art 7 din Legea contenciosului administrativ, pentru a oferi autorității posibilitatea remedierii anterior promovării demersului judiciar ori în ipoteza în care autoritatea a refuzat în mod manifest să îndeplinească o obligație instituită în sarcina sa o astfel de procedură ar fi excesivă în raport cu persoana care se consideră vătămată astfel că soluția de respingere a excepției inadmisibilității invocată este cea corectă.
Reclamanții sunt funcționari publici, făcând parte din categoria personalului silvic din cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare C, iar în baza dispozițiilor art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008, personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspund de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de superior și al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.
Aceste dispoziții legale relevă că reclamanții, în calitate de personal silvic, beneficiază de sporul de risc de 25% din salariul de bază, iar din această perspectivă refuzul pârâtelor de a plăti acest spor reclamanților este unul nejustificat.
Legiuitorul a statuat prin dispoziții imperative asupra drepturilor funcționarilor publici, făcând parte din categoria personalului silvic, reclamanții neavând obligația de a dovedi condițiile în care lucrează și care ar justifica acordarea sporului, în condițiile în care art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 se aplică întregului personal silvic, riscul la care acesta este supus fiind prezumat de lege.
Apărările pârâtelor care urmăresc paralizarea demersului reclamanților prin invocarea dispozițiilor HG nr. 281/1993 și ale Regulamentului nr-, anterioare intrării în vigoare a Codului silvic nu pot fi primite având în vedere ierarhia actelor normative și interpretarea acestora.
Afirmația pârâților, recurenți, în sensul că sporul solicitat nu ar fi prevăzut de lege nu are suport în realitate,având în vedere că acesta este stabilit prin art. 127 alin. 5 Cod silvic.
În concluzie sporul solicitat de reclamanți este prevăzut de lege, reclamanții neavând obligația de a dovedi condițiile în care își desfășoară activitatea pentru a putea beneficia de acest spor, tribunalul reținând în mod corect că refuzul pârâților de a plăti aceste drepturi salariale este unul nejustificat și în consecință acțiunea formulată apare ca întemeiată.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 C pr civ și de asemenea nici cel prevăzut de art 304 pct 3 C pr civ, competența fiind corect determinată,iar Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dis part 312 pr civ va respinge recursul declarat de pârâtulMinisterul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Ruraleîmpotriva sentinței civile nr.716 din 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtulMinisterul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Ruraleîmpotriva sentinței civile nr.716 din 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - G -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./23.06.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
