Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2409/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2409

Ședința publică de la 19 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 107 din data de 03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul pârât IGPR.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1078 din 03 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioadei 1 septembrie 2002 - 07 aprilie 2005.

S-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR.

S-a respins acțiunea reclamantului D prin care a solicitat să fie obligați în solidar pârâții IR. și M la plata sumei reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 1 septembrie 2002, respectiv data cu care au devenit aplicabile dispozițiile nr.OUG43/2002, până la data introducerii acțiunii, în sumă actualizată cu indicii de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, precum și să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea sa, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe aceeași perioadă.

În considerentele sentinței s-a reținut că litigiul de față este un litigiu privind funcționarii publici, având ca obiect plata unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu ale funcționarului public, litigiu care se judecă de instanța de contencios administrativ în baza Legii nr.188/1999 completată cu dispozițiile Legii nr.53/2003 ( Codul Muncii ), și nu în baza Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR s-a reținut că reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu cu IPJ M, însă IGPR este ordonatorul secundar de credite, iar potrivit OG nr. 22/2002 are obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății stabilite prin titluri executorii.

Cu privire la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Mehedințis -a reținut că, întrucât reclamantul nu și-a întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ci a solicitat plata unor drepturi salariale, împrejurare care intră sub incidența prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 - ale cărei prevederi completează dispozițiile Legii nr.360/2002 privind statutul polițiștilor - potrivit cărora competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cererea de chemare în judecată făcându-se la instanța domiciliului pârâtului conform art. 5 proc. civ.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 septembrie 2002 - 7 aprilie 2005 s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, urmând a se analiza în ce măsură este îndreptățit reclamantul la sporul de 30% numai pentru perioada 8 aprilie 2005 - 08 aprilie 2008.

Pe fond, s-a reținut că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile legale cu caracter special aplicabile ofițerilor ce-și desfășoară activitatea în cadrul DNA, structură cu personalitate juridică ce funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece este organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul IPJ M, iar Legea 364/2004 face distincție între poliția judiciară, ce este organizată și funcționează în cadrul MIRA și poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.

Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport cu ofițerii și agenții poliției judiciare detașați la DNA, s-a reținut că sunt neîntemeiate, diferențierea de tratament având la bază un criteriu obiectiv, acela al modificării raporturilor de muncă a acestora din urmă, prin detașarea din cadrul unei instituții care face parte din structura MIRA, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile prevăzute de art.28 din OUG 43/2002 (pentru perioada cât acestea s-au aflat în vigoare), nefiind detașat la DNA, precum și faptul că în cauză nu se identifică o situație discriminatorie bazată pe criteriile prevăzute de art. 2 din OG 137/2002

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susținut că potrivit art. 28 alin. 1 lit. a din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, polițistul are dreptul la un salariu lunar compus din salariul de bază, indemnizații sporuri, premii ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, respectiv OG 38/2003 care reglementează salarizarea polițiștilor.

Se mai susține că majorarea cu 30% a salariului solicitată este prevăzută de art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 privind DNA cu modificările ulterioare pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul acestuia, cât și pentru cei încadrați în unitățile aparținând Poliției Române.

În motivele de recurs formulate s-a susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, deoarece nu s-a acordat sporul de 30% din salariul de bază cuvenit, potrivit prevederilor art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind DNA.

A arătat recurentul că în calitatea pe care o are, respectiv organ de cercetare penală al poliției judiciare numit prin Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îi revin aceleași atribuții ca și ofițerilor de poliție din cadrul DNA.

S-a susținut și că prin aplicarea sporului de 30% numai ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.

S-a mai invocat și practica judiciară în materie.

În drept a invocat dispozițiile art. 304, 309 pr. civ.

La data de 14.11.2008 intimatul pârâtul IGPR a formulat întâmpinare prin care în esență a solicitat respingerea recursului formulat în cauză ca nefondat, deoarece argumentele aduse de recurent prin motivele recursului nu pot fi reținute.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, reclamantul și-a desfășurat activitatea ca funcționar public cu statut special în cadrul IPJ

Sporul de 30% din salariul de bază este prevăzut de art. 28 alin. 5 din OUG nr. 43/2002 privind DNA.

Pentru a putea beneficia de acest spor, trebuie ca intimatul reclamant să fi funcționat în cadrul DNA, ca ofițer de poliție judiciară.

Recurentului reclamant îi sunt aplicabile prevederile OG 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, care nu prevede acordarea acestui spor.

Dreptul salarial solicitat de reclamant se aplică polițiștilor din cadrul DNA, iar diferențierea salarială se bazează pe criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unor instituții care nu face parte din structura MIRA, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile OG 137/2000, care cuprinde criteriile de discriminare.

Prin urmare, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport de instituția unde-și desfășoară activitatea pe perioada detașării, respectiv în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Întrucât dreptul de a beneficia de un spor salarial de 30% din salariul de bază nu este prevăzut în lege pentru polițiștii care efectuează acte de cercetare și care funcționează în cadrul structurilor MIRA, judecătorul nu poate extinde sfera de aplicare a unor drepturi de la o categorie profesională cu un anumit specific, la o altă categorie profesională.

Niciodată polițiștii din cadrul MIRA nu au avut prevăzut în lege dreptul pe care-l solicită reclamantul, așa încât nu se poate pune în discuție, eventual, aplicarea legii în timp.

Judecătorul nu se poate transforma în legislator pozitiv, în sensul de a introduce drepturi salariale suplimentare, față de cele prevăzute în legea care reglementează domeniul de activitate în care funcționează partea.

Curtea mai precizează că polițiștii detașați în cadrul altor autorități sau instituții beneficiază în baza art. 37 din OG 38/2003 de salariul funcției respective și de celelalte drepturi legal cuvenite.

Întrucât OG 43/2002 prevedea drepturi specifice pentru polițiștii care funcționează în cadrul DNA, aceștia au încasat legal sumele cuvenite, iar polițiștii care funcționau în unitățile MIRA nu pot pretinde dreptul respectiv, pentru considerentele deja expuse.

Având în vedere motivele enunțate, Curtea va respinge recursul reclamantului, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.107 din data de 03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehnored SI 2 ex. 17.12.2008

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2409/2008. Curtea de Apel Craiova