Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2010/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2010/2008
Ședința publică din data de 1 OCTOMBRIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 147/CA/28.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamanții, și și cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii statuari - spor de confidențialitate 15 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat pentru emiterea unei adrese în atenția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 18.09.2008, prin fax, și ulterior, la data de 22.09.2008, prin poștă, intimatul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚANa depus răspunsul la adresa dispusă de instanță, anexând și înscrisuri, respectiv filele 37 - 64: adresa nr. 5508/2008 emisă de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în atenția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Ordinul nr. 832/18.04.2008 și anexa nr. 8 la același ordin, adresa nr. 1128/VI/3/2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ în atenția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN, Decizia nr. 56/30.04.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, însoțită de anexa nr. 1 la decizia nr. 56/2008, adresa nr. 826/VI/3/2007/05.05.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ în atenția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN, Decizia nr. 33/03.05.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și anexa la aceeași decizie, adresa nr. 2154/VI/3/02.11.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ în atenția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN și Decizia nr. 75/02.11.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ. La data de 26.09.2008 recurentul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus note de ședință, în 2 exemplare, prin care solicită instanței să respingă acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare, urmând a avea în vedere la pronunțarea hotărârii și decizia nr. 75/02.11.2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ prin care s-a dispus că, începând cu data de 01 noiembrie 2007, d-nul se numește în categoria personalului auxiliar de specialitate în funcția de grefier informatician gr. I la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN, cu aceeași dată încetând, pentru același reclamant, funcția publică de expert.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 147/CA/2008 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr- s- admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și, în consecință s-a respins acțiunea reclamanților, și ca inadmisibilă, pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție aceștia fiind obligați să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând spor de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la indemnizația brută pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioada 20.11.2004 - 19.11.2007, actualizate în raport de rata inflației până la data efectivă a plății efective, plata sporului de confidențialitate urmând să se facă în continuare pe durata cât reclamanții își mențin calitatea de funcționari publici, în condițiile legii.
S-a admis ca întemeiată excepția prescripției invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și în consecință s-a respins acțiunea reclamanților pentru plata drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate pe perioada 20.04.2004 - 19.11.2004, ca fiind prescrisă.
S-au respins ca neîntemeiate excepțiile de necompetență materială și de netimbrare a acțiunii la valoare, invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților - care au și ei obligație legală a păstrării secretului profesional - apare discriminatorie, din perspectiva prevederilor art. 16 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâtul Ministerul Public.
Recurentul Ministerul Public, prin recursul exercitat, a învederat că extinderea pe cale judiciară a sferei beneficiarilor unei norme juridice, ca urmare a reținerii unei stări de discriminare instituite prin lege, ori prin ordonanțe, echivalează cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Totodată s-a relevat că hotărârea pronunțată de tribunal este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
S-a arătat că nu există nici un act normativ în vigoare ce să prevadă ori să garanteze dreptul funcționarilor publici de a primi spor de confidențialitate.
Prin precizarea formulată ulterior, la 08.08.2008, recurentul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepție fundamentată pe incidența prevederilor art. I din nr.OUG 75/2008.
S-a relevat că recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță cu privire la cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat, potrivit nr.OUG 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, modificată, precum și potrivit nr.OG 8 /2007 se judecă de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul parchetului de pe lângă Tribunalului Bistrița -N, Departamentul Economico Financiar și Administrativ.
Cât privește excepția de necompetență materială a Curții de a soluționa recursul exercitat în contra sentinței civile nr. 147/A/2008, se reține că aceasta este nefondată.
În cauza dedusă judecății reclamanții au invocat recunoașterea unor drepturi bănești privind sporul de confidențialitate și obligarea pârâților la plata acestora pentru perioada 20.04.2004 - 20.04.2006 și în continuare pe durata derulării raporturilor juridice de muncă.
Conform celor relevate în cuprinsul adresei atașate la fila 37, intimații sunt funcționari publici în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999.
În ceea ce privește pe intimatul s-a precizat de către recurentă că acesta a dobândit doar începând cu data de 01.11.2007, calitatea de specialiști IT în cadrul personalului auxiliar de specialitate, această calitate fiind dobândită ulterior perioadei pentru care s-a solicitat plata drepturilor bănești invocate.
În acest context, Curtea a apreciat că prevederile art. I, art. II din nr.OUG 75/2008 nu sunt aplicabile, întrucât modificarea regimului juridic al necompetenței materiale vizează doar cererile având ca obiect drepturile salariale formulate de personalul salarizat, conform nr.OUG 27/2006, precum și potrivit nr.OG 8/2007, acest din urmă act normativ vizând salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești sau altor unități sistemul justiției.
Intimații reclamanți nu fac parte din categoria mai sus enunțată, având doar statutul de funcționari publici în sensul dispozițiilor Legii nr. 188/1999, așa cum rezultă din Decizia nr. 56/1998, Ordinul nr. 832/2008, Ordinul nr. 874/2008, Decizia nr. 33/2007 ( 40-50).
Împrejurarea că intimatul a dobândit ulterior statutul de personal auxiliar de specialitate, nu este în măsură să determine necompetența Curții în soluționarea prezentului recurs, câtă vreme pretențiile bănești invocate vizează perioada în care acesta nu deținea calitatea de specialist IT în cadrul personalului auxiliar de specialitate.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, Curtea reține că printre obligațiile de serviciu ale funcționarilor publici se numără și aceea de a respecta secretul cu privire la informațiile obținute în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor, care nu sunt destinate publicității. Conform art. 149 alin. 2 lit. e din Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, încălcarea acestei obligații constituie abatere disciplinară.
În cazul altor categorii de funcționari publici, care au de asemenea obligația păstrării secretului profesional, legiuitorul a instituit un spor de confidențialitate de 15%. Este cazul spre exemplu, funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din Legea nr. 444/2006), al funcționarilor publici din aparatul de lucru a Guvernului, Administrației Președințiale, CNSAS, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Consiliul Legislativ (art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007). De același drept beneficiază și membrii plenului, precum și alte categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002).
În mod greșit prima instanță a reținut că neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților - care au și ei obligația legală a păstrării secretului profesional - apare discriminatorie din perspectiva prevederilor art. 16 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul funcționarilor publici din cadrul instanțelor de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențiale sunt expres prevăzute de lege. De principiu, acestea sunt salariați care gestionează informații clasificate, definite de Legea nr. 182/2002 ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Astfel, art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea 30/1994 statuează că "Exercitarea drepturilor și Iibertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, În special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Iar art. 16 din Constituție prevede la alin 1 ca "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Însă pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezenta recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru funcționarii publici din cadrul instanțelor: nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare, nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 consacră expres la art. 1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație. ", astfel ca nu poate fi aplicat în speța câtă vreme nu exista niciun text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei), "nu au o existență independentă, întrucât au efect doar în relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile Convenției si Protocoalelor sale", or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Dreptul la sporul de confidențialitate nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16. "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Curtea Constituționala a statuat în repetate rânduri că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si aparate de Constituție".
Consiliul Național pentru Combaterea discriminării în hotărârea nr. 232/29.08 2007 statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta soluție să se încalce principiul egalității".
În speță nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin 3 din nr.OG 137 care prevăd că "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Actele normative la care se referă reclamanții reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (salariați ai CNCD, personal militar etc.) și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi funcționarilor publici încadrați la instanțe.
Funcționarii publici reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 188/1999, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007. nr.OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici si anume "funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ."
Legiuitorul a avut în vedere doar anumite categorii de funcționari publici, care își desfășoară activitatea în anumite instituții ale statului, enumerate limitativ în actul normativ special care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că nu pot fi reținute susținerile instanței de fond cu privire la discriminarea funcționarilor publici față de alte categorii de salariați din sistemul bugetar.
Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța si complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora Ii se acordă.
Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii si nici discriminări.
Mai mult, datele și informațiile despre care se face vorbire in actele normative invocate de reclamanți și reținute de instanța de fond în motivarea hotărârii nu sunt de aceeași natura și nu au același regim.
OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și Legea nr. 656/2002 privind prevenirea sancționării banilor au în vedere informațiile clasificate, definite de Legea nr. 182/2002 ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate",
Hotărârea nr. 387/2005 a pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești se referă la informațiile obținute în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor, care nu sunt destinate publicității, fără a le defini.
Este deci evident ca față de situațiile obiectiv diferite, legiuitorul a înțeles sa adopte soluții legislative diferite în ceea ce privește remunerarea și acordarea sau neacordarea diverselor sporuri, fără a se putea pune problema vreunei discriminări.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312.pr.civ. raportat la art. la art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul declarat de Ministerul Public împotriva sentinței civile nr. 147/CA/2008, pronunțată de TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, pe care o va casa și rejudecând, va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 147/CA din 28.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o modifică în tot și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
3 ex./10.10.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
