Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 203/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 203/
Ședința publică de la 13 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăz ii fiind amânată soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI DE FRONTIERA G, cu sediul în-, jud. G, împotriva 2263 din data de 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2008, care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 13 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub Nr- pe rolul Tribunalului Galați reclamanții -, au chemat în judecată pe pârâtele Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră G, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005 și prima de vacanță aferentă anilor 2004, 2005 și 2006.
Prin sentința nr. 2263/25.10.2007 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanții, și a obligat pârâta Inspectoratul Județean al Poliției de frontieră G să plătească reclamanților sporul de fidelitate pe anul 2005 și a primei de concediu de odihnă anii 2004, 2005, 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele.
Față de excepția prematurității formulării cererii ca urmare a nerespectării prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, a constatat că aceasta este nefondată, avându-se în vedere că în speță nu se aplică procedura specială prevăzută de dispozițiile Legii nr.554/2004, neacordarea de drepturi, respectiv prima de vacanta funcționarilor publici conform art.37 alin 2 din OG 38/2003.
Pe fondul cauzei va constata că potrivit art.37 alin 2 din OG 38/2003 "la plecarea in concediul de odihna politistul primeste o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu."
Ulterior prin art.7 alin 3 din 519/2003, art.8 alin 7 din 511/2004 si art.5 alin 5 din 379/2005 s-a dispus succesiv suspendarea aplicarii prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna pentru anii 2004, 2005 si 2006.
Potrivit art.56 si 64 din 24/2000 dupa intrarea in vigoare a unui act normativ suspendarea acestuia este posibila doar printr-un act normativ de acelasi nivel sau de nivel superior,iar la expirarea perioadei de suspendare actul normativ reintra in vigoare ori in speta aceste dispozitii nu au fost respectate, dreptul fiind suspendat prin acte normative inferioare celui prin care a fost stabilit.
In alta ordine Curtea Constituționala a apreciat just ca aceste suspendari succesive sunt in esența neconstituționale nefiind in concordanta cu art.53 din Constitutie care limiteaza legislativul cu privire la restrangerea unor drepturi doar in anumite cazuri-apărarea sanatatii,securitatii nationale a ordinii si moralei publice a drepturilor si libertăților ori in situații de dezastru sau calamitati- situatii ce nu-si gasesc aplicabilitatea in speta dar care exced competentei Curtii deoarece actele normative respective au fost abrogate si nu mai pot fi declarate neconstituționale. (.56/2005)
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2004-2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
In ce priveste cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice instanta urmeaza a respins-o ca nefondata, motivat de faptul ca desi acesta are atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, nu se justifica chemarea in garantie a acestuia deoarece intre parat si chematul in garantie nu exista raporturi juridice de natura a atrage obligarea acestuia la plata drepturilor solicitate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Instanța de fond, prin hotărârea recurată, a interpretat în mod eronat dispozițiile art.6, privitoare la acordarea sporului de fidelitate, și cele ale art.37 alin.2, privind acordarea primei de concediu, ambele din nr.OG38/2003 precum și prevederile din legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005 și 2006 prin care s-a dispus suspendarea acestor drepturi, în sensul că deși prin aceste acte normative s-a suspendat de drept acordarea către polițiști a acestora, nu s-a avut în vedere că acestea se acordă exclusiv în raport cu bugetul alocat prin lege.
În consecință, s-a apreciat că în cazul de față nu aveau de-a face doar cu oi suspendare a unui drept bănesc ci cu o suspendare a acordării acestuia, ceea ce echivalează cu o întrerupere a acestuia.
Totodată, arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.6 Cod proc.civilă, în sensul că prin sentința civilă nr.2263/25.10.2007 instanța de judecată a obligat G să plătească către toți reclamanții sporul de fidelitate pe întreg anul 2005 și primele de concediu pentru anii 204, 205 și 206 deși la dosarul cauzei s-a depus un tabel emis de Biroul Management Resurse Umane al G din cuprinsul căruia rezultă că vechimea în muncă a reclamanților în cadrul este diferită și deci și sporul și primele de concediu se acordă în mod diferențiat.
În acest sens, reclamantul este angajat G de la data de 15.09.2005 și deci instituția nu-i poate acorda decât sporul de fidelitate pentru perioada 15.09.2005 - 31.12.2005 și primele de concediu pentru perioada 15.09.2005 - 31.12.2005 și pentru între anul 2005.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. 2 din. nr. 188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță, începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. În cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță, face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamanților intimați este născut și actual putând fi exercitat.
Sub aspectul pretinsei prescripții a dreptului la acțiune aparținând recurentei reclamante, Curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanță au avut ca efect inclusiv suspendarea termenului de prescripție extinctivă.
O altă interpretare aduce atingere, așa cum s-a mai arătat, însuși dreptului, ceea ce este în totală contradicție cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, se impune a se considera că dispozițiile art. 10 al.3 din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripției dreptului la acțiune a cărei aprobare fost suspendată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite.
În aceste condiții criticile formulate de pârâtă nu pot fi primite, neîcadrându-se în nici unul din aspectele de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9.proc.civ. Pentru considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 312 alin. 1 C:proc. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI DE FRONTIERA G, cu sediul în-, jud. G, împotriva 2263 din data de 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VS/12.04.2008
Tehno ZE /12.04.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
