Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Încheierea /2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO ", cu sediul în B, sector 2,-,.23 în calitate de reprezentant pentru membrii de sindicat, G, împotriva sentinței civile nr.796//CA/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen de judecată, motivat, intimata a depus întâmpinare la dosar și părțile din proces nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 11 februarie 2009.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 265/

Ședința publică de la 11 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE - -

Judecător - -

Judecător - -

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO ", cu sediul în B, sector 2,-,.23 în calitate de reprezentant pentru membrii de sindicat, G, împotriva sentinței civile nr.796/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4 februarie 2010 care au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 11 februarie 2010.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " a chemat în judecată civilă pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană, ca urmare a nealocării acesteia începând cu anul 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății tuturor membrilor Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " ce aveau calitatea de polițiști - funcționari publici în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Prin sentința civilă nr.77/4.02.2009 a Judecătoriei Brăila a fost anulată cererea ca netimbrată.

Prin decizia nr.528/21 mai 2009 Curții de APEL GALAȚI a fost admis recursul și casată sentința civilă nr.77/4.02.2009 a Tribunalului Brăila motivat de faptul că în cauză având calitatea de reclamant Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor erau aplicate dispozițiile art.54 din Legea nr.54/2003.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr-.

În motivarea cererii reclamantul arată că potrivit art.28 alin.1 lit.c din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițiștilor s-a instituit dreptul polițistului la uniformă, echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze și medicamente gratuite în condițiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului.

Susține reclamantul și că art.1 din HG nr.65/23.01.2003 privind stabilirea drepturilor de hrană pe timp de ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative căruia i se aplică Statutul Polițistului, publicat prevede că aceste categorii de personal beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană specifică în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal pârâtul a solicitat respingerea cererii arătând că art.24 din Ordinul ministrului de interne nr.440/2003 arată că "alocarea (scoaterea) la (de la) drepturi de hrană a personalului Ministerului Administrației și Internelor care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate prin dispoziția zilnică a șefului unității.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului tribunalul a constatat următoarele:

Reclamanții, prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " sunt angajați în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului

Prin prezenta cerere aceștia solicită obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12 b începând cu anul 2005.

Intimatul IPJ Bas olicitat respingerea cererii ca fiind parțial prescrisă.

Instanța a examinat întâi excepția invocată, analizând potrivit dispozițiilor art.1 din 167/1958. Astfel urmează a constata că cererea a fost introdusă la data de 24 dec. 2008, solicitându-se drepturile aferente începând cu anul 2005, așadar în termenul general de 3 ani.

Astfel, instanța respins excepția prescripției introduse de pârâtul IPJ

Dreptul solicitat de reclamanți este reglementat de dispozițiile HG nr.65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană pe timp de ale personalului aparținând structurilor Ministerului Administrației și Internelor.

Norma de hrană 12 b, solicitată de reclamanți este un supliment de hrană acordat personalului căruia i se aplică statutul polițistului, hotărârea de guvern menționând în mod în anexe cazurile concrete în care, prin raportare la activitățile desfășurate în mod concret și care sunt prevăzute în fișa postului, de fiecare persoană cuprinsă în categoria de persoane respective se încadrează sau nu în situația premisă.

Potrivit art.24 din nr.440/2003 de punere în aplicare a acestei hotărâri de guvern se stabilește ca alocarea drepturilor de hrană ale personalului din ce beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin dispoziția zilnică a șefului inspectoratului în funcție de situația zilnică a fiecărei persoane.

Așadar acest drept nu este unul universal aplicabil tuturor persoanelor ce sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție.

Sindicatul a promovat această acțiune în numele unor membrii pentru care nu a făcut dovada că s-ar fi formulat o cerere prealabilă potrivit dispozițiilor Legii nr.544/2004.

Împotriva sentinței în termen legal a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor PRO, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivare recurentul a arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, instanța a făcut abstracție de prevederile pct.9 din rubrica Norma 12B a anexei la HG nr.65/2003, cele două acte invocate, respectiv HG nr.65/2003 si Ordinul MIRA nr.440/2003 neputând restrânge categoriile de polițiști care beneficiază de acest drept.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf. art.304/1 pr. civ. Curtea constată că recursul este fondat.

Făcând o interpretare și aplicare greșită a legii, prima instanța a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală a cărei reformare se impune.

Prima instanță comite o eroare de aplicare a legii făcând referire și trimitere la pct. 1 din "Nota la Norma 12", când de fapt prevederile invocate și citate se regăsesc în pct.1 din rubrica "Norma 12 B" a Anexei la HG nr.65/2003.

De asemenea, instanța face în mod nelegal o aplicare restrictivă și selectivă a legii atunci când se referea doar la pct.1 din rubrica "Norma 12B" a Anexei la HG nr.65/2003, făcând abstracție de prevederile pct.9 din aceeași rubrică a Anexei la HG nr.65/2003, pe care reclamanții și-au întemeiat cererea și conform cărora "Se acordă gratuit:personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române.

În egală măsură, însă, trebuie avută în vedere finalitatea legii - aceea de a acorda polițiștilor dreptul la norma de hrană.

Cele două acte, respectiv HG nr.65/2003 și Ordinul MIRA nr.440/2003, datorită caracterului lor subsecvent Legii nr.360/2002, nu pot restrânge categoriile de polițiști care beneficiază de acest drept, întrucât Legea nr.360/2002 stipulează clar că toți polițiștii au dreptul la alocații pentru hrană, condițiile de acordare)în sensul modalităților concrete de distribuire) fiind stabilite prin hotărâre de guvern.

Prin art.28 alin.1 lit.c din Legea nr.320/2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare, s-a instituit dreptul polițistului la uniformă, echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze precum și medicamente gratuite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art.1 din nr.HG65/23.01.2003 privind stabilirea drepturilor de hrană în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative căruia i se aplică Statutul Polițistului, publicat în Of. nr.81/07.02.2003, prevede că aceste categorii de personal " beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor platforme calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană".

În anexă, ce face parte integrantă din nr.HG65/23.01.2003 sunt prevăzute norme de hrană zilnică, arătându-se că norma 12 B (supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale) se acordă gratuit și " personalului căruia i se aplică Statutul Polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române".

Conform art.4 din nr.HG65/2003, normele de aplicare ale acestei hotărâri precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

De altfel, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.440/05.05.2003, privind hrănirea efectivelor în timp de, la art.6 prevede următoarele: "cadrele militare în activitate, polițiștii, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili care au dreptul de hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc în locul produselor agroalimentare prevăzute de norme valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul ".

Art.24 din Ordinul nr.440/05.05.2003 stipulează în mod expres că: "alocarea la drepturi de hrană a personalului care beneficiază de norme de hrană, se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziție zilnică a șefului unității".

Același Ordin conține tabelul nr.1 cuprinzând categoriile de efective care beneficiază de suplimentul de hrană prevăzut de normă nr.12 B, tabel care figurează la poziția nr.8 și polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului general al Poliției Române pentru care modul de acordare al normei este stabilit "în tot cursul anului".

Mai mult prin adresa nr.-/06.08.2007 Inspectoratul General al Poliției Române a recunoscut dreptul la suplimentul de hrană 12 B în conformitate cu prevederile pct.2 din Tabelul nr.1 al nr.440/2003 pentru polițiștii care lucrează în ture, pe timpul efectiv lucrat.

Având în vedere prevederile nr.316/2002 privind programul de lucru, normele de organizare a acestuia și acordarea repaosului săptămânal, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii care au dreptul la suplimentul de hrană 12 B, fac parte de regulă, din: Poliția de Ordine Publică, Poliția Rutieră, Poliția Transporturi, Combaterea Organizate, Supravegheri Operative și Investigații, Investigații Criminale, Criminalistic, Poliția de Intervenție Rapidă.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312. pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

CU OPINIE MAJORITATĂ

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO ", cu sediul în B, sector 2,-,.23 în calitate de reprezentant pentru membrii de sindicat, G, împotriva sentinței civile nr.796/8.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- și în consecință;

Modifică sentința nr.796/2009 a Tribunalului Brăila în sensul că admite acțiunea reclamanților și obligă pârâtele Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul de Poliție al Județului B la plata sumei reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr.12 B, începând cu anul 2005 până la 11.02.2010, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății tuturor membrilor de sindicat ce aveau calitatea de polițiști în cadrul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Red.DV/12.04.2010

Tehno ZE/12.04.2010

ex.5

Fond:

OPINIE SEPARATĂ

Apreciem că soluția corectă în cauză era aceea reținută de instanța de fiind, astfel încât făcând aplicațiunea art.312 Cod proc.civilă, recursul trebuia respins.

Privitor la norma de hrană, reclamantul a invocat prevederile nr.HG65/2003. În anexa la hotărâre s-au prevăzut Normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă, cu aceiași precizare expresă că acestea vor fi concretizate prin Ordin al Ministrului.

Așa fiind a fost emis Ordinul nr.440/2003 care în art.24 reține că alocarea (scoaterea) la(de la) drepturi de hrană a personalului care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului de unitate.

În interpretarea dispozițiilor legale citate, se deduce că nu are competențe decât cu privire la normele de aplicare a HG65/2003 precum și structura normelor de hrană obligație îndeplinită prin emiterea ordinului.

Atribuțiile de alocare a drepturilor pretinse revin potrivit acelorași dispoziții legale, șefului Inspectoratului de Poliție.

În aceste condiții, sub aspectul discutat, nu se putea reține calitatea procesuală pasivă a, în cauză.

Astfel cum s-a arătat stabilirea drepturilor de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în anexa la.nr.HG65/2003, în mod limitativ.

Norma 12 B la care a făcut referire reclamantul, este un supliment ce se acordă pentru eforturi deosebite sau în situații speciale, personalului căruia i se aplică statutul polițistului, aflat în situațiile prevăzute de această normă.

Cu alte cuvinte, reclamantul putea beneficia de dreptul solicitat numai dacă s-ar fi aflat într-una din situațiile enumerate de norma 12 B de la pct.1-11, respectiv să se încadreze și să desfășoare efectiv atribuțiunile din fișa postului, astfel cum sunt enumerate.

Potrivit întâmpinării depuse la dosar de B, rezultă că reclamanții nu s-au aflat în situațiile prevăzute de nr.HG65/2003 - Norma 12 B, și nici nu a făcut dovada contrară celor afirmate de cu care s-a aflat în raport de serviciu.

JUDECĂTOR,

- -

Președinte:Dorina Vasile
Judecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Încheierea /2010. Curtea de Apel Galati