Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 213/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 213
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, C, prin reprezentantul SINDICATUL LUCRĂTORILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ - COMUNA, împotriva sentinței nr. 663//07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul Sindicatul Lucrătorilor din Administrația Publică Locală a comunei, avocat, potrivit împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata Unitatea Administrativ Teritorială - Primăria comunei Miresii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentului Sindicatul Lucrătorilor din Administrația Publică Locală a comunei declară că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului Sindicatul Lucrătorilor din Administrația Publică Locală a comunei consideră că recurenții sunt îndreptățiți a primi drepturile solicitate, întrucât s-a admis recursul în interesul legii prin decizia nr. 37 de unde rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul funcționarilor publici, opinează că se acordă această indemnizație.
Față de cele precizate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila, reclamantul Sindicatul Lucrătorilor din Administrația Publică Locală a comunei în numele membrilor, C, a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Primăria comunei Miresii, la plata indemnizației lunare de dispozitiv, în cuantum de, 25% din salariul de bază începând cu data de 1 august 2003 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 663/ din 7 octombrie 2009 respins acțiunea, motivând că reclamanții - membrii sindicatului reprezentant sunt funcționari publici în cadrul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Primăria comunei Miresii, situație în care nu poate beneficia de indemnizația de dispozitiv care se acordă numai personalului militar și civil din instituțiile enumerate la art. 1 din Legea nr. 138/1999, iar nu întregului personal auxiliar din administrația publică.
Împotriva sentinței a declarat recurs reprezentantul reclamanților, Sindicatul Lucrătorilor din Administrația Publică Locală a comunei, criticând- pentru motive de nelegalitate, în sensul greșitei interpretări a dispozițiilor legale aplicabile, respectiv Legea nr. 138/1999, Ordinul nr. 496/2003, Ordinul nr. 275/2002.
Recursul s-a declarat în termen legal și este legal timbrat.
Recursul este nefondat.
În examinarea criticilor aduse sentinței instanței de fond se constată că, potrivit Legii nr. 138/1999 s-a reglementat salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din cadrul acestor instituții.
Prin Ordinul nr. 496/2003, acordarea indemnizației de dispozitiv la care se referă Legea nr. 138/1999, s-a prevăzut a fi acordată și personalului civil din cadrul administrației publice.
Curtea, nu poate ignora enumerarea limitativă din Legea nr. 138/1999 care se referă doar la personalul civil care își desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și faptul că Ordinul nr. 496/2003, nu poate adăuga la legi, prin acordarea de drepturi neprevăzute de actul normativ cu valoare superioară.
Pe de altă parte, invocându-se faptul că acest drept a fost recunoscut la nivel național, în beneficiul altor colegi, se induce ideea că reclamanții invocă incidental existența unei discriminări salariale în raport de angajații civili din cadrul instituțiilor
publice de apărare națională, care aparțin din punctul de vedere al reclamanților, aceluiași minister.
Or, pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, ar trebui să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
În același sens, Curtea Europeană a apreciat principiul legalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
În sfera dreptului comunitar, principiul legalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate similar, cu excepția cazului în care, tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Se constată însă, că salarizarea personalului din sistemul administrației publice și stabilirea drepturilor de care aceștia beneficiază este reglementată prin legi speciale, fiind un regim de salarizare diferit de al altor categorii de personal.
Conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului civil din cadrul administrației publice locale față de cele pe care le are personalul civil din cadrul () precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între cele două categorii profesionale.
Modalitatea de salarizare a reclamanților este distinctă de cea reglementată pentru personalul civil din cadrul care este motivată de locul și rolul, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru acele categorii profesionale, precum și de raporturile de comandă în care se află personalul civil din cadrul instituțiilor enumerate de Legea nr. 138/1999.
Față de cele expuse, văzând și art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, C, prin reprezentantul SINDICATUL LUCRĂTORILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ - COMUNA, împotriva sentinței nr. 663//07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /16.03.2010
Tehnored./4 ex./31.03.2010
Fond:
Comunicat 2 ex./01.04.2010
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Elena Romila, Simona Gavrila