Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 229/
Ședința publică din 14 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan Mircea
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de - împotriva sentinței civile nr. 3145/ din 1 noiembrie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că lucrările care au fost efectuate la termenul de judecată din 7 aprilie 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 aprilie 2008.
După deliberare,
CURTEA D E APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 3145/CA din 01.11.2007 pronunțată a Tribunalul Iași au fost respinse excepțiile netimbrării și prematurității formulării cererii, precum și a necompetenței materiale a instanței, ca neîntemeiate.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.
A fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul -, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, ca neîntemeiată, iar în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.
Au fost respinse cererile de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că
În fapt, reclamantul - este angajat al pârâtului Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, având statut de funcționar public.
Începând cu luna aprilie 2004, conform ordinului Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, personalului din cadrul Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Iis -a acordat sporuri de până la 30 % din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase, prevăzute în Anexa 1.2, respectiv sporuri de până la 75 % din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzute în Anexa 1.1.
În temeiul dispozițiilor acestui ordin, la nivelul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță I s-a procedat la individualizarea de către o comisie a sporurilor de care beneficiază fiecare salariat, fiind încheiat procesul verbal nr. X/6806 din 12.01.2004 și fiind emis Ordinul de Zi pe Unitate nr. S/6 din 12.01.2004.
Începând cu data de 01.09.2004, plata sporurilor menționate a fost sistată conform adresei Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. -/30.09.2004, fiind invocată lipsa alocațiilor bugetare.
S-a apreciat că excepțiile netimbrării acțiunii și prematurității pentru neefectuarea procedurii prealabile sunt neîntemeiate, urmând a le respinge.
Temeiul juridic generic al cererii reclamantei îl reprezintă Legea nr. 188/1999 republicată, care în art. 911prevede competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public a instanței de contencios administrativ, act normativ ce reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie. Cum obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate funcționarului public, pretinsa neacordare conferă legitimitatea acestuia de a se adresa instanței de contencios administrativ, fără a fi necesară achitarea unei taxe de timbru, astfel de cereri fiind scutite de la plată, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997, și nici un răspuns negativ exprimat în cadrul procedurii prealabile. În situația în care legiuitorul a dorit să condiționeze exercitarea acțiunii în contencios de efectuarea procedurii prealabile, a prevăzut aceasta în mod expres, precum atacarea actului de încetare a raportului de serviciu, situație prevăzută de dispozițiile art. 89 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, astfel încât regulile de interpretare logică impun concluzia că în toate celelalte situații în care legea nu impune această cerință, parcurgerea procedurii prealabile nu este necesară. Mai mult, art. 93 din actul normativ amintit prevede că dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. Prin urmare, competența materială a instanței de contencios administrativ nu atrage aplicare automată a dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, instanța apreciază că în aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cadrul general de reglementare pentru cauza de față, procedura prealabilă constituie o excepție și nu o regulă, asigurându-se, în acest fel, și un tratament echitabil tuturor salariaților în demersul lor în revendicare unor drepturi salariale și celeritatea soluționării unor astfel de cauze.
Pe fond, instanța a reținut că Ordonanța nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, definește în art. 2 noțiunea de "salariu de bază lunar, compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut: gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit".
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, care prevede în art. 34 faptul că "Funcționarul public din sistemul administrației penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit".
Din cuprinsul reglementărilor legale sus-evocate, rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a înțeles să includă în noțiunea de "salariu de bază", obligatoriu la plată pentru angajatori, independent de alte reglementări, doar "sporurile pentru misiune permanentă", celelalte suplimente bănești cu titlu de sporuri, prime, ajutoare, etc. inclusiv cele în litigiu, făcând obiectul unor reglementări separate, de asemenea obligatorii pentru angajatorul Penitenciarul d e Maximă Siguranță I la care funcționează reclamantul.
În mod eronat susține reclamantul includerea în categoria drepturilor salariale - avute în vedere în cuprinsul art. 156 Codul muncii -, a sporurilor în general și a celor prevăzute în Anexele 1.1 și 1.2 din Ordinul 945/C/2003 în litigiu, în special.
Or, nr.HG 281/1993 cu modificările ulterioare, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, prevede faptul că aceasta "se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate" (art. 1), în art. 2 prevăzându-se faptul că salariul acestora este alcătuit din: salariul de bază (funcție de răspunderea și complexitatea sarcinilor, nivelul de pregătire), sporuri la salariul de bază: pentru condițiile în care se desfășoară activitatea, pentru vechime în muncă, etc. premii și alte drepturi (masă gratuită, transport etc.).
nr. 945/C/2003, ce constituie temeiul juridic al acordării sporurilor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea în condiții periculoase (Anexa 1.2), respectiv sporuri de până la 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase (Anexa 1.1), prevede expres că plata acestor sporuri celor îndreptățiți - categorie în care pârâții nu au contestat că s-ar include și reclamantul din prezenta cauză -, este condiționată de faptul încadrării sumelor bănești respective în "limita resurselor financiare avute la dispoziție", condiție prevăzută și de art. 69 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, în care se prevede: "Acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1".
Pârâtul I - ca ordonator terțiar de credite -, aflat în raporturi de serviciu cu reclamantul în cauză, s-a văzut în situația de a sista plata sporurilor în litigiu începând cu luna septembrie 2004, urmare modificării valorii de referință sectorială pentru personalul militar, ce conducea la mărirea salariilor de bază a acestora, astfel că fondurile alocate nu mai permiteau și plata sporurilor prevăzute de 945/2003, în ciuda solicitărilor de suplimentare a alocației bugetare emise de angajator.
Din înscrisurile depuse de către acest pârât, la solicitare instanței, instanța a verificat demersurile pârâtului pentru a beneficia de alocațiile bugetare necesare plății acestor sporuri, la dispoziția angajatorului I, demersuri cunoscute și de către reclamant, care a recunoscut implicit inexistența lor și nu au atacat în contencios administrativ dispozițiile art. 4 din 945/2003 ce condiționează plata sporurilor solicitate de încadrarea în alocațiile bugetare, situație în care se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Întrucât reclamantul nu se află în raporturi de serviciu decât cu pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, care dispune de personalitate juridică proprie, fiind singura instituție în măsură a răspunde de modul de derulare a raporturilor de serviciu cu proprii săi salariați, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.
Împrejurarea că fondurile bugetare necesare plății sporurilor salariale în litigiu ar fi trebuit a fi aprobate de către organele administrative ierarhic superioare - B, Ministerul Justiției B -, ține de raporturile specifice în care-și desfășoară activitatea instituțiile în litigiu, fără ca aceasta să aibă consecințe asupra recunoașterii unei calități procesuale pasive pentru pârâta intimată B, respectiv chematul în garanție Ministerul Justiției, pentru obligații decurgând din raporturile de serviciu în care reclamanții se află cu pârâta
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care precizează că în mod nelegal instanța de fond a respins capătul de cerere privind acordarea sporurilor prevăzute în anexele 1.1 și 1.2 la Ordinul nr. 945/C/2003, sporuri sistate la data de 01.09.2004 până la data de 01.05.2006, pe motivul lipsei alocațiilor bugetare.
În sprijinul motivelor de recurs reclamantul face trimitere la Decizia XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și la dispozițiile art. 53 din Constituția României, precum și la dispozițiile art. 34 lit. "a" din Legea nr. 293/2004.
În calitatea pe care o au intimații de ordonatori principali, secundari și terțiari de credite, aveau obligația de a prevedea în buget aceste fonduri în vederea includerii în drepturile salariale a acestor sporuri.
Prin întâmpinările formulate în recurs, intimații apreciază că nici unul din motivele de recurs nu este întemeiat, solicitând respingerea recursului, pe motivele reținute de instanța de fond.
În recurs nu au fost administrate noi probatorii.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a reține următoarele:
Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat instanței de judecată obligarea pârâților Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sporurilor prevăzute în anexele 1.1 și 1.2 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, începând cu luna septembrie 2004 și până la 01.05.2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. La rândul său, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivând că impozitul, calculat și reținut în calitate de angajator, a fost virat la bugetul de stat care,potrivit nr.HG 386/2007 este gestionat de instituția noastră.
Începând cu luna aprilie 2004, conform ordinului Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, personalului din cadrul Penitenciarului cu regim de maximă siguranță Iis -a acordat sporuri de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condițiile periculoase, prevăzute în Anexa 1.2, respectiv sporuri de până la 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, prevăzute în Anexa 1.1.
În temeiul dispozițiilor acestui ordin, la nivelul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță I s-a procedat la individualizarea de către o comisie a sporurilor de care beneficiază fiecare salariat, fiind încheiat procesul-verbal nr. X/6806 din 12.01.2004 și emis Ordinul de Zi pe Unitate nr. S/6 din 12.01.2004.
Începând cu data de 01.09.2004, plata sporurilor menționate a fost sistată conform adresei Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. -/30.09.2004, fiind invocată lipsa alocațiilor bugetare.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, care prevede în art. 34 faptul că funcționarul public din sistemul administrației penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și,după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit.
Din cuprinsul acestor reglementări, rezultă că legiuitorul a înțeles să includă în noțiunea de "salariu de bază",obligatoriu la plată pentru angajatori, independent de alte reglementări, doar "sporurile pentru misiune permanentă", celelalte suplimente bănești cu titlu de sporuri, prime, ajutoare, etc. inclusiv cele în litigiu, făcând obiectul unor reglementări separate, de asemenea obligatorii pentru angajatorul Penitenciarul d e Maximă Siguranță I la care funcționează reclamantul.
În mod eronat susține recurentul-reclamant includerea în categoria drepturilor salariale - avute în vedere în cuprinsul art. 156 Codul muncii, a sporurilor în general și a celor prevăzute în Anexele 1.1 și 1.2 din Ordinul 945/C/2003 în litigiu, în special.
Conform dispozițiilor nr.HG 281/1993 cu modificările ulterioare, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, se prevede că aceasta "se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate" (art. 1), în art. 2 prevăzându-se faptul că salariul acestora este alcătuit din: salariul de bază (funcție de răspunderea și complexitatea sarcinilor, nivelul de pregătire), sporuri la salariul de bază: pentru condițiile în care se desfășoară activitatea, pentru vechime în muncă, etc. premii și alte drepturi (masă gratuită, transport etc.).
nr. 945/C/2003, ce constituie temeiul juridic al acordării sporurilor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea în condiții periculoase (Anexa 1.2), respectiv sporuri de până la 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase (Anexa 1.1), prevede expres să plata acestor sporuri celor îndreptățiți - categorie în care pârâții nu au contestat că s-ar include și reclamantul din prezenta cauză -, este condiționată de faptul încadrării sumelor bănești respective în "limita resurselor financiare avute la dispoziție", condiție prevăzută și de art. 69 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, în care se prevede: acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1".
Pârâtul I, ca ordonator terțiar de credite, aflat în raporturi de serviciu cu reclamantul în cauză, s-a văzut în situația de a sista plata sporurilor în litigiu începând cu luna septembrie 2004, urmare modificării valorii de referință sectorială pentru personalul militar, ce conducea la mărirea salariilor de bază a acestora, astfel că fondurile alocate nu mai permiteau și plata sporurilor prevăzute de 945/2003, în ciuda solicitărilor de suplimentare a alocației bugetare emise de angajator.
Față de cele reținute și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul și va fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de - împotriva sentinței nr. 3145/CA/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
06.06.2008
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Leocadia Roșculeț, Dan Mircea
