Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) .

Dosar nr- - Legea 188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ECIZI A NR. 18

Ședința publică din 15 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarat de pârâtele Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în mun. B, Calea Națională nr. 85, jud. B și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în B,-, sector. 2, împotriva sentinței nr. 1123/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns consilier juridic Hancia pentru pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și intervenientul intimat, lipsă fiind recurenta Casa județeană de Pensii B, reclamanta intimată și intervenienții intimați, și.

Procedura este completă.

S- făcut referatul cauzei, învederându-se că reclamanta intimată și intervenienții intimați au depus la dosar întâmpinări, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic Hancia pentru pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.

Intervenientul intimat a solicitat respingerea recursurilor ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 2060/40 din 21.04.2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 18.04.2002 până la 01.03.2005( data pensionării), în raport de perioada efectiv lucrată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea 188/1999 modificată, că prin OG 92/2003 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.

A mai arătat reclamanta că anterior introducerii acțiunii a solicitat pârâtei, prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea ei a fost refuzată.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Au formulat cerere de intervenție în cauză și intervenienții, și.

Pârâta Casa Județeană de Pensii B, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat lipsa calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu precizarea că drepturile respective se pot acorda doar de la data de 1.01.2004, conform art. 25 din Legea 161/2003.

A formulat întâmpinare și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale prin care invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 1123 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâte și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și intervenienți și a obligat pârâtele să acorde suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, reclamantei pentru perioada 1.01.2004- 28.02.2005 și intervenienților, fiecăruia în funcție de data angajării în perioada 1.01.2004- 22.10.2008 ( data pronunțării sentinței), sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Totodată, s- respins cererea privind plata pentru viitor a acestor drepturi, s- respins ca neîntemeiate drepturile solicitate de reclamanta pentru perioada 18.04.2002- 31.12.20003 și intervenienților pentru perioada 1.06.2001- 31.12.2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâte, instanța de fond a respins-o motivat de faptul că Casa Națională de Pensii este ordonator principal de credite aprobând bugetul Casei Județene de Pensii B, iar aceasta fiind ordonator terțiar de credite are obligația plății acestor drepturi către angajați.

Întrucât obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale, pârâtele au obligația ca prin rectificări de buget să solicite și să asigure fonduri bugetare pentru plata acestora.

Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

Ori, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.

Anterior acestei modificări, art. 29 din Legea nr. 188/1999 nu prevedea decât faptul că: " Pentru activitatea depusă funcționarii publici au dreptul la salariu care se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații" și prin urmare, nu includea în componența sa sporurile solicitate prin acțiune, sporuri care au fost introduse abia prin Legea nr. 161/2003, urmând a fi acordate începând cu data de 1.01.2004, așa cum arată expres textele de lege mai sus menționate.

Prin urmare, instanța de fond considerat că sporurile cerute prin acțiune sunt întemeiate începând cu data prevăzută expres prin art. 25 din legea nr. 161/2003, respectiv 1.01.2004 - și până la data pronunțării hotărârii, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.

În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Față de lipsa prevederii acestor sporuri prin OG nr. 6/2007 privind salarizarea funcționarului public pentru anul 2007, instanța a constatat că dispozițiile unei ordonanțe nu pot înlătura o prevedere a legii în vigoare, întrucât abrogarea trebuie realizată doar în condițiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 24/2000- respectiv printr-un act normativ de același nivel sau superior.

În ce privește capătul de cerere referitor la acordarea acestor drepturi pentru viitor, tribunalul a respins această cerere întrucât acțiunea vizează nerecunoașterea unor drepturi prevăzute de lege, neavând un caracter cert pentru viitor.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Casa Județeană de Pensii

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale prin recursul declarat arătat că dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzut de art. 31 alin.1 lit. C și d din Legea nr. 188/1999, republicată au fost suspendate în perioada 2004- 2006 prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 417/2006.

Al doilea recurent Casa Județeană de Pensii B arătat de asemenea că plata acestor drepturi a fost suspendată de legiuitor prin OUG nr. 92/2004 deoarece bugetul de stat a fost deficitar pentru acordarea acestor drepturi, iar legiuitorul prevăzând măsura suspendării acestora ( nu neacordarea ci suspendarea). De aici rezultă faptul că drepturile salariale vor fi acordate la o dată ulterioară, în momentul în care bugetul va permite acest lucru.

A mai arătat recurenta că respectând dispozițiile legale în vigoare de la datele respective, nu a avut posibilitatea financiară să acorde cele solicitate de reclamanți.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiate recursurile.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii B admite, reclamanta și intervenienții nu au primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamantei și intervenienților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, începând cu data de 01.01.2004.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondate recursurile.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în mun. B, Calea Națională nr. 85, jud. B și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în B,-, sector. 2, împotriva sentinței nr. 1123/22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex. 2/23.01.2009

Dosar nr- - Legea 188/1999 -

Opinie separată.

Prin sentința nr. 1123 din 22.10.2008 a Tribunalului Suceava, secția contencios, s- admis acțiunea reclamantei și a intervenienților, și în contradictoriu cu pârâtele Casa județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, după cum urmează:

- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulate de pârâte;

- s-au respins ca neîntemeiate drepturile solicitate de reclamantă pentru perioada 18.04.2002- 31.12.2003 și intervenienților pentru perioada 1.06.2001- 31.12.2003;

- au fost obligate pârâtele să acorde suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, reclamantei pentru perioada 01.01.2004- 28.02.2005 și intervenienților, fiecăruia în funcție de data angajării în perioada 01.01.2004- 22.10.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

- s- respins cererea privind plata pentru viitor a acestor drepturi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- drepturile bănești solicitate sunt prevăzute de art. 29 din Legea 188/1999 așa cum a fost modificată prin Legea 161/2003.

- plata acestor sporuri a fost suspendată prin OG 9/2004 și OG 2/2006, pentru perioada 2004-2006 și nu abrogate, fiind astfel aplicabile prev. art. 64 al. 2 din Legea 24/2000.

- excepția invocată - lipsa calității procesuale pasive - nu este dată deoarece pârâții sunt ordonatori de credite și aveau obligația ca, prin rectificări de buget, să solicite să se asigure fondurile bugetare necesare plății drepturilor salariale.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele solicitând fiecare, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, admiterea recursului și respingerea acțiunii.

În motivarea celor două recursuri s-a arătat următoarele:

- plata drepturilor bănești solicitate a fost suspendată în perioada 2004- 2006 urmând să fie acordate la o dată ulterioară, respectiv atunci când bugetul de stat va permite acest lucru.

- nu se poate reține vreo culpă în sarcina pârâtelor privind neacordarea drepturilor bănești atâta timp cât bugetul de stat nu le-a prevăzut.

Recursurile sunt fondate pentru următoarele:

Reclamanta și intervenienții au calitatea de funcționari publici. Obiectul acțiunii îl constituie acordarea sporurilor prev. de art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Conform prevederilor legale sus menționate, cele două sporuri nu sunt cuantificate.

Art. 31 al. 3 din Legea 188/1999, modificată și completată, prevede că: " salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", act normativ ce nu a fost adoptat încă.

În schimb au fost emise mai multe acte normative - OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007- privind unele măsuri de reglementare drepturilor sociale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici - acte normative care nu prevăd acordarea sporurilor solicitate:- supliment post și supliment treaptă.

Art. 3 din OG 6/2007 stabilește că:." gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"

Din conținutul textelor legale sus-menționate, autorul prezentei opinii separate, reține următoarele aspecte:

- suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt componente ale salariului prevăzut pentru funcționarii publici așa cum este definit prin art. 31 din Legea 188/1999 republicată;

- legea nu prevede un cuantum al acestor sporuri și nici condițiile de acordare;

- prin lege ( art. 31 al. 3) se stabilește că salarizarea funcționarilor publici se va face în baza unei legi privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, act normativ ce nu a fost adoptat încă;

- prin acte normative având ca obiect salarizarea funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, nu se prevede acordarea celor două sporuri;

- în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.

- o eventuală cuantificare a acestor drepturi de către instanță reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale 820/2008 care reține că instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept.

În aceste condiții, față de cele sus - menționate și cu această motivare recursurile sunt fondate urmând ca în baza art. 312 cod pr. civilă să fie admise și să fie respinsă acțiunea și cererea de intervenție.

Judecător,

- -

Președinte:Morariu Adriana
Judecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) .