Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 207/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 207/

Ședința publică din 06 martie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de, cu sediul în B,-, sector 3 și Consiliul Jud.H, cu sediul în M C,-, jud.H, împotriva sentinței nr.29334/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursurile au fost declarate în termen legal, fiind depusă taxa de timbru și timbru judiciar(19, 28, 30, 32, 36, 37).

Instanța, din oficiu, pune în discuție componența completului de judecată ce a soluționat cauza raportat la data pronunțării hotărârii atacate și data modificării Legii contenciosului administrativ și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr.2933 din 22 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Harghitaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, privind plata drepturilor reprezentând prima de concediu aferentă anului 2003; a admis excepția lipsei calității procesual pasive pentru perioada ianuarie 2003- 3 februarie 2005 invocată de Agenția Națională de Consultanță Agricolă; a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Consiliul Județean H și excepția necompetenței secției civile a Tribunalului Harghita în soluționarea litigiului dedus judecății, invocată de Agenția Națională de Consultanță Agricolă; a admis în parte acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ de reclamanții, HG, HG, I, și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean H, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă H, Inspectoratul teritorial pentru calitatea Semințelor și Materialului Săditor H, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală H, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, Agenția Națională de Consultanță Agricolă B și Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor B, iar pe cale de consecință a obligat pârâtul Consiliul Județean H să achite reclamanților drepturile reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2004 - 3 februarie 2005, sume ce se vor actualiza cu rata inflației până la data plății efective; a obligat pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională de Consultanță Agricolă, Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă H, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor H și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală H să plătească în solidar reclamanților drepturile reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 3 februarie 2005-2006, sume ce se vor actualiza cu rata inflației până la data plății efective; a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata și pe viitor a drepturilor reprezentând prima de concediu.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că pentru perioada 2004-2006 reclamanții sunt îndreptățiți la plata primei de vacanță, potrivit Legii 188/1999.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs B care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate iar pe fond respingerea acțiunii introductive de instanță, și Consiliul Județean H care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

În cererile de recurs s-au invocat argumente juridice prin care s-au combătut susținerile primei instanțe cuprinse în hotărârea atacată.

Analizând recursurile formulate în cauză, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Acțiunea a fost soluționată de către instanța de fond în baza Legii nr.554/2004. Această lege prevede la art.10, instanța competentă să soluționeze litigiile privind actele administrative emise de către o autoritate publică, precum și componența completului de judecată care este format din 2 JUDECĂTORI: Nemenționat

Art.10 din Legea nr.554/2004 a fost modificat în acest sens de pct.15 al art.I din Legea nr.262 din 19 iulie 2007 publicată în nr.510 din 30 iulie 2007.

Hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 22 noiembrie 2007, dată la care dispozițiile legale mai sus menționate erau deja în vigoare.

În această situație considerăm că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, fiind aplicabile astfel disp.art.304 aloin.1 pct.1 pr.civ.

În consecință, în baza art.312 al.3, pr.civ. instanța va admite recursurile formulate în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de pârâtele Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,-, sector 3, și Consiliul Județean H cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței nr.2933/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Harghita - ca instanță de contencios administrativ în complet legal constituit.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

3 exp.

12.03.2008.

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 207/2008. Curtea de Apel Tg Mures