Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 212/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 212/
Ședința publică de la 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu judecător
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în-, împotriva sentinței nr.2588/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta Ministerul Economiei și Finanțelor - Prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, prin consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimații în cauză au depus concluzii scrise la dosar la care se află atașate și un set de înscrisuri, și au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Întrebat fiind reprezentantul recurentei F - G, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei - G:G, susține oral motivele de recurs. Precizează că sentința atacată nu cuprinde absolut nici un motiv de fapt și de drept referitor la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la asigurarea fondurilor pentru plata despăgubirilor bănești solicitate de reclamanți. Recurenta Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite și, prin urmare are obligația de a depune toate diligențele în vederea asigurării resurselor necesare, aferente cheltuielilor reprezentând drepturi salariale ale personalului din subordine. Arată că prin obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la includerea în bugetul de stat a pretențiilor reclamanților, instanța încalcă expres de fapt Legea nr.500/2002 respectiv dispozițiile ce stabilesc în mod imperativ competențele în stabilirea și rectificarea bugetelor destinate fiecărei ordonator de credite. Față de considerentele arătate pe larg și prin motivele de recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantele, au solicitat obligarea la plata drepturilor salariale, reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul compartimentelor economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești, pentru perioada 1 noiembrie 2004- 1 noiembrie 2007, actualizate și obligarea în continuare la acordarea acelorași drepturi, a Tribunalului Galați, Curții de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr.2588/30 noiembrie 2007, a admis acțiunea reclamanților.
În motivarea sentinței, s-a reținut că, recrutarea și atribuțiile managerului economic sunt reglementate unitar, respectiv atât pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și pentru celelalte instanțe, conform art.126 - 128 din Legea nr.304/2004, iar potrivit art.125 alin.1 din aceiași lege, curțile de apel, tribunalele, au în structura lor, câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar pentru anul 2004, salarizarea acestora, s-a făcut, potrivit Anexei II a nr.OUG82/2004 cu precizarea că, pentru același personal angajat la Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea s-a făcut diferențiat, potrivit Anexei I din aceiași ordonanță.
Situația salarizării s-a menținut și în anul 2005 prin nr.OUG92/2004, în anul 2006 prin nr.OG2/2006 și în anul 2007 prin nr.OG6/2007.
A reținut Tribunalul că, pentru categoria de salariați în discuție, aflată la nivelul Curților de Apel și tribunalelor, s-a creat o stare de discriminare, astfel că, legislația națională este în contradicție și cu normele comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale, consacrate prin art.4 din CEDO, deși, ar trebui să fie, în deplină concordanță.
Mai reține instanța că, în același sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.262/21.06.2007.
Împotriva sentinței, au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Criticele formulate au în vedere aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate, după cum urmează:
În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor se invocă încălcarea art.261 pct.5 Cod proc.civilă, prin aceea că, hotărârea nu este motivată, în ce privește obligarea recurentului la plata drepturilor pretinse de reclamanți.
Se susține în argumentarea acestei critici că, instanța de fond trebuia să observe, lipsa calității de angajator a ministerului în raport de reclamanți, astfel că, neplata diferenței de drepturi salariale nu-i aparține.
Sub un alt aspect, Ministerul Justiției, este ordonator principal de credite și drept urmare, are obligația de a depune toate diligențele în vederea asigurării resurselor necesare, aferente cheltuielilor reprezentând drepturi salariale ale personalului din subordine, pe baza formulării unui proiect de buget, supus examinării recurentului, ce urmează să-și exprime punctul de vedere care în ipoteza în care este neconcordant cu cel exprimat de ordonatorul principal de credite, urmează să hotărască Guvernul.
În recursul formulat de Ministerul Justiției se susține că hotărârea pronunțată în cauză, încalcă prevederile nr.OG6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Din această perspectivă, referirile primei instanțe la nerespectarea normelor de drept comunitar sunt lipsite de conținut, cu atât mai mult cu cât Ordonanța nr.6/2007, este consecutivă tratatelor semnate de Statul român, ceea ce presupune integrarea în dreptul intern a prevederilor normelor comunitare, de plano.
Hotărârea este nelegală și pentru că, a menținut obligația de plată și pentru viitor, deși instanța nu putea prevedea existența și evoluția acestui drept în viitor, având în vedere posibilitatea încetării sau modificării raporturilor juridice dintre părți, precum și posibilitatea modificării legislației avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii.
Instanța de fond a stabilit că între cele două categorii de salariați ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Apel și Tribunal - există o stare de discriminare, deși nu avea atribuții în acest sens, întrucât modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de Statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă de apreciere prin prisma discriminării, astfel încât și sub acest aspect cadrul legal stabilit de nr.OG137/2000, a fost depășit.
În fine, faptul că funcționarii publici din cadrul sunt salarizați conform Anexei I la Ordonanță, în timp ce funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești sunt salarizați conform Anexei III, nu poate fi socotită "discriminare", întrucât situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, determină soluții diferite ale legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate.
Recursurile au fost declarate în termen legal.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de Ministerul economiei și Finanțelor, deși criteriile formulate vizează nemotivarea prin hotărâre, obligației recurentului la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost solicitate de reclamanți, în fapt, întreaga argumentare are în vedere calitatea procesuală pasivă, în litigiu, afirmându-se că, nu poate fi parte în proces, câtă vreme, nu există raporturi similare cu cele dintre angajat și angajator.
Această chestiune a fost invocată pentru prima dată în recurs, urmând a fi examinată pe de o parte în raport de dispozițiile Legii nr.500/2002, dar și ale nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002.
Astfel, potrivit Legii nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce cad în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv, asigură pregătirea proiectelor de lege bugetare anuale, a legilor de rectificare și legilor privind aprobarea contului general anul de execuție, având ca atribuțiuni, elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare bugetului de stat.
În acest context, recurentul are obligația de a aloca Ministerului Justiției, fondurile bugetare necesare plății drepturilor salariale cuvenite angajaților, iar sub aspectul discutat, subzistă calitatea procesuală pasivă, a acestuia în litigiu.
Calitatea procesuală a recurentului, este dată și de art.1 din nr.OUG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, ce prevede că, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă, ceea ce presupune că, drepturile salariale pot fi plătite numai sub condiția alocării de către a sumelor necesare.
Curtea, constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând a fi înlăturate.
În recursul Ministerului Justiției, un prim motiv de critică a hotărârii se referă la încălcarea prevederilor nr.OG6/2007.
Curtea, va reține pasajele pertinente din sentința atacată, apreciind că în mod corect, prima instanță a făcut referire la nerespectarea art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care, a stabilit că diferența de tratament devine discriminare, atunci când instituțiile statale induc distincții între situații analoage și comparabile.
Funcționarii publici, în speță reclamanții, de la nivelul Curții de Apel și Tribunalului, desfășoară aceleași activități în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ ca și aceia din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 126 alin.4 și 130 alin.2 din Legea nr.304/2004, ceea ce impune indubitabil același tratament sub aspectul salarizării.
Această critică va fi înlăturată ca nefondată.
S-a mai susținut că instanța de fond a menținut obligația instituită în sarcina recurentului și pentru viitor, ce este fundamental greșit, aceasta neputând previziona asupra evoluției legislației în domeniu pentru viitor și nici asupra modificării sau încetării raporturilor juridice dintre părți.
Și această critică este nefondată, obligația de plată pentru viitor, trebuind a fi înțeleasă sub condiția îndeplinirii ei, până la apariția unor modificări legislative, care să aibă în vedere uniformizarea salarizării funcționarilor publici, sau altă formă de salarizare.
Este de la sine înțeles că pentru ipoteza modificării sau încetării raporturilor de serviciu între părți, obligația chiar stabilită pentru viitor, nu mai poate subzista, în mod obiectiv.
S-a mai susținut că, instanța, nu are abilitatea de a constata ea însăși discriminarea, iar prin hotărârea pronunțată, au fost depășite limitele puterii judecătorești.
Aserțiunea reclamantului este neavenită, întrucât instanța avut în vedere Hotărârea nr.262/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, emisă în temeiul nr.OG137/2000 de, singura autoritate abilitată să constate existența unei discriminări.
Instanța de fond nu putea face abstracție de actul depus, iar în sprijinul acestei opinii, se precizează că, pe baza Hotărârii nr.262/2007 a fost inițiată modificarea nr.OUG100/2007, în sensul amendării dispoziției referitoare la înscrierea tuturor funcționarilor publici de la nivelul instanțelor judecătorești, pe anexa I, în ce privește salarizarea.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și disp.art.312 Cod proc.civilă, va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în-, împotriva sentinței nr.2588/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
I VOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 25 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
Grefier,
- -
Red./31.03.2008
Tehno ZE /31.03.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile
