Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 218/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 01.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.218
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.02.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C - S, împotriva sentinței civile nr.946/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 14.02.2008, concluzii scrise din partea reclamantei - intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.946/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș admite acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C-
Obligă pârâta să plătească reclamantei prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002 și 2003, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În motivarea soluției, instanța de fond reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C-S, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002 și 2003, actualizate în raport de rata inflației, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
Reclamanta arată că, potrivit art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, în calitate de funcționar public, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Aplicarea acestui text de lege a fost suspendată printr-o serie de acte normative, respectiv, art. 3 alin.1 din nr.OUG 33/2001, art. 32 din Legea nr. 744/2001, art. 12 din Legea nr. 743/2001și art. 10 alin.3 din Legea nr. 631/2002.
Reclamanta invocă și prevederile art. 64 alin.1 și 2 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora, în cazuri speciale, poate fi suspendată aplicarea unui act normativ, urmând ca la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare să reintre de drept, în vigoare. Cu toate acestea, reclamantei nu i-au fost acordate drepturile prevăzute de lege.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece nașterea dreptului reclamantei s-a realizat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii, motivat de faptul că textul de lege pe care reclamanta își întemeiază pretențiile a fost suspendat de drept, începând cu nr.OUG 33/2001. Pe de altă parte, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C-S este o instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății Publice, iar bugetul alocat cu privire la drepturile salariale ale funcționarilor publici este cu destinație precisă, suma alocată neputând fi modificată.
Examinând acțiunea reclamantei, actele - probe aflate la dosar, văzând pozițiile exprimate de părți, precum și dispozițiile legale în materie, instanța constată că este întemeiată acțiunea reclamantei, și o admite în baza următoarelor argumente în fapt și în drept:
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in Legea nr. 188/1999.
Potrivit art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, la plecarea în concediul de odihnă funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 alin.1 din Legea nr.380/2005.
Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv din raportul juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv, să dea o anumită sumă de bani.
Suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la plata primei de vacanță către funcționarii publici, nu echivalează cu stingerea acestui drept, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Dreptul la plata primei de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța constată că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră in conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001 - 2003, motiv pentru care în temeiul art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamantă.
Nu s-au găsit întemeiate excepțiile invocate de pârâtă în apărare: excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și nici excepția prescripției dreptului la acțiune, în baza următoarelor considerente.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici este o lege specială față de prevederile din Legea nr. 554/2004 care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici nu se prevede în acest caz o procedură prealabilă obligatorie, sens în care se respinge excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune: potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este de 3 ani și curge de la data nașterii. Dispoziția de acordare a primei de concediu prevăzută de art. 34 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată prin acte normative succesive până la 31.12.2006, astfel că termenul de prescripție nu este împlinit.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C - S recurează, în termenul legal, hotărârea tribunalului cerând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pe considerentul că, fiind o instituție în subordinea Ministerului Sănătății Publice, în bugetul aprobat de acesta ca ordonator principal de credite, nu a fost inclus la capitolul cheltuieli de personal și o astfel de sumă, ca cea stabilită în favoarea reclamantei, iar instituția pârâtă a fost obligată să respecte bugetul aprobat și alocat.
Curtea, analizând recursul de față, pentru motivul invocat și potrivit prevederilor art.3041Cod procedură civilă, constată că este nefondat și va fi respins în consecință, menținând soluția temeinică și legală a instanței de fond, ale cărei considerente, Curtea și le va însuși.
Recurenta nu aduce hotărârii primei instanțe critici de nelegalitate, simpla susținere că nu deține fonduri cu destinația stabilită prin hotărârea tribunalului nefiind în măsură să formeze convingerea că instanța a pronunțat o soluție lipsită de temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; aspectul sesizat de recurentă este de natura fazei ulterioare judecății, a executării hotărârii.
Așa fiind, cu aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C - S împotriva sentinței civile nr.946/CA/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 21.02.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/01.04.08
TEHNORED:/01.04.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
