Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 24/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 24/ Dosar nr-
Ședința publică de la 13 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.676/CA/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 06 ianuarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 676/CA/13.10.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - in contradictoriu cu pârâtul Municipiul prin reprezentant legal.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - dispozițiile acestei legi "se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev. în art.1 din Legea nr.138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel ca ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nicio legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil sau a funcționarilor publici din administrația publică locală.
Această susținere este demonstrată și de denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități ( adică a unităților militare) - or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar pentru a-l salariza.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nicio egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de rămânere la dispoziția unității din care face parte o anumită persoană - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Raportat considerentelor expuse, instanța a respins acțiunea promovată de reclamantă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod eronat s-a stabilit că indemnizația de dispozitiv se acordă exclusiv angajaților Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de protecție și Pază, Serviciului de telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției iar prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul acestor structuri.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Așa cum rezultă din probele de la dosar, reclamanta a avut calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei Municipiului, iar, aceasta beneficiază de dispozițiile Legii 138/1999, ale nr.OUG 63/2003 precum și de prevederile ordinului nr. 496/2003. Conform art.1 alin.1 din nr.OUG 63/2003, Ministerul Internelor și Reformei Administrative are competență și în domeniul funcției publice, funcționarului public, al evidenței informatizate persoanei, iar în baza art. 14 lit. a pct.1,4 și 8, Ministerul Internelor și Reformei Administrative monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale iar împreună cu autoritatea publică locală colaborează la realizarea unor programe.
Astfel, acest minister, are un drept de reglementare și pentru autoritatea publică locală, care derivă din lege.
Conform art. 13 și 47 din Legea 138/1999, sporul de dispozitiv se acordă și personalului din domeniul administrației publice, în acest sens fiind și prevederile Ordinului nr. 496/2003 care la pct.9.2 prevede că îndemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Deci, acordarea îndemnizației de dispozitiv nu este limitată la personalul militar și civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art.1 Legea nr. 138/1999,aceasta acordându-se și personalului care exercită atribuții în cadrul administrației publice. Prin Ordinul nr. 469/2003 s-a creat un sistem unitar de salarizare în domeniul administrației publice locale în sensul acordării sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal din domeniul administrației publice, în realizarea principiului constituțional al egalității cetățenilor și înlăturării oricăror forme de discriminare.
Sporul de dispozitiv prevăzut de Ordinul MAI nr. 469/2003 are deci aplicabilitate și în cazul autorității publice locale făcând parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.
Acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 30 alin. 2 din Legea 188/1999 care prevăd că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, iar la alineatul 3 al aceluiași articol se prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Față de aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamantei, iar în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, va modifica sentința atacată în sensul că, va admite acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Municipiul prin primar, și va obliga pârâtul la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 12.09.2005 și până la 24.05.2007, actualizate cu rata inflației începând cu 12.09.2005 și până la data efectuării plății.
Obligă pârâtul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei referitor la indemnizația de dispozitiv pentru perioada 12.09.2005 - 24.05.2007.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 676/CA/13.13.10.2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Municipiul prin primar, și în consecință:
Obligă pârâtul la alocarea, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 12.09.2005 și până la data de 24.05.2007, actualizate cu rata inflației, începând cu 12.09.2007 și până la data efectuării plății.
Obligă pârâtul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei referitor la indemnizația de dispozitiv pentru perioada 12.09.2005 - 24.05.2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. /13.01.2009
Dact./19.01.2009 / 3 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu