Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2114/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2114
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Diaconu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta și pârâții CONSILIUL LOCAL TG.J, PRIMĂRIA TG.J împotriva sentinței nr.387 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât TEATRUL " " prin avocat lipsind recurenta reclamantă și recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL TG.J, PRIMĂRIA TG.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru intimatul pârât TEATRUL " " solicită admiterea recursurilor declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL TG.J, PRIMĂRIA TG.J și respingerea recursului declarat de reclamanta.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 387 din 04.02.2009, Tribunalul Gorjaa dmis în parte acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâții CONSILIUL LOCAL TG.J, PRIMĂRIA TG.J și TEATRUL " la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 04.12.2005, până la data de 04.02.2009.
S-a constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada noiembrie 2005.
S-a respins cererea privind calcularea drepturilor bănești în cuantum de 25% din salariul de bază și cererea privind obligarea la plata în continuare.
S-a respins acțiunea față de Teatrul " ".
În considerentele sentinței s-a reținut că potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din această lege, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la acordarea acestor drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, dar drepturile prevăzute de lege nu au fost acordate funcționarilor publici.
S-a constatat astfel că normele legale de suspendare a aplicării acestor drepturi nu mai sunt în vigoare,iar suspendarea actului normativ a avut ca efect doar amânarea aplicării acestuia și nu suprimarea definitivă a efectelor actului normativ ce a stabilit aceste drepturi.
In consecință, suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestuia, ce nu a fost abrogat printr-o dispoziție legală ulterioară, sau nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege, și ca urmare dreptul subzistă și după încetarea suspendării acesta devine actual, părțile urmând să fie repuse în drepturi cu efect retroactiv.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul prevăzut de lege să producă efectele pentru care a fost creat, iar autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general prevăzut de art. 1 din Constituție, coroborat cu art. 38 din aceasta.
În raport de caracterul acțiunii, ce are un obiect patrimonial și tinde la valorificarea unui drept de creanță pe care funcționarul public îl are față de instituția publică angajatoare, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art.1 alin.1 și art.3 alin.1 din 167/1958.
S-a apreciat că este neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata pentru viitor, în raport de faptul că nașterea obligației de plată nu este certă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Tg și Primăria Municipiului Tg J, precum și reclamanta, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, pârâții au arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea la acordarea sporurilor începând cu decembrie 2005, având în vedere că în perioada 04.12.2005 - 09.04.2007, reclamanta a fost personal contractual, deci nu putea beneficia de aceste sporuri.
Reclamanta recurentă a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit.c și d din legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective.
A precizat că împrejurarea că nu a fost adoptată o lege specială privind cuantificarea dreptului, este lipsită de relevanță și nu se poate constitui într-un impediment în aplicarea prevederilor art.31 din Legea 188/1999, întrucât dreptul său de a i se acorda cele două suplimente a devenit actual, ca urmare a încetării suspendării dreptului.
Cu privire la acordarea sporurilor și în viitor, s-a susținut că un drept câștigat reprezentând salarii, sporuri este câștigat și în continuare.
Examinând recursurile formulate, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanta a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări expres privind cuantumul dreptului, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se institui într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Prin soluția de admitere în totalitate a acțiunii reclamantei, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Potrivit considerentelor mai sus arătate, reclamanta este îndreptățită la acordarea în continuare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, neexistând actualmente nici o împrejurare de natură să limiteze în timp, pentru viitor, îndreptățirea la drepturile ce fac obiectul prezentului litigiu în afara încetării raporturilor de serviciu.
Analizând motivele de recurs, în raport de actele de la dosar, precum și legislația aplicabilă, se constată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamantei începând cu perioada 04.12.2005, întrucât, așa cum se constată și din copia carnetului de muncă ale reclamantei depus la dosar, aceasta a avut calitatea de personal contractual în perioada 04.12.2005 -10.04.2007 la Teatrul " ", astfel că drepturile solicitate pentru această perioadă nu se încadrează în prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 R, deci nu pot fi acordate.
În baza art. 312. Curtea va admite recursurile formulate, va fi modificată în parte sentința în sensul că vor fi obligați pârâții Primăria Tg.J și Consiliul Local Tg.J să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% pentru fiecare, începând cu 10 aprilie 2007 și în continuare, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației de plată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta și pârâții CONSILIUL LOCAL TG.J, PRIMĂRIA TG.J împotriva sentinței nr.387 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
Modifică sentința în parte în sensul că obligă pârâții Primăria Tg.J și Consiliul Local Tg.J să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% pentru fiecare, începând cu 10 aprilie 2007 și în continuare, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației de plată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/18.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Constantin DiaconuJudecători:Constantin Diaconu, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie
