Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2128/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2128
Ședința publică de la 21 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr.546 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă G lipsind intimatul reclamant
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru Gas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.546 din 11 martie 2008, Tribunalul Gorja respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta DGFP
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea reclamantului G, a dispus anularea adresei nr.59818 din 27.12.2007 emisă de pârâta DGFP G, precum și reîncadrarea reclamantului pe funcția publică de execuție de consilier superior clasa I, grad profesional superior, tr.I, cu respectarea tuturor drepturilor conferite acestui grad profesional, începând cu 01.10.2007.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, urmare a aplicării criteriilor pentru reîncadrarea în funcția publică, reclamantul la data de 15.07.2007 a obținut un punctaj de 7,558 puncte conform fișei individuale, aceasta fiind consilier juridic.
Conform art.4 alin.1 litera a, pentru reîncadrarea în gradul profesional "superior", funcționarul public trebuie să obțină minim 7 puncte, în speță reclamantul obținând 7,558 puncte.
Potrivit art.5 din Ordinul 218/2003, reîncadrarea funcționarilor publici se face în ordinea punctajelor obținute în condițiile art.3 și 4, iar în situația în care numărul funcționarilor publici care au obținut punctajele minime prevăzute pentru reîncadrare este mai mare decât numărul funcțiilor publice stabilite și avizate pentru gradele profesionale, art.5 alin. 2 prevede criterii suplimentare: programe sau cursuri de formare profesională, sau forme de învățământ postuniversitar urmate; doctorat în specialitatea funcției publice; vechimea în categoria, clasa și gradul funcției publice deținute la data intrării în vigoare a Legii nr.161/2003.
Pe de altă parte conform L 161/2003 autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora funcționează funcționarii publici au obligația de a efectua reîncadrarea acestora pe posturi, în acest sens ANFP a emis Ordinul 218/2003.
Pe baza criteriilor stabilite prin acesta reclamantul a obținut punctajul, reținându-se vechimea în funcția de specialitate.
Dacă punctajul obținut de reclamant nu ar putea conduce la o promovare pe o funcție superioară, s-a apreciat că ar fi fost inutil ca aceasta să fie punctat în raport de criteriile legale ce privesc activitatea și pregătirea funcționarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea cererii de recurs, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al intimatului reclamant, arătând că drepturile cuvenite reîncadrării pe funcția de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, deși au fost solicitate începând cu 01.10.2007, indirect acesta contestă încadrarea făcută prin decizia nr. 69/2003.
S-a mai susținut că data de la care se calculează termenul de prescripție este data luării la cunoștință despre existența actului administrativ contestat.
Recurenta a mai arătat că formularea unei adrese în cursul anului 2007, din partea intimatului reclamant către DGFP G, referitoare la modul cum a fost reîncadrat în anul 2003 nu reprezintă decât o încercare a acestuia de a fi repus în termenul de a contesta reîncadrarea.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, întrucât reîncadrarea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.6 alin.3 din OG nr.92/2005 și ale OUG nr.82/2004.
În dovedirea cererii de recurs, recurenta a depus la dosar adresa nr.19451/17.07.2003, fișa individuală pentru reîncadrarea reclamantului în noua funcție conf. Legii nr.161/2003.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de pârâtă și dispozițiilor art.3041Cod pr. civilă se rețin următoarele aspecte.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant s-a solicitat anularea adresei nr.59818 din 27.12.2007 emisă de DGFP G și reîncadrarea reclamantului pe funcția de consilier superior clasa I, grad profesional superior, treapta
Prin adresa contestată i s-a comunicat reclamantului că prin Decizia nr.69/2003 emisă de DGFP Gaf ost reîncadrată în funcția publică de execuție de inspector grad profesional asistent, clasa
În fapt, prin acțiunea introductivă reclamantul a contestat reîncadrarea sa în funcția publică de execuție, aceea de inspector asistent clasa I, ce a fost efectuată la data de 15.07.2003, în baza Deciziei nr.69/2003, emisă de către DGFP D, chiar dacă cererea de reîncadrare în funcția publică de consilier, clasa I,grad profesional superior este solicitată începând cu data de 01.10.2007.
Cu adresa nr.19451/17.07.2003(depusă la fila 17 dosar recurs), reclamantului i-a fost comunicată sub semnătură, decizia nr.69/2003, emisă de către directorul executiv al DGFP
În recurs s-a depus la dosar și fișa individuală prin care reclamantul a luat la cunoștință de reîncadrarea sa făcută în baza Legii nr.161/2003, act emis de instituție la data de 09.07.2003.
În speță, actul administrativ atacat - respectiv decizia de reîncadrare nr.69/2003 - este un act administrativ cu caracter individual, astfel încât îi sunt aplicabile termenele stabilite prin art.11 alin. (1) și (2) din legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv termenul de 6 luni care reprezintă regula, cu excepția reglementată în alin.(2) al aceluiași articol, când pentru motive temeinice, care urmează a fi analizate de instanță în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin.1, dar numai târziu de un an de la data emiterii actului.
În raport de prevederile art.11 alin.1 și 2 din Legea contenciosului administrativ, acțiunea introdusă de reclamant la data de 7 ianuarie 2008 este formulată cu mult peste termenul de 6 luni, așa încât acțiunea este prescrisă.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune ce a fost invocată de către recurentă este întemeiată.
Întrucât excepția prescripției este o excepție dirimantă și absolută, aceasta face de prisos analizarea celorlalte motive de fiind invocate în cuprinsul cererii de recurs.
Față de cele arătate, urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă să fie admis prezentul recurs.
Pe cale de consecință, se va modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr.546 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud. -
Tehn..2ex 27 Octombrie 2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel