Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2135/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2135
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 21 aprilie 2009 privind soluționarea recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR împotriva sentinței numărul 68 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și REPREZENTAȚI DE SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O "" și intimata pârâtă DIRECȚIA ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT DIN CADRUL CONSILIULUI LOCAL S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților din ședința publică de la 21 aprilie 2009 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 28 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 68/12.01.2009 Tribunalul Oltaa dmis în parte cererea formulată de Sindicatul din Administrația Publică O " Consilium", în numele membrilor de sindicat: și, în contradictoriu cu Instituția Primarului Municipiului S, și Direcția Administrare a Domeniului Public și Privat, și a obligat pârâtele la plata suplimentului postului de 25% și a suplimentului treptei de 25%, începând cu 01.10.2005 și până la data pronunțării 27.01.2009, funcție de perioada lucrată, sume actualizate la data plății.
A respins cererea privind acordarea pe viitor a drepturilor, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Administrare a Domeniului Public și Privat S, conform carnetelor de muncă atașate la dosar, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, pârâtul are obligația de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate.
Pe de altă parte, funcționarii publici sunt salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 - care reprezintă Statutul funcționarilor publici - și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit. c și d din actul normativ anterior menționat, cele două suplimente fiind introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 și publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea nr.188/1999-R, suspendarea acestor dispoziții continuând conform OG nr.2/2006 până la finele anului 2006, după care nu s-a mai dispus în acest sens iar reclamanții nu au primit respectivele suplimente.
Ca atare, începând cu data de 23.11.2004 (când a intrat în vigoare OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, dreptul privind acordarea celor două suplimente a fost suspendat însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului respectiv, art.38 din Codul muncii prevăzând în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrare în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d au fost doar suspendate prin actele normative respective, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului respectiv, situație în care suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui câtă vreme prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege privitoare la acest drept.
Fiind de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut de lege să fie lipsit de substanța sa și practic lipsit de valoare.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prevede în art.1 din Protocolul adițional nr.1 că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare fiind un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul Convenției menționate.
.
În ceea ce privește solicitarea privind obligarea la plata drepturi și după data pronunțării, s-a apreciat că cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, obligația pârâtelor nefiind certă nici cu privire la existența dreptului reclamanților, nici cu privire la perioada pentru care se datorează.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
Dacă s-ar admite teza, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, nici una dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va respinge recursul formulat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR împotriva sentinței numărul 68 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. C
Ex.2//15.05.2009
Jud. fond T
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu
