Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 221/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 221/F-CONT

Ședința publică din 08 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamanta domiciliată în Pitești,-,.49,.A,.4, județul A, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ROMÂNIA cu sediul în B,-, sector 3 și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI cu sediul în B, str.G-ral nr.28-30, sector 1.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra acțiunii au avut loc în ședința publică din 02.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Pronunțarea asupra acțiunii s-a amânat la data de 08.12.2009, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Constată că la data de 10 august 2003, Din a formulat contestație împotriva avizului nefavorabil acordat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici privind transformarea unui post de referent de specialitate clasa II, gradul superior, treapta I, într-un post de inspector de muncă, clasa I, gradul superior, treapta I și a solicitat anularea acestuia cu consecința obligării Inspectoratului Teritorial d e Muncă A să emită actul administrativ prin care să fie promovată în gradul profesional corespunzător.

În motivarea contestației a susținut că urmare a susținerii unui concurs de promovare din funcția de referent de specialitate, clasa II, gradul profesional superior, treapta I, în funcția de inspector de muncă, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a comunicat angajatorului său, Inspectoratul Teritorial d e Muncă la data de 26 noiembrie 2008 avizul favorabil pentru transformarea postului deținut.

Ulterior, în raport de poziția Ministerului Educației, Cercetării și de a nu-i recunoaște diploma de licență, deoarece a urmat cursurile Universității din B, Inspectoratul Teritorial d e Muncă Aas olicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, reanalizarea avizului favorabil transformării postului în discuție, iar prin avizul rectificativ din data de 25 martie 2009, contestatoare a fost omisă.

În această situație, Inspectoratul Teritorial d e Muncă A refuză încadrarea contestatoarei pe postul cuvenit consecința promovării concursului, atitudine considerată de ea inacceptabilă, motivat de faptul că a absolvit cursurile unei facultăți acreditate, iar ministerul d e resort și-a emis diploma de licență.

La cererea intimatei, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, a fost introdus în cauză pentru a-i sprijini apărarea, Ministerul Educației, Cercetării și care prin adresa din data de 24 februarie 2009, înștiințat-o că forma de învățământ urmată de contestatoare nu era acreditată să funcționeze provizoriu

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin adresa din data de 4 octombrie 2008, Inspectoratul Teritorial d e Muncă A în cadrul căruia funcționează contestatoarea a solicitat intimatei Agenția Națională a Funcționarilor Publici avizul în vederea transformării unor posturi pe care sunt încadrați funcționari publici care au absolvit o formă de învățământ superior de lungă durată, în posturi de nivel superior.

În conținutul adresei, la poziția 3, este menționată contestatoarea Din care deținea funcția de referent specialitate clasa II, gradul profesional superior, treapta I, urmând să fie promovată în funcția de inspector de muncă, clasa I, gradul profesional superior, treapta

Adresa a fost însoțită de procesul final al examenului de promovare în clasă a funcționarilor în discuție și copiile diplomelor de licență ori adeverințele atestatoare a unor forme de învățământ superior de lungă durată.

La data de 26 noiembrie 2008, intimata a emis avizul favorabil transformării posturilor la care se referă adresa de mai sus, printre care și postul de referent de specialitate clasa II, gradul superior, treapta I, în post de inspector de muncă, clasa I, gradul superior, treapta I, privitor la contestatoare.

Prin adresa din data de 18 iunie 2009, Ministerul Educației, Cercetării și a comunicat intimatei, că la data înscrierii contestatoarei în anul I de studii la Universitatea, specializarea -Psihologie, forma de învățământ ID urmată de către aceasta nu era acreditată de legislația în vigoare, anume nr.HG1609/2004.

Așa fiind, prin actul intitulat aviz rectificativ emis la data de 25 martie 2009, intimata a comunicat Inspectoratului Teritorial d e Muncă A că avizul favorabil privește doar transformarea a două posturi de referent clasa III în postul de inspector de muncă, gradul principal etc. și un post de referent clasa III, gradul asistent etc. fiind omis postul de referent de specialitate clasa II, gradul profesional superior, treapta I, transformat în inspector de muncă, clasa I, gradul profesional superior, treapta I ce o viza pe contestatoare.

În raport de reevaluarea situației profesionale a contestatoarei, angajatorul acesteia a refuzat să o mai încadreze pe postul cuvenit, consecința promovării prin concurs, ceea ce a determinat-o să se adreseze instanței.

Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

În cauză, contestatoarea este vătămată prin actul unilateral cu caracter individual emis de autoritatea publică intimată, care a rectificat avizul favorabil inițial, înlăturându-i dreptul de a fi promovată și prin refuzul angajatorului de a încadra-o pe postul corespunzător pregătirii sale profesionale, interesul promovării prezentei fiind evident.

Susținerea intimatei în sensul că avizul contestat nu se circumscrie prevederilor art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004, întrucât acesta nu naște, nu modifică și nu stinge raporturi juridice prin el însuși, totodată îi lipsește caracterul executoriu al actului administrativ, nu poate fi primită.

Din această perspectivă, omiterea contestatoarei avizul rectificativ este de natură a crea consecințe juridice privitoare la aceasta, care este privată de dreptul de a fi încadrată în gradul profesional corespunzător, așa că actul prin care se concretizează este un act administrativ propriu-zis.

Pe fondul cauzei, emiterea avizului rectificativ pe baza adresei Ministerului Educației, Cercetării și evocate, nu se justifică devreme ce cursurile universitare urmate de aceasta s-au finalizat prin susținerea examenului de licență și obținerea diplomei provenind de la aceeași instituție de învățământ superior.

Cu alte cuvinte, prin eliberarea diplomei de licență, Ministerul Educației, Cercetării și a recunoscut forma de învățământ urmată de contestatoare, acoperind pretinsa neacreditare în momentul înscrierii contestatoarei la cursurile universitare.

În concluzie, va admite contestația și va anula avizul rectificativ analizat obligând Inspectoratul Teritorial d e Muncă A să emită actul administrativ de promovare a contestatoarei în funcția de inspector de muncă, clasa I, gradul superior treapta

Totodată va respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimată și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și care nu este emitentul actului contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de domiciliată în Pitești,-,.49,.A,.4, județul A, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ROMÂNIA cu sediul în B,-, sector 3 și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI cu sediul în B, str.G-ral nr.28-30, sector 1.

Anulează avizul rectificativ emis de Agenția Naționala a Funcționarilor Publici la data de 25 martie 2009 (fila 14).

Obligă Inspectoratul Teritorial d e Muncă A să emită actul administrativ de promovare a contestatoarei în funcția de inspector de muncă, clasa I, grad superior, treapta

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata Autoritatea Națională a Funcționarilor Publici din România.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

Judecător - -

Grefier,

- -

Red./10.12.2009

GM/5 ex.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 221/2009. Curtea de Apel Pitesti