Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2295/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2295
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, C, și pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței nr. 356 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, C, recurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, intimații reclamanți, și intimata pârâtă DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate în termenul legal, sunt scutite de taxa de timbru iar recurenții reclamanți și recurenta pârâtă V au depus întâmpinări și au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2).
Curtea apreciind cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.356 din 17 februarie 2009, Tribunalul Dolja admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2004-11.01.2006.
A respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, C, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților în raport de data încadrării în funcția publică și timpul efectiv lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 12.01.2006-17.02.2009, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A respins cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru perioada 01.04.2005-15.12.2005, ca fiind prescrisă.
A respins cererea privind plata drepturilor bănești pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de necompetență materială, s-a reținut că este neîntemeiată, conform art. 911din Legea 188/1999,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Potrivit art. 2 pct. 1 litera d) cod procedură civilă, tribunalele sunt instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în materia contenciosului administrativ, art. 3 pct. 1 cod proc.civ. stabilind competența curților de apel, în primă instanță, cu privire la,procesele și cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale"
S-a apreciat că în speță raportul juridic dedus judecății vizează raporturile de serviciu între reclamanți și C referitoare la plata drepturilor bănești fără a exista raporturi directe între acesta și instituțiile centrale ce figurează ca pârâte în cauză pentru a fi incidente disp art. 3 pct. 1 Cod Proc. Civ.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a reținut că este neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv ( este obligat ) în raportul juridic dedus judecății. În speță deși că există raporturi directe de serviciu numai între reclamant și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, are calitatea de ordonator secundar de credite si in aceasta calitate are competenta de a utiliza creditele bugetare ce le sunt repartizate, astfel încât, este necesar ca prezenta hotărâre să-i fie opozabila.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în perioada 01.04.2004 - 17.02.2009, reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 a fost înlăturată și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-au acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
OG 6/2007 nu au abrogat prevederile art. 31 alin 1 din Legea 188/1999, ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, republicată, astfel că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acordarea acestor sporuri se circumscrie prevederilor legale indicate și, cum suspendarea dispusă își încetează aplicabilitatea, dreptul revine în patrimoniul reclamantului devenind actual.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
De asemenea, potrivit art. 1082 Cod civil, reclamantul are dreptul la plata daunelor interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
În ce privește intervalul 01.01.2004 - 11.01.2006 instanța a constatat că dreptul reclamanților la acțiune este prescris.
Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamanților a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamanții au învestit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni la data de 13.01.2009, dreptul lor la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2004 - 11.01.2006 este prescris.
Referitor la cererea privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, s-a apreciat că nu este întemeiată, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții prevăzute de art.379 de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, atât pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor, cât și reclamanții.
În motivele de recurs, recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art. 44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Dolj -Secția contencios administrativ și fiscal și inadmisibilității acțiunii, ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei a susținut că simplul faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici nu reprezintă un argument pentru acordarea suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25%, întrucât cuantumul solicitat nu este prevăzut în nici o dispoziție legală.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Recurenții reclamanți au susținut în motivarea cererii de recurs că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pentru perioada 01.01.2004-11.01.2006 ca fiind prescrisă, întrucât în speță erau aplicabile prevederile art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, Curtea apreciază că recursul pârâților este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția de necompetență materială, Curtea reține că este neîntemeiată, conform art. 911din Legea 188/1999,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Potrivit art. 2 pct. 1 litera d) cod procedură civilă, tribunalele sunt instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în materia contenciosului administrativ, art. 3 pct. 1 cod pr.civ. stabilind competența curților de apel, în primă instanță, cu privire la,procesele și cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale"
În speță raportul juridic dedus judecății vizează raporturile de serviciu între reclamanți și C referitoare la plata drepturilor bănești, fără a exista raporturi directe între acesta și instituțiile centrale ce figurează ca pârâte în cauză pentru a fi incidente disp art. 3 pct. 1 Cod Proc. Civ.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, Curtea constată că în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ nelegal pentru a fi incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004. Prin urmare, în cazul unui refuz, în contextul în care atitudinea pârâtei este mai mult decât previzibilă, ar echivala cu o ingerință în dreptul de acces efectiv la instanță.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus -. împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Cu privire la recursul formulat de reclamanți, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea acestora pentru perioada 01.01.2004-11.01.2006, întrucât potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii - 13.01.2009, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004-11.01.2006 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art.13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanții nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Or, în speță, situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul că ar fi fost o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamanții să exercite dreptul la acțiune.
Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, C, și pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței nr. 356 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.C:-
LF/ 2 ex/14.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
