Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 188/1999 -
- revizuire -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan
Grefier
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de recurenta Primăria Comunei - prin primar, cu sediul în comuna, județul S, împotriva deciziei nr.1836 din 17 decembrie 2008 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal s-au prezentat avocat, pentru recurenta - revizuientă Primăria comunei, intimații, -, asistați de avocat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care avocat, pentru intimații solicită acordarea unui termen, pentru a-și pregăti apărarea, motivat de faptul că a fost angajată astăzi.
Avocat, pentru recurentă, nu este de acord cu solicitarea precizând că intimații au avut destul timp pentru a-și angaja apărător. De asemenea depune la dosar două înscrisuri în dovedirea recursului formulat.
Instanța respinge cererea de amânare formulată și constatând că nu mai sunt cereri de formulat declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurenta - revizuientă, solicită ca cererea de revizuire să fie admisă în principiu. La termenul la care s-a pronunțat decizia recurenta a fost lipsită de apărare, la dosar fiind depusă o cerere de amânare motivată medical. Instanța a respins cererea și a soluționat cauza pe fond. Așa fiind trebuie avut în vedere faptul că la termenul din 17.12.2008, la care a fost judecat și soluționat recursul, recurenta Primăria comunei, care este persoană juridică de drept public, a fost lipsită de apărare, în cauză fiind incident motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 6 Cod Procedură Civilă, justificându-se astfel admiterea în principiu a cererii de revizuire. De asemenea solicită ca instanța să aibă în vedere și faptul că cererea dedusă judecății a fost greșit îndreptată împotriva Primăriei comunei, care nu are legitimare procesuală pasivă, acest lucru urmând a fi pus în discuția părților și examinat de instanța de recurs. Pentru aceste motive solicită admiterea în principiu a cererii și să se fixeze termen pentru judecarea recursului.
Avocat, pentru intimați, referitor la lipsa de apărare invocată, aceasta nu poate fi avută în vedere atâta timp cât apărătoarea își putea asigura substituirea. În mod legal instanța a trecut peste cererea de amânare formulată și a soluționat cauza, având în vedere că până la acel termen recurenta putea să-și precizeze toate probele pe care le-ar fi considerat necesare. Referitor la lipsa calității procesuale a Primăriei, considerăm că intimații au formulat corect acțiunea, ei fiind angajați ai recurentei, iar obligația de a acorda toate drepturile salariale îi revin acesteia. La filele 17 și următoarele dosar revizuire sunt depuse dispozițiile de numire a intimaților în funcție publică, emise de recurentă. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurentă, precizează că cererea de amânare a fost motivată medical și nu există nici o prevedere care să oblige asigurarea substituire în procesele civile iar substituirea se poate face numai cu acordul părții. Intimații au chemat în judecată Primăria - prin primar, dar nu au avut în vedere faptul că patrimoniul nu aparține primăriei ci comunei, ei neputând solicita executarea hotărârii.
Avocat, precizează că intimații sunt angajații Primăriei iar contractele de muncă sunt încheiate cu aceasta.
CURTEA,
Pentru a da posibilitate apărătoarei intimaților să depună la dosar concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 26 martie 2009.
Dată în ședința publică din data de 19 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - Legea 188/1999 -
- revizuire -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECI Z I NR. 601
Ședința publică din 26 martie 2009
Președinte - - -
Judecător - -
Judecător -
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de recurenta Primăria Comunei - prin primar, cu sediul în comuna, județul S, împotriva deciziei nr.1836 din 17 decembrie 2008 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 19 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate apărătoarei intimaților să depună concluzii scrise la dosar, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26 martie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Constată că prin cererea de revizuire înregistrată la data de 19 decembrie 2008 Primăria comunei a solicitat să se dispună retractarea Deciziei nr.1836 din 17 decembrie 2008 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de revizuire s-a arătat că, Primăria comunei - recurentă în decizia ce se solicită a fi revizuită - este persoană juridică de drept public, și cu toate că apărătorul său a depus la dosar, prin serviciul arhivă, delegație de reprezentare și cerere de amânare în care a fost invocată imposibilitatea obiectivă de neprezentare (concediu medical) instanța de recurs a respins cererea de amânare, a trecut la soluționarea în fond a recursului, respingând recursul ca nefondat.
A mai arătat că, Primăria comune nu are calitate procesuală pasivă, că acesta este o excepție de ordine publică ce urma a fi invocată de apărătorul ales în fața instanței de recurs.
Cererea de revizuire este nefondată.
Textul art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă - invocat ca motiv de revizuire al deciziei nr. 1836 din 17 decembrie 2008 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - reglementează lipsa totală de apărare a persoanelor enumerate de acest text de lege, indiferent de motivul pentru care apărarea părții nu s-a realizat.
Legea nr. 51/1995 - modificată - privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat precum și Statutul profesiei de avocat conțin reglementări detaliate cu privire la noțiunea și conținutul activității profesionale a avocatului: ex: de la acordarea consultațiilor juridice (în scris sau verbal) până la asistarea și reprezentarea clienților în fața instanțelor și a altor instituții, activitățile de mediere,
Art.115 din Statul obligă avocatul să depună toată diligența pentru apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clientului.
În speță, din verificarea dosarului instanței de recurs, urmează a se observa că apărătorul revizuientei a fost împuternicit de revizuientă la data de 5 decembrie 2008 (fila 16) să asigure dreptul său la apărare în fața instanței de recurs, iar la data de 15 decembrie 2008 apărătorului i se acordă concediu medical cu internare în spital până la data de 28 decembrie 2008 (fila 17 dosar), ceea ce a făcut imposibilă prezența sa la termenul din 17 decembrie 2008 când a avut loc dezbaterea în fond a recursului declarat de revizuientă.
Chiar dacă, apărătorul revizuientei a fost în imposibilitate de a asista / reprezenta partea la termenul când a avut loc dezbaterea recursului, "dreptul la apărare" nu poate fi restrâns numai la asigurarea acestui aspect, apărătorul ales, putea și avea obligația legală să redacteze și să depună la dosar însemnări, concluzii scrise, invocare de excepții, activități ce se circumscriu aceleiași sintagme privind "asigurarea dreptului la apărare" a clientului său, acte pe care apărătorul nu le-a întocmit și putea să le întocmească până la data internării sale.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va dispune obligarea revizuientei la rambursarea cheltuielilor de judecată în sumă de 595 RON, justificate de intimați cu plata onorariu parțial avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de recurenta Primăria Comunei - prin primar, cu sediul în comuna, județul S, împotriva deciziei nr.1836 din 17 decembrie 2008 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Obligă revizuienta la plata sumei de 595 RON cheltuieli judiciare către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier
Red..
Dact.
2 ex./30.04.2009
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Artene Doina, Galan