Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 239/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 239/ Dosar nr-

Ședința publică de la 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE -- - - JUDECĂTOR 1: Marcela Comșa

- - - - - președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Muihoc

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.44/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentei pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, prezent fiind avocat pentru intimații reclamanți,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul este declarat și motivat de recurenta pârâtă Direcția Finanțelor Publice B în termenul legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997. În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Intimații reclamanți au depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare.

Avocat depune la dosar în ședință publică împuterniciri avocațiale pentru intimații reclamanți. Întrebat fiind, acesta învederează că nu mai are alte cereri și probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, Curtea în baza art.150 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin Sentința civilă nr.44/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, a fost obligată intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând primele de concediu pentru anii 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală după cum urmează: - 8311,36 lei, - 2330,65 lei, - 1351,36 lei, - 3573,68 lei, - 3086,05 lei, - 1166,56 lei.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.

Ulterior prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/26.02.2001 s-a dispus că aplicarea prevederilor art.32 alin.2 referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrătoare peste durata normală a timpului de lucru, ale art.33 alin.2 (art.34 alin.2 după republicare) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă și ale art.82 alin.2, teza a doua referitoare la cuantumul indemnizației de delegare din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.600/8.12.1999 cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002.

Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare Legii nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, a OG nr.83/2000 și OG nr.237/2000.

În consecință s-a precizat că pe toata durata suspendării redevin aplicabile prevederile referitoare și la dreptul câștigat prevăzut de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999. De aici rezultă că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a-i priva de dreptul la prima de vacanță pe aceia care intră sub incidența legilor arătate. Dacă legiuitorul ar fi urmărit acest scop ar fi putut să abroge dispozițiile legale respective.

Potrivit art.38 din Constituția României salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice. Reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice sunt menționate prin Legea de revizuire a Constituției nr.375/2003, iar conform art.49 restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și să fie aplicată nediscriminatoriu.

de specialitate apreciază că dreptul la concediul de odihnă are două componente: una nepatrimonială constând în efectuarea însăși a concediului de odihnă iar cealaltă de natură patrimonială ce acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă. Potrivit art.144 din Codul muncii salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat. A admite posibilitatea suspendării aplicării prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului la concediul de odihnă plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale.

Atât vechiul Cod al muncii (Legea nr.10/1972 art.18) cât și noul Cod al muncii (Legea nr.53/2003 art.38) cuprind dispoziții exprese că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege. Orice tranzacție care urmărește renunțarea la drepturile recunoscute a salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Conform dispozițiilor art.139 alin.2 din Legea nr.53/2003 dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.

Instanța a apreciat că s-au încălcat și dispozițiile art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Art.56 precizează că după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau alte asemenea, iar art.64 din același act normativ prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se arată în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei.

În speță, dreptul la prima de vacanță fiind acordat printr-o lege organică (Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici) aplicarea unei dispoziții din aceasta nu poate fi suspendată decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece suspendarea a operat prima dată printr-o ordonanță de urgență (act normativ inferior), termenul prevăzut de aceasta fiind prelungit prin legile bugetului de stat pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, reglementări care nu acoperă neregularitățile menționate, deoarece prin aceste acte normative nu se instituie o nouă suspendare ci doar se prelungește durata acordării dreptului la prima de vacanță.

Avându-se în vedere succesiunea actelor normative, instanța a apreciat că art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu poate fi afectat de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetului de stat pentru anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României și Codul civil, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează altă situație juridică nu poate aduce nici o atingere, nici o îngrădire, nici o discriminare unui drept deja câștigat ce trebuie respectat indiferent de procesul elaborării unor legi succesive, deoarece legea totdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire legală eficace. Interdicția oricărei discriminări a drepturilor omului este prevăzută și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar art.292 din Codul muncii prevede că potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii se va armoniza permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, cu normele dreptului internațional al muncii.

Actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate este în concordanță cu principiul echității și jurisprudența CEDO art.1 din Protocolul nr.1 în fapt acordându-se un număr mai mare de unități monetare însă în aceeași valoare totală.

S-a constatat și că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:

Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației, în situația în care Direcția Generală a Finanțelor Publice B nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Neaplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială". Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.55/2002 privind finanțele publice "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinația precisă și limitată" iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol". Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.

Intimații au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.44/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.

Recurenta nu a criticat modul de soluționare a fondului cauzei cu privire la acordarea primelor de concedii pentru anii 2001 - 2006. recunoscând deci existența acestui drept.

S-a criticat acordarea sumelor reactualizate și obligarea la plata dobânzii legale.

Instanța constată că acest motiv de recurs nu este întemeiat. Actualizarea sumei cu indicele de inflație reprezintă un mijloc de recuperare a prejudiciului efectiv suferit; urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

Dobânda se acordă pentru întârzierea în executarea obligației bănești reprezentând beneficiul nerealizat.

Dată fiind natura juridică diferită a reactualizării și a dobânzii acestea se pot cumula.

Reclamanții au solicitat și actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală.

Nici trimiterea la dispozițiile Legii nr.500/2002 nu este pertinentă. Cheltuiala cu primele de concediu sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânzile legale poate fi înscrisă în buget existând dispozițiile legale pentru aceasta (prevederile art.35 în prezent din Legea nr.188/1999 republicată și OUG nr.146/2007).

De asemenea, există un capitol bugetar pentru executarea hotărârilor judecătorești.

Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.44/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1.04.2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Silviu

- - - - - -

Grefier,

Red.MC 2.04.2008/dact.VP 3.04.2008/2 ex.

Judecător fond

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Muihoc, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 239/2008. Curtea de Apel Brasov