Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2032/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2032/2008
Ședința publică din 02 Octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a laut în examinare recursul formulat de reclamanții, U IA, -, A, G, G, G, I, G, împotriva sentinței civile nr. 221/CAF/4 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Alba, privind și pe intimații-pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI A I și CONSILIUL LOCAL AL MUN. A I, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor recurenților, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că judecarea prezentei cauze a fost strămutată de la Curtea de Apel Alba Iulia, precum și faptul că la data de 29.09.2008 s-a înregistrat la dosar o cerere din partea intimatului Primarul mun. AIp rin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin 2.pr.civ. iar cu privire la recursul formulat, lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentanta recurenților depune la dosar împuternicirea avocațială și un set de acte în probațiune, reprezentând practica instanțelor de judecată în cauze similare.
Curtea învederează reprezentantei recurenților că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar pentru fond și pentru recurs și pune acesteia în vedere să o achite până la sfârșitul dezbaterilor, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
Întrucât partea prezentă arată că nu mai are alte cereri de formulat, curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților, pentru argumentele arătate pe larg în cuprinsul recursului formulat. Solicită, de asemenea, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței anexate în copie la dosar - fila 103.
Curtea reține cauza în pronunțare.
Notă: După terminarea dezbaterilor în prezenta cauză, se prezintă reprezentanta recurenților care depune la dosar chitanța nr. - din 02.10.2008 în valoare de 8 lei ( 102) reprezentând taxa judiciară de timbru datorată atât pentru fond cât și pentru recurs, precum și timbre judiciare mobile în valoare de 0,45 lei, conform dispozițiilor date de instanță.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 221 din 4 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Albas -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât.
S-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, U IA, -, A, G, G, G, I, G, - prin SINDICATUL LIBER "Solidaritatea al salariaților- funcționari publici din Primăria Municipiului A-I în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului A
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul unor servicii publice din aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local al Municipiului A
Întrucât au calitatea de funcționari publici, drepturile salariale ale acestora sunt cele stabilite prin legile speciale de salarizare adoptate în fiecare an, neexistând un act normativ unic în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin 2 din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin 2 din OUG nr. 192 din 2002 și art. 1 alin 3 din OUG nr. 92/2004 sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
În opinia reclamanților indemnizația de dispozitiv face parte din categoria "alte drepturi" care compun sistemul de salarizare al funcționarilor publici.
Din economia dispozițiilor art. 29 alin 2 din Legea nr. 188/1999 care au fost preluate ulterior prin art. 4 alin 2 din OUG nr. 192/2002 și art. 1 alin 3 din OUG nr. 92/2004 rezultă că funcționarii publici pot beneficia de alte drepturi salariale doar în condițiile legii, ceea ce presupune necesitatea prevederii acestora într-o lege sau într-un alt act normativ cu aceeași forță juridică.
A interpreta altfel, dispozițiile legale mai sus menționate ar însemna să li se recunoască funcționarilor publici anumite drepturi salariale, în afara legii, ceea ce într-un stat de drept în care supremația legii trebuie respectată, este inadmisibil.
Ordinul MAI nr. 496/2003 invocat de reclamant are într-adevăr caracterul unui act normativ însă el are forță juridică inferioară legii astfel că prin acesta nu se poate modifica o lege și nici nu se pot acorda mai multe drepturi decât însăși legea recunoaște unei anumite categorii profesionale.
Acest ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial astfel că raportat la prevederile art. 10 alin 1 din Legea nr. 24/2000 el nu a intrat încă în vigoare și î consecință nu poate fi aplicat.
Indemnizația de dispozitiv este prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 care nu vizează însă funcționarii publici, obiectul acesteia fiind limitat la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Rațiunea instituirii acestei indemnizații speciale, după cum rezultă din chiar denumirea ei, este determinată de natura specifică a atribuțiilor și sarcinilor de serviciu ale militarilor, care fac necesară prezența acestora în unitate sau pe teren în misiuni speciale și după orele de program, ceea ce nu este cazul la funcționarii publici.
Susținerea reclamanților în sensul că art. 47 din Legea nr. 138/1999 recunoaște dreptul acestora de a primi indemnizația de dispozitiv este eronată întrucât în art. 1 din acest act normativ nu este menționat și Ministerul Administrației Publice ci doar Ministerul d e Interne și chiar după reorganizarea celor două ministere în baza OUG nr. 63/ 2003 nu a avut loc o contopire a acestora, fiind păstrate în continuare structurile specifice în domeniul administrației publice respectiv în domeniul ordinii și siguranței publice.
Faptul că prin Ordinul MAI nr. 496/2003 s-a stabilit că funcționarii publici din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr 138/1999 este lipsit de relevanță și nu justifică temeinicia pretențiilor formulate de reclamanți întrucât așa cum s-a arătat mai sus, acest act normativ nu are putere de lege și în consecință nu este obligatoriu pentru ordonatorii de credite.
Pe de altă parte conform dispozițiilor art. 2 alin 2 din OUG nr. 192/2002 și art. 3 din OUG nr. 92/2004: gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi aprobate potrivit legii iar prin OUG nr. 63/2003 nu au fost stabilite în sarcina MAI atribuții în legătură cu salarizarea funcționarilor publici care funcționează în structurile aflate în subordinea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 14 lit c pct 6 din OUG nr. 64/2003; MAI are doar atribuția de a iniția proiecte de acte normative privind salarizarea funcționarilor publici și nicidecum de a emite ordine în acest sens, astfel că prin ordinul nr. 496/2003 al MAI și-a depășit în mod evident competența.
Nefiind un drept expres prevăzut într-un act normativ cu forță generală obligatorie cum este legea sau ordonanța de Guvern aprobată prin lege, indemnizația de dispozitiv nu poate fi acordată decât dacă ordonatorul principal de credite, în speță Primarul Municipiului A-I o încuviințează.
Ordonatorul de credite este singurul în măsură să stabilească dacă deține suficiente fonduri a acorda un astfel de drept, instanța de judecată neputându-se substitui acestuia și să acorde ea însăși un drept stabilit printr-un act normativ cu forță inferioară legii.
În speță nu se poate pune problema unei discriminări între funcționarii publici din administrația publică centrală și cei din administrația publică locală întrucât acordarea indemnizației de dispozitiv funcționarilor publici din cadrul prefecturilor și a celor din domeniul evidenței informatizate a persoanei nu s-a făcut exclusiv în temeiul acelui ordin emis de MAI ci este consecința aprobării acestui drept de către propriu lor ordonator de credite și care este responsabil pentru decizia luată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, U IA, -, A, G, G, G, I, G, prin SINDICATUL LIBER "Solidaritatea al salariaților- funcționari publici" din Primăria Municipiului A-I solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâții precizați în cererea de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată că, în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI AIa preciază argumentarea ca nefiind de natură a justifica admiterea acesteia.
Chiar dacă potrivit legii, Consiliul local are atribuții strict determinate prin lege, acesta are competența să aprobe și bugetul local, prin urmare în condițiile în care recurenții fac parte din serviciile din cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local, iar indemnizația de dispozitiv solicitată de către reclamanți urmează a fi suportată din bugetul local, Consiliul local având competența acordării acesteia, consideră că acesta justifică calitatea procesuală pasivă.
În acest sens, invocă ca practică judiciară decizia nr. 3208/2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, sentința civilă nr. 151/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, decizia civilă nr. 433/2007 pronunțată de Curtea de apel Timișoara, în dosarul nr-.
Recurenții au calitatea de funcționari publici, considerent pentru care au dreptul la salariul de bază, sporuri, premii, stimulente, și alte drepturi reglementate în principal în Legea nr. 188/1999, dar și în alte acte normative speciale.
Art. 13 prevede că "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază" iar art. 47 stabilește că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege".
În considerarea acestui text, instituțiile vizate sunt: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Serviciu Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției.
Urmare a înființării Ministerul Administrației și Internelor, funcționarii publici din administrație au trecut în subordinea acestui minister, având în vedere dispozițiile exprese ale OUG nr. 63/2003.
Ordinul MAI 496/2003 a precizat fără posibilitate de interpretare că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Prin urmare, dispozițiile legale invocate justifică legitimitatea cererii recurenților privind acordarea indemnizației de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 având în vedere calitatea acestora de funcționari publici în cadrul Administrației Publice Locale.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin 1 din OUG nr. 63/2003, MAI are competențe, între altele, în domeniu funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin 4 din OUG nr. 63/2003, în aplicarea prevederilor legale, Ministerul Administrației și Internelor emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.
Conform art. 14 lit a pct 1,4, și 8 din OUG nr. 63/2003, MAI monitorizează programele de restructurare și reforma în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală colaborează la realizarea unor programe.
Dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Personalul din cadrul autorităților publice poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.
Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală ci, dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, care se aplică și în cazul autorității publice locale.
Intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI A-I prin întâmpinarea formulată la data de 4 iunie 2008 solicită respingerea recursului formulat cu menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală (22-23).
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Cele două acte administrative respectiv Ordinul nr. 275/2002 și Ordinul nr. 496/2003 emise de către Ministerul Administrației și Internelor au fost date în considerarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Se poate constata, chiar din textul menționat anterior, că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal, militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de această prevedere expresă cuprinsă chiar în titlul legii, singura concluzie ce se poate desprinde este că doar categoriile de personal ce se încadrează în dispozițiile legii pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către aceasta.
Așa cum s-a arătat anterior de beneficiul Legii nr. 138/1999 se pot bucura doar personalul militar și cel civil angajat în instituțiile publice expres prevăzute, respectiv de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Reclamanții sunt funcționari publici angajați în aparatul propriu al unei unități administrativ teritoriale și nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În privința Ordinului nr. 426 din 28 iulie 2003 emis de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative indicat de către reclamanți ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, Curtea constată următoarele:
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României partea
Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior, respectiv nr. 275/2002 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.
Prin Ordinul nr. 496/2003 s-a extins în mod nejustificat sfera de aplicare a unei legi, act normativ de valoare superioară, adăugând astfel la lege. Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002 se adresează unei categorii limitate de salariați, astfel încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală.
În conformitate cu caracterul limitat, sub aspectul subiectului căruia i se adresează, al Legii nr. 138/1999, trimiterea din art. 9 pct. 2 al Ordinului nr. 496/2003 la personalul civil din administrația publică trebuie înțeleasă în sensul că și personalul civil al instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de sporul de dispozitiv dar numai cei din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea Legii nr. 138/1999.
Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Față de cele menționate anterior în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, U IA, -, A, G, G, G, I, G, împotriva sentinței civile nr. 221/CAF/4 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Alba, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./10.11.2008
Jud.fond.-
-
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Claudia Idriceanu, Lucia Brehar
