Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 213 /R/2008 Dosar nr-

Ședința publică din data de 25 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu

- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru

- - - - președinte de secție

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 4044/CA din 7.12. 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2008, și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 4044/CA 7.12.2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, și în consecință și au fost obligați pârâții Ministerul Administrației Și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului B, să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază aferent anului 2005, suma actualizată cu rata inflației și dobânda legală la data plății efective; de asemenea a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze către Ministerul Administrației și Internelor fondurile necesare achitării sumelor de mai sus.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul îndeplinește funcția de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului

Potrivit art. 6 din G nr.38/2003 " Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, de ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al Ministerului d e Interne".

Potrivit art. 2 alin.1 din OUG 118/2004 aplicarea dispozițiilor art. 6 din OG 38/2003 a fost suspendată.

Drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005 exista deoarece ele nu au fost înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantului conform dispozitivului.

Având în vedere că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice justifică calitate procesuală pasivă în cauză, instanța a respins cererea de chemare în garanție a acestuia.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive iar drepturile reclamatului au fost în mod greșit admise deoarece acestea ori au fost suspendate în mod succesiv prin legile bugetului de stat.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Conform art.6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personalul contractual, polițiștilor și se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Rezultă că dreptul la sporul de fidelitate s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativelor de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.

Dreptul la sporul de fidelitate pentru anul 2005, acesta a fost suspendat conform dispozițiilor art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004.

Textul prin care a fost suspendat plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 nu mai este în vigoare dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la sporul de fidelitate nu a fost înlăturat ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestei suspendări revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea 47/1992, instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus arătate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.16, 41 și 53 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul OG nr.38/2003.

Sporul de fidelitate reprezintă un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamant, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamanților.

Rezultă în aceste condiții că recurentul are calitate procesuală pasivă deoarece acesta, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, acesta trebuind să aibă în vedere la elaborarea proiectului bugetului de stat și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești. Ca atare excepția urmează a fi respinsă.

Față de aceste considerente curtea, va respinge recursul pârâtului nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor;

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 4044/CA/7.12. 2007 Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. - - 25.03.2008

Dact- 03.04.2008/2 ex

Jud fond- A /E

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Brasov