Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2383/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2383

Ședința publică de la 18 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1421 din data de 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata pârâtă DIRECȚIA PĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR D, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Reprezentantul intimatei pârâte depune delegația nr.2157/18.11.2008 și întâmpinare.

Curtea, constatând dosarul în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, conform motivelor arătate în întâmpinare.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin sentința nr.1421 din 11 iunie 2008, Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Direcția Publică Comunitară de Evidență a persoanelor

Pentru a pronunța această soluție,prima instanță a reținut că prin dispoziția nr. 118/17.04.2008, emisă de Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor D, s-a dispus sancționarea disciplinară cu mustrare scrisă a contestatorului, referent superior la Compartimentul Arhivă Stare Civilă al Serviciului Stare Civilă, din cadrul Direcției Publice Comunitară de Evidență a Persoanelor D, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite prin lege pentru funcționarii publici.

Potrivit art. 129 alin. 1 cod procedură civilă coroborat cu art. 1169 cod civil,cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", legea stabilind astfel obligativitatea reclamantului de a dovedi susținerile sale formulate prin acțiune.

Cu privire la critica reclamantului conform căreia dispoziția de sancționare nu ar cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 50 alin. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 1344/2007 și de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii sub sancțiunea nulității absolute, privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară instanța de fond a constatat că în cuprinsul dispoziției s-a indicat temeiul juridic, arătându-se că sancționarea are loc în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. 2, art. 50 alin. 1 și 50 și art. 51 din HG1344/2007, art. 77 alin. 2 litera j) și alin. 3 litera a) și art. 80 din Legea 188/1999, art. 268 alin. 5 din Codul Muncii, iar fapta pentru care a fost sancționat reclamantul a fost descrisă în cuprinsul acestei dispoziții, constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite prin lege pentru funcționarii publici.

S-a mai reținut că dispoziția atacată a fost pronunțată în baza referatului înregistrat sub nr. 2956/11.04.2008 întocmit de către Comisia de disciplină, constituită la nivelul Direcției Publice Comunitară de Evidență a Persoanelor D prin care s-a propus sancționarea cu mustrare scrisă a contestatorului, unde sunt descrise în amănunt faptele care constituie abateri disciplinare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că în dispoziția de sancționare este descrisă fapta săvârșită, încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege pentru funcționarii publici nu reprezintă o descriere a faptei, ci doar o reluare a prevederilor Statutului funcționarilor, astfel încât actul administrativ este lovit de nulitate absolută, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.50 alin.3 din nr.HG 1344/2007.

La data de 18.11.2008 Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Daf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

În motivarea acestei cereri, intimata a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că fapta pentru care a fost sancționat reclamantul a fost descrisă în cuprinsul deciziei de sancționare, acest act administrativ îndeplinind toate cerințele prevăzute de HG nr.1344/2007, Legii nr.188/1999 precum și Codul Muncii.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamant și a dispozițiilor art.3041proc. civ. se rețin următoarele aspecte.

Potrivit Art. 50 din HG 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină - (1) În termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplină, persoana care are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară va emite actul administrativ de sancționare.

(2) În cazul în care persoana care are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară aplică o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, are obligația de a motiva această decizie.

(3) Sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de sancționare va cuprinde în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;

c) motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, în situația prevăzută la alin. (2);

d) termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată;

e) instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară.

(4) La actul administrativ de sancționare prevăzut la alin. (3) se anexează raportul comisiei de disciplină, sub sancțiunea nulității absolute.

În raport de aceste dispoziții legale, critica recurentului în sensul dispoziția de sancționare nu este descrisă fapta săvârșită, nu poate fi reținută având în vedere că prin anexarea raportul comisiei de disciplină, în care este descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, la dispoziția de sancționare potrivit alin. 4, reclamantul nu a suferit o vătămare în drepturile sale în condițiile persoana care are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară nu a aplicat o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, potrivit alin. 2 al aceluiași articol.

De asemenea, analizând dispoziția de sancționare a reclamantului se constată că aceasta cuprinde descrierea faptei, deși succint, fiind astfel respectate dispoz. art. 50 din din HG 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cum corect a reținut instanța de fond.

Față de ceste aspecte de fapt și de drept, se constată nefondat recursul declarat de pârâtă, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1. proc. Civilă, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1421 din data de 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚA PERSOANELOR

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud. -

Tehn. /2ex/4.12.2008

Jud. fond

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă Ponea, Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2383/2008. Curtea de Apel Craiova