Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 237/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
Curtea de Apel Craiova
Secția contencios Administrativ si Fiscal
Decizie nr. 237
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
- - --Judecător
- - --Judecător
Grefier: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, împotriva sentinței nr. 689 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 Cod procedură civilă și a fost scutit de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, iar intimații reclamanți, C, și au depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul O l t, reclamanții, C, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Arhivele Naționale B și Inspectoratul de Poliție al Județului O, acordarea primelor de concediu de odihnă legale pe anii 2004 - 2006, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivare au arătat că au calitatea de funcționari publici, iar potrivit dispozițiilor art. 33(2) din Legea 188/1999, funcționarul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu,la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că exercițiul dreptului invocat de către reclamanți a fost suspendat prin legile bugetului de stat pentru anii 2004, 2005 și 2006, iar potrivit art. 57 din OG nr. 38/2003 acordarea drepturilor bănești reglementate prin actul normativ, respectiv se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual, formulând și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că bugetul de stat este gestionat de către acesta.
Pârâta Arhivele Naționale Baf ormulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt de soluționare a cauzei, iar pe fond se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Inspectoratul de Poliție al Județului Oaf ormulat, de asemenea, întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât pentru perioada de referință reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul Arhivelor Naționale din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât aplicarea dispozițiilor din actele normative a fost suspendată pentru perioada respectivă și nu exista posibilitatea legală de acordare a drepturilor solicitate, întrucât nu au fost aprobate fonduri.
La data de 29 octombrie 2007, Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP Oaf ormulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție.
Prin sentința nr.689 din 30 octombrie 2007, Tribunalul Olta admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2004 - 2006, actualizată la data plății cu indicele de inflație.
S-a respins cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată.
S-a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Olt invocată de pârâta Arhivele Naționale, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea față de pârâtul IPJ O pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, devenit art. 34 alin. 2 după republicare, aceștia au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, și la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, dreptul la această primă născându-se în temeiul legii, iar suspendarea plății primei respective prin acte normative succesive nu înlătură acest drept.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs pârâta Arhivele Naționale precizează că sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În drept, a invocat dispoz. art. 304 pct.3 și 9.pr.civ.
Având în vedere persoanele cu care reclamanții au înțeles să se judece cu privire la un drept izvorât din raporturile de funcție publică și dispoz. art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă, care atribuie competența de judecată, în primă instanță, Curților de Apel pentru procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, a solicitat să se constate că soluționarea cauzei aparține Curții de Apel Craiova.
În dezvoltarea celei de-a doua critici, a susținut că motivarea instanței de fond este contradictorie și nu a avut în vedere faptul că intimații-reclamanți nu au un drept propriu care să fi fost încălcat de Arhivele Naționale, că, din moment ce plata primei de concediu a fost suspendată, recurentei nu i-au fost repartizate sume cu această destinație pentru perioada 2001-2006.
Recurenta MIRA a susținut că, din moment ce dispoz. art.34 alin.2 din Lg.188/1999 erau suspendate, nu puteau produce efecte juridice în intervalul 01.01.2004-31.12. 2006, astfel încât instituirea în sarcina recurentei a obligației de plată a dreptului pretins de intimați s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Cea de-a doua critică a vizat faptul că cererea de chemare în garanție a MEF a fost greșit respinsă.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea constată că excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ este neîntemeiată.
Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.
Obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție.
Astfel fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d procedură civilă, competența de soluționare cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată nu pot fi reținute.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Din cuprinsul art.60 al Ordonanței, rezultă că aceasta a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.
Ca urmare, de la această dată, polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care se produc pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
De altfel, art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se vor respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, împotriva sentinței nr. 689 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Elena Canțăr - - | JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu - - | JUDECĂTOR 3: Doina Lupea - - |
Grefier, |
Red. DL
Tehn. MI 2 ex/05.02.2008
.
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Iuliana Rîciu, Doina Lupea