Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 203/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 203
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ O, împotriva sentinței nr. 653 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și .
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință a lipsit recurentul pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ O și intimații reclamanți, și, fiind reprezentați de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, și că recurentul pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ Oad epus la dosar adresele nr. 962/18.12.2009, nr. 961/18.12.2009 și un set de acte.
Avocat pentru intimații reclamanți, și, având cuvântul,arată că bugetul pe anul 2010 încă nu a fost aprobat, dar sumele pretinse de intimații reclamanți au fost cuprinse în bugetul anului 2009, că este o majorare de retribuție a acestora, iar sumele pentru anul 2009 au fost virate recurentei pârâte.
Pe fondul cauzei, avocat pentru intimații reclamanți, și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 653 din 14 octombrie 2009 Tribunalul O l t, a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă O, și a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând 75 % din salariul de bază, începând cu data de 31.01.2005 și în continuare până la intervenirea unei cauze de încetare, actualizat cu rata inflației.
A obligat pârâtul la înscrierea în carnetul de muncă a acestor drepturi salariale.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții sunt angajați ai Oficiului Județean de Consultanță Agricolă O având calitatea de funcționari publici.
Potrivit actelor depuse la dosar și considerentelor din întâmpinarea formulată de instituția pârâtă, reclamanții au avut și au atribuții și responsabilități privind gestionarea asistenței financiare comunitare, acordate României prin Programul Sapard finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României pentru obținerea creditelor prin programul, și pentru a putea asigura cofinanțarea Sapard și prin fondurile structurale.
De asemenea, au asigurat distribuirea informațiilor în rândul populației pentru accesarea de fonduri comunitare privind sprijinirea fermelor agricole, înființarea grupurilor de producători și identificarea potențialilor beneficiari ai acestor măsuri, precum și elaborarea proiectelor de accesare a fondurilor nerambursabile și monitorizarea potențialilor beneficiari de proiecte de accesare a fondurilor structurale.
Potrivit art. 1 - (1) din Legea 490/2004, lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, personalul de specialitate din cadrul structurile care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE și, din fondurile, secțiunea Garantare, și prin fondurile structurale și de coeziune, poate fi constituit din personal contractual sau, după caz,funcționari publici, iar potrivit art. 2, salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1 pot fi majorate cu minimum 50% față de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%.
Potrivit art. 8(1) din OUG 1/2006, personalul de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare beneficiază de drepturile salariale prevăzute de Legea 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, respectiv de salarii de bază majorate cu 75% față de cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 3 ind.2 (1) din Legea 80/2008, personalul din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, beneficiază de o majorare a salariilor de bază de 75%, iar aceste prevederi se aplică și personalului de la nivel județean și local cu atribuții directe sau delegate în gestionarea asistenței financiare comunitare, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Având în vedere actele normative prezentate, a rezultat că drepturile solicitate de reclamanți au fost prevăzute în mod legal, iar reclamanții fac parte din personalul de specialitate din cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă O, având ca obiect de activitate gestionarea asistenți financiare comunitare.
Reclamanții nu au primit de la intrarea în vigoare a Legii 490/2004 și până în prezent drepturile solicitate.
Potrivit art. 40 al.2 lit. c din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context,s-a apreciat că reclamanții au dreptul să primească, salarii de bază majorate cu 75%, astfel cum au fost reglementate prin actele normative citate.
Prin art. 38 din codul munciis -a prevăzut, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului.
Astfel, dreptul reclamanților la salariile majorate cu 75% este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurentul pârât OFICIUL JUDEȚEAN de CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea la acordarea procentului de 75% din salariul de bază începând cu data de 31.01.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, fără a fi avut în vedere că sumele respective nu sunt prevăzute în bugetul local.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.
La dosarul de recurs au fost depuse următoarele înscrisuri: situația proiectelor realizate la O în perioada 205 - 2009, proiectul de buget pe anul 2009, proiect buget pe anul 2009, adresa nr. 961/18.12.2009 emisă de O, fișa postului cadru, situația proiectelor realizate la O în perioada 2005 - 2009, tabel consultanță SAPARD din 12.01.2006, operativă proiecte programul fermierului 2006, adresa nr.211/23.02.2006 emisă de O, situația absorbției fondurilor SAPARD prin programul fermierului, ordinul nr. 98/2007 al și programul de măsuri al Agenției Naționale de Consultanță Agricolă privind realizarea acțiunilor de consultanță și formare profesională pe anul 2007.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 3041Cod pr. civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții, și au solicitat obligarea pârâtului O acordarea unor salarii majorate cu 75%, în conformitate cu dispoz. Legii nr. 490/2004.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 490/2004, personalul de specialitate care are și îndeplinește efectiv atribuții în cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE, ISTA și SAPARD este constituit din personal contractual sau, după caz din funcționari publici.
Art. 2 alin. 1 din aceeași lege, statuează că salariile de bază corespunzătoare funcționarilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1pot fimajorate cu până la 75%,în funcțiede îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.
2 al aceluiași articol prevede că evaluarea activității personalului prevăzut la alin. 1 se face cel puțin o dată pe an, ocazie cu care, procentul de majorare al salariului de bază se poate modifica în funcție de rezultatele activității proprii.
Art. 3 din lege prevede că, drepturile salariale prevăzute de prezenta lege vor fi acordate structurilor respective, potrivit bugetelor aprobate.
Prin HG nr. 606/13 mai 2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare s-au prevăzut criteriile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca personalul de specialitate prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 să poată beneficia de majorarea salarială de 75%.
Art. 2 din Hotărâre enumeră expres și limitativ următoarele criterii:
a) personalul respectiv să aibă atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu și pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului.
b) este încadrat în structuri din cadrul și din subordinea MAPDR.
La art. 4 alin. 3 din HG nr. 606/2009 se prevede că verificarea și confirmarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 2, în vederea acordării majorării salariale se face de către MAPDR careavizeazăstructurile și personalul care are ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare.
Art. 5 din aceeași Hotărâre stabilește că lista cuprinzând numărul și structura posturilor ocupate de personalul care gestionează asistența financiară nerambursabilă comunitară se aprobă prin Ordin al Ministrului, pentru fiecare structură organizatorică, la propunerea conducerii structurilor respective.
În speța dedusă judecății instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale reprezentând 75% din salariul de bază, reținând că reclamanții au atribuții și responsabilități privind gestionarea asistenței financiare comunitare, au asigurat distribuirea informațiilor în rândul populației pentru accesarea de fonduri comunitare și că drepturile solicitate au fost prevăzute în mod legal.
Prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii reclamanților în lipsa unor înscrisuri esențiale.
Astfel, Curtea reține că deși prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de fond de către pârât s-a invocat lipsa alocațiilor bugetare pentru acordarea drepturilor bănești solicitate de reclamanți, instanța nu a verificat și nu a analizat susținerea autorității pârâte.
Pe de altă parte, deși reclamanții fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de majorări salariale de 75%, instanța de fond nu analizat în concret, pentru fiecare reclamant în parte, îndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 2 din HG nr. 606/2009, în vederea acordării majorării salariale.
În speță, nu s-au depus fișele posturilor reclamanților, nu s-a verificat dacă atribuțiile specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare, (care să fi fost prevăzute în fișa postului fiecărui reclamant) reprezintă minimum de 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu și nici dacă pentru îndeplinirea acestora reclamanții alocă 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului.
Se mai reține că la dosarul de fond nu s-a depus Avizul MAPDR emis ca urmare a verificării și confirmării îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 2 din HG nr. 606/2009, având în vedere că potrivit art. 4 alin. 4 din Hotărâre majorarea salarială putea fi acordată reclamanților numai cu condiția obținerii din partea conducerii autorității pârâte a respectivului aviz.
Prin urmare, Curtea apreciază că instanța de fond, neavând în vedere aceste aspecte, practic nu a analizat fondul cauzei.
Față de cele arătate, prin prisma dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 5 Cod pr. Civilă, urmează a fi admis recursul, va fi casată sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ O, împotriva sentinței nr. 653 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. M
Ex.3//
Jud. fond NFON.
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Lavinia Barbu, Magdalena Fănuță