Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 215/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 215/
Ședința publică din 06 martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea cererii de revizuire a Deciziei nr.1302/R din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu - M, cerere formulată de Sindicatul ACORD Tg.- și de, I, toți cu sediul procesual ales în Târgu - M,-, jud.
La apelul nominal răspunde în numele revizuienților membri de sindicat, jurisconsult pentru Sindicatul Acord Tg.-M, revizuenții, lipsă fiind restul revizuenților și intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Sindicatului Acord Tg.-M depune la dosar note de ședință și copii ale unor hotărâri judecătorești(care nu era redactate și nu puteau fi prezentate) despre care au luat cunoștință ulterior atacării sentinței.
Ne fiind cereri formulate instanța acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuentului Sindicatul ACORD Tg.-M solicită admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecință modificarea deciziei atacate și admiterea acțiunii reclamanților-revizuenți. Invocă disp.art.322 pct.2 pr.civ. și învederează faptul că hotărârile judecătorești depuse azi în instanță sunt acte noi despre care nu aveau cunoștință, astfel s-au acordat aceleași drepturi solicitate de ei numai funcționarilor publici din cadrul instituției intimate - DGASPC M, creându-se astfel o discriminare vădită între salariații aceleiași unități.
(se acoperă lipsa proceduri de citare prin prezența sa) solicită îndreptarea erorii strecurate la pct.3 din cererea de revizuire în sensul că solicită rejudecarea recursului și respingerea recursului formulat de intimata DGASPC M, iar pe fondul cauzei arată că susține concluziile puse de reprezentantul Sindicatului ACORD Tg.-M, confirmând faptul că s-a creat o discriminare în cadrul unității între salariați.
Revizuenții, -, pune aceleași concluzii și susțin motivele invocate de reprezentantul Sindicatului ACORD Tg.-
CURTEA,
Prin cererea de revizuire formulată de revizuienții, Elida, I, G A, prin Sindicatul ACORD Tg-M, s-a atacat decizia nr.1302/30.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Tg.-M, în sensul respingerii recursului formulat de către pârâta DGASPC împotriva sentinței nr.721/2007 completată prin încheierea nr.38/2007 pronunțate de Tribunalul Mureș, privind solicitarea plății sporului de dispozitiv de către salariații pârâtei.
În drept s-au invocat dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ.
Cu privire la incidența art.322 pct.5 pr.civ. revizuienții invocă existența unor acte noi prin care înțeleg să dovedească faptul că au dreptul la plata unui spor de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
Aceste acte noi sunt hotărâri judecătorești prin care o parte din angajații pârâtei au obținut drepturile solicitate. S-a menționat că decizia Curții de Apel Tg-M care constituie actul nou nu a putut fii înfățișată la dosar independent de voința părților, lipsind efectiv timpul necesar solicitării dispozitivului acestei hotărâri.
Analizând cererea de revizuire instanța reține următoarele:
Art.322 alin.1 pct.5 pr.civ. prevede că "dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Actele invocate de revizuienți, respectiv hotărâri judecătorești, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de aceste dispoziții, deoarece existau la data pronunțării hotărârii și nu s-a făcut nicio dovadă că ar fi fost reținute de cealaltă parte.
Art.322 alin.1 pct.5 pr.civ. se referă la acte care existau la data pronunțării hotărârii, însă au fost reținute de cealaltă parte sau nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Pe de altă parte, în sistemul judiciar român hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe nu sunt obligatorii, nefiind reglementate instituția precedentului judiciar.
Față de cele mai sus menționate instanța va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de, Elida, I, G A, prin Sindicatul ACORD Tg-M, toți cu sediul procesual ales în Tg-M-, județul M, împotriva deciziei nr.1302/30.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
09.04.2008./2 exp.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat